Cultură
|
Literatura folclorică este fără îndoială o parte deosebit de importantă a culturii unui popor. Ea oferă, alături de celelalte forme de manifestare artistică, măsura și semnificațiile capacității unui... |
|
|
Se împlinesc anul acesta cinci ani de la moartea lui Petru Poantă, un scriitor care mai putea încă să lumineze cu succes spaţiul culturii dacă firul vieţii nu i se rupea la doar 66 ani. În anul... |
Fost-au Basarabia cucerită cu sabia? Nu. Prin tratatul de Bucureşti de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.
Napoleon... |
|
Gând statornic
Sfântă ţi-a rămas menirea pe pământ –
De a toarce, mai departe, firul vieţii,
Cum datu-s-a poruncă,
Atunci, la început de lume.
Binefăcător era somnul
În braţele tale –
Leagăn sfânt şi... |
Mă întorc adesea la Parva, satul de care mă simt legat sufletește, pentru că, acolo mi-am petrecut cei mai frumoși ani ai activității mele de dascăl. Când nu pot ajunge acolo și amintirile mă... |
|
|
O manifestare de o sensibilitate deosebită, cu multiple conotaţii literare, s-a derulat la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, în Sala Gavril Scridon, care s-a dovedit a fi... |
|
În perioada 6 martie - 25 aprilie 2018, în Galeria Subsol al Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, are loc expoziţia Andezit, cu lucrări ale artiştilor: Maxim Dumitraş, Nicolae Fleissig, ... |
Îmi răscolesc memoria şi-mi apar pe ecran scene din activitatea de ieri, din vremurile în care mă găseam în plină putere de muncă, fiind un participant activ, iniţiator şi organizator a nenumărate... |
|
De Ziua Femeii, Magda Catone si Tiberiu Paun ne aduc “Un butoi de Fericire” la Năsăud!
"O piesa de teatru minunata cu doi actori extraordinari! Va asteptam cu mare drag" spune Silviu rus, managerul... |
În Casa Şotropa din oraşul Năsăud, respectiv sediul Poştei, tradiţiile se ţin lanţ, ascunzând înţelesuri profunde despre relaţiile interumane şi despre relaţiile oamenilor cu istoria sau cu natura.... |
|
Versificatori destui şi de talent are Bistriţa, municipiul nord-transilvan, luptători cu spada vorbelor pe felurite fronturi tematice. Negreşit, cu luminiscenţe felurite, precum şi bolta cu făcliile... |
Arhitectul nu aparține unei categorii de specialiști anume, ci este un pictor care ne prezintă imaginea unor construcții aflate pe cale de dispariție. Se numește Nechita Bumbu din Nepos, un... |
|
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Cenaclul Literar „George Coșbuc” organizează joi, 1 martie 2018, ora 17:00, în sala „Gavril Scridon” a... |
CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEȚEAN pentru CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
TURNEUL EXTRAORDINAR „LA VIDA LOCA”
27 Februarie - 18 Martie
Ediția a III-a
MATEI IOACHIMESCU - Flaut
ALFREDO... |
|
Memoria nu este doar un reflex al inteligenţei, ci este efortul recunoştinţei faţă de trecutul care ne defineşte ca persoane, dar mai ales grija faţă de viitorul ale cărui temelii sunt în mâinile... |
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud și Palatul Copiilor Bistrița organizează miercuri, 28 februarie 2018,... |
|
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Școala Gimnazială Spermezeu și Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Hălmăsău au conceput împreunăun proiect educațional... |
Psihologii ne învață că nu există conflicte, ci doar nevroze. Aceste nevroze, generate de evenimentele din anul 1989, încearcă jurnalistul Zorin Diaconescu să ni le prezinte printr-o notă analitică,... |
|
De sărbătoarea Dragobetelui, un Sf. Valentin românesc, sâmbătă, 24 februarie, de la ora 19, melomanii bistriţeni, cu tot frigul de afară, şi-au îndreptat paşii spre Centrul Multicultural Sinagoga din... |
Cartea, subintitulată „Jurnalul unui potenţial sociopat – genul textului documentar” – „Undeva, cândva... 1989”, a jurnalistului, scriitorului şi traducătorului, prof. Zorin Diaconescu, a fost... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De la locul nașterii poetului la identitatea unui oraș care trebuie să-și valorifice istoriaExistă...
Comentarii
Robert Sighiartău: Jocurile politice de culise. Apropierea dintre PSD și AUR nu a început ieri
Dorel de Bistrita -
Dum, 11:11
Poi este si normal, pentru ca au o dictrina politica apropiata si agreata de publicul larg din...
Robert Sighiartău: Jocurile politice de culise. Apropierea dintre PSD și AUR nu a început ieri
Dorel de Bistrita -
Dum, 11:11
Poi este si normal, pentru ca au o dictrina politica apropiata si agreata de publicul larg din...
Demers colectiv asumat de angajații Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița privind viitorul management al instituției. Scrisoare deschisă adresată doamnei Raluca Mărginean
Gavrilă N. Moldovan -
Sâm, 11:33
Mai ușor cu pianul pe scări. Deh, nu mai suntem în vremea Tătucului și a Moașei Comunale, cu...
Demers colectiv asumat de angajații Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița privind viitorul management al instituției. Scrisoare deschisă adresată doamnei Raluca Mărginean
Maria -
Vin, 21:21
Normal că nu vor pe o doamnă cu doctorat în Franța că are prea multe așteptări. Liceul funcționează...
La mulți ani domnului IOAN CIOBA, şef Serviciu Evidenţa Persoanelor din cadrul Primăriei Bistriţa!
Olimpiu Nusfelean -
Vin, 20:29
La mulți și fericiți ani, cu sănătate și inspirație!
Aniversări
În zi aniversară, adresăm domnului ALEXANDRU PUGNA, manager al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, alese urări de sănătate, împliniri...
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.
In Memoriam
În semn de respect și recunoștință pentru personalitatea, activitatea profesională și contribuția sa remarcabilă în domeniul juridic și academic,...













































