Bistriţa
|
“UDMR Bistriţa-Năsăud a analizat foarte bine problema centurii şi cea a referendumului şi normal, ca în toate, sunt şi puncte negative, şi puncte pozitive. De aceea, UDMR BN a ajuns la concluzia ca... |
Centrul Şcolar de Educaţie Incluizivă nr. 1 Bistriţa a fost gazda unui minunat spectacol pentru copii oferit de Trupa de teatru “Piticot”, ocazie cu care atât copii cât şi cadrele didactice au venit... |
|
Este o situaţie identică cu cea a primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre. Dintr-o greşeală a celor de la Registrul Comerţului, în loc să fie scris Mazăre Alexandru, fratele lui care a fost... |
Dacă e să mă refer la dezbaterile publice, atunci când se doreşte participarea cuiva, aceasta trebuie să se facă pe baza unei invitaţii, nu prin anunţuri în presă. Eu n-am primit nicio invitaţie. Eu... |
|
Primăria municipiului Bistriţa organizează, prin intermediul Centrului Comunitar pentru Tineret, cursuri gratuite pentru tineri cu vârsta între 12 şi 24 ani, din municipiul Bistriţa. Cursurile sunt... |
Pistă pentru biciclete ’’NORD’’
Nu dorim Varianta Ocolitoare 1Nord. Suntem împotrivă ca traficul de tranzit să treacă prin mijlocul orașului Bistrița și prin mijlocul cartierelor Unirea și Viișoara... |
|
Ieri dimineaţa, în jurul orei 10.00, angajaţii societăţii comerciale Construct Perom SRL Bistriţa se aflau la datorie. Aceştia munceau intens la reparaţiile pe străzi, după introducerea conductei de... |
„Aer curat- E rândul tău!” Cinic, dar acesta este motto-ul acestei săptămâni, în care se celebrează săptămâna mobilităţii europene. Cum sună aceasta pentru locuitorii din zona de peste Podul... |
|
|
În fiecare an, în 22 septembrie, în centrul marilor oraşe europene, traficul este oprit pentru câteva ore, astfel încât localnicii se pot bucura de oraşul lor, mai liniştit şi mai puţin poluat.... |
|
Astăzi a avut loc tragerea la sorţi a panourilor de afişaj pe care cele şase partide parlamentare cu filiale în municipiul Bistriţa le vor folosi pentru a-i îndemna pe bistriţeni să-şi exprime prin... |
Filele întoarse din calendar au ajuns la mijloc de septembrie, iar fiecare dintre noi indiferent dacă suntem elevi, părinţi, bunici sau profesori, rememorăm primele zile de şcoală, cu emoţiile,... |
|
Asociatia BISTRITA CIVICA organizeaza concertul "E cineva in orasul acesta?" sustinut de trupa de rock alternativ TRAVKA din Bucuresti.
Va asteptam la evenimet.
Va trimit anexat afisul evenimentului... |
Astăzi |
|
Primăria municipiului Bistriţa aduce la cunoştinţa cetăţenilor care se adresează Serviciului Evidenţa Persoanelor că termenul de eliberare a actelor de identitate pentru cererile ce vor fi depuse în... |
Puşi în faţa unui referendum ilegal şi pentru care se cheltuie inutil de la bugetul local (la a cărui constituire participăm toţi bistriţenii) suma de cel puţin 180 000 lei, ar trebui ca toţi... |
|
Suntem împotriva Variantei Ocolitoare 1NORD din Hotărârea Consiliului
Local Bistriţa nr.71 din 2010 respectiv din studiul IPTANA.
Suntem împotrivă ca tot traficul de tranzit şi tot traficul greu... |
Peste 1100 de locuri de muncă noi apar în municipiul Bistriţa, asta prin grija a două companii cu capital străin, care-şi derulează afacerile la noi. Potrivit ministrului delegat pentru dialog social... |
|
|
„Atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetăţean”. Aceasta este una dintre definiţiile civismului. |
|
Filiala judeţeană a UDMR Bistriţa-Năsăud anunţă începerea unui nou curs gratuit de limba maghiară pentru începători, durata acestuia fiind de trei luni.
Potrivit cominicatului remis redacţiei,... |
Ședința extraordinară a consiliului local Bistrița de ieri, 2 septembrie, a fost un exercițiu șchiop al democrației dâmbovițene, pardon bistrițene. Deși exista deja o sentință definitivă de anulare a... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 06:26
Parohia Ortodoxă Florești și-a primit noul păstor duhovnicesc, pe părintele Valentin Leucă Lun, 16:14
Conectivitate ecologică între parcuri naționale și naturale – Munții Rodnei și Maramureșului Cultura
Este o vorbă care taxează alegerile greșite și care spune că „ai ajuns din lac în puț”. Expresia a...
Comentarii
Poetul și trenul. Lui Olimpiu Nușfelean, în amintirea anilor de navetă cu vonotăul spre Liceul Teoretic din Beclean
Liuta Mureșan -
Lun, 14:03
Felicitari!
Poetul și trenul. Lui Olimpiu Nușfelean, în amintirea anilor de navetă cu vonotăul spre Liceul Teoretic din Beclean
Liuta Mureșan -
Lun, 14:03
Felicitari!
Un arbore s-a prăbușit peste locul de joacă din Parcul Municipal
Dorel din Parc -
Dum, 11:12
Acolo tot asa... mai in urma cu cativa ani... intr-o furtuna , o creanga de la un copac " batran...
Un arbore s-a prăbușit peste locul de joacă din Parcul Municipal
Dorel din Parc -
Dum, 11:11
Acolo tot asa... mai in urma cu cativa ani... intr-o furtuna , o creanga de la un copac " batran...
La mulți ani drd. Menuț Maximinian, directorul Ziarului Răsunetul și președintele Societății Scriitorilor Bistrița-Năsăud!
Viorica Telcean -
Sâm, 17:12
LA MULTI ANI, MENUT....cu bucurii,santate si impliniri, alaturi de cei dragi tie si de folclorul...
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem sincere urări doamnei profesor Valeria Săplăcan, directorul Școlii Gimnaziale Braniștea.
În zi de naştere, îi urăm domnului primarul al oraşului Năsăud, DORIN VLAŞIN, multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi!
Ne face deosebita plăcere să adresăm cele mai sincere și calde felicitări cu ocazia zilei de naștere doamnei profesor Monica Mărcan, directorul...





































