Expoziţia pictorului Nechita Bumbu 'Poduri de lemn din judeţul Bistriţa-Năsăud la Muzeul Grăniceresc Năsăudean

Memoria nu este doar un reflex al inteligenţei, ci este efortul recunoştinţei faţă de trecutul care ne defineşte ca persoane, dar mai ales grija faţă de viitorul ale cărui temelii sunt în mâinile noastre. Memoria învie oameni peste care istoria a aşternut uitări, readuce la lumină locuri asupra cărora a vegheat Dumnezeu şi istoria. Memoria rămâne spaţiul în care neuitarea omului se întâlnește cu neuitarea lui Dumnezeu, într-un necurmat timp al învierii. Nu întâmplător se spunea că memoria este paradisul din care nu putem fi izgoniţi şi în care ne regăsim rădăcinile, drumul şi dorinţa de a merge mai departe în istorie şi puterea de a nu uita niciodată cine suntem. De aceea reconstituirea istoriei unor oameni şi locuri din trecut şi orice recurs la memorie este în primul rând un gest de recunoştinţă, dar şi o faptă bună făcută de dragul unor oameni şi locuri care sunt de acum în grija lui Dumnezeu.

În acest univers de vie recunoştinţă se înscrie şi efortul lăudabil al  pictorului Nechita Bumbu din Nepos care a readus la viaţă într-o expoziţie vernisată săptămâna aceasta la Muzeul Grăniceresc Năsăudean podurile de lemn din judeţul Bistriţa-Năsăud. În Bistriţa-Năsăud au rezistat timpului, câteva poduri din lemn, acoperite pe care nu le întâlnim în altă parte în Transilvania. Primul pod acoperit din lemn a fost ridicat în urmă cu peste 350 de ani la Năsăud şi asigura legătura cu Bistriţa peste Someşul Mare. Au urmat apoi cele de la Ilva Mare, Ilva Mică, Beclean, Mocod, Salva, Nepos, Nimigea şi Coşbuc, toate în zona regimentului românesc de graniţă.

Regimul militar care a durat aproape nouăzeci de ani a fost, în unele privinţe, o adevărată binefacere pentru ţinutul Năsăudului fiindcă în zonă au venit ofiţeri străini din ţări cu un grad mai mare de civilizaţie şi au început să construiască drumuri, şcoli şi poduri din lemn fiindcă apele de munte sunt repezi şi nu ar fi rezistat decât podurile cu deschideri mari, de douăzeci –treizeci  de metri sau chiar mai mult, dar cu un număr redus de picioare. Fiind acoperite, deci mai ferite de intemperii, podurile din lemn aveau o mai mare fiabilitate.

Profesorul Mircea Prahase de la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud, cel care a studiat podurile acoperite din lemn, spune că exista lemn din belşug, aşa că materia primă nu a fost o problemă. De exemplu, pentru podul de la Năsăud s-au folosit cinci sute de stejari aduşi tocmai din pădurile saşilor din Dumitra.

Unele au rezistat chiar şi două sute de ani. În timpul celui de-al doilea război mondial, au fost distruse însă paisprezece dintre ele, ţinutul Năsăudului transformându-se în teatru de război. O parte din poduri au fost refăcute însă stejarul a fost înlocuit cu lemn de esenţă mai slabă şi nu au mai avut aceeaşi rezistenţă. Podul de la Nimigea s-a prăbuşit în 1984 în timp ce era traversat de o remorcă, iar podurile de la Salva şi Zagra au fost scoase din circulaţie. Din păcate, în prezent, mai sunt funcţionale doar podurile din localităţile Coşbuc şi Ilva Mare şi o punte acoperită în localitatea Malin.Podul din Nepos a rezistat până în anul 1987.

Însă ele nu au    murit şi renasc la viaţă prin opera maestrului Nechita Bumbu care din fotografii pierdute,căutate şi apoi regăsite sunt reconstituite în tablourile sale.

Dincolo de valoarea culturală  a acestei colecţii  ea ne  mai arată că lumea rurală are conştiinţa memoriei, acest demers este o invitaţie deschisă, pe care  pictorul neposean ne-o face la neuitare şi la descoperirea de locuri în care măiestria şi hărnicia era norma vieţii de zi cu zi.

Nechita Bumbu pictează încă de când avea şaptesprezece  ani şi a reuşit să realizeze de-a lungul timpului peste o mie  de tablouri. El şi-a transformat casa într-o expoziţie permanentă. Despre pasiunea sa spune că este un dar de la Dumnezeu: ‘’Ce fac eu e un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu îţi poartă mâna, tu doar ai pensula şi vopseaua. De multe ori când  nu-mi iese ceva la un tablou, spun Tatăl Nostru şi după ce mă rog  îmi iese. Acesta este secretul meu !”.În jumătate de secol de creaţie, pictorul a avut în jur de cincizeci de expoziţii personale şi colective în Bucureşti, Cluj, Dej, Bistriţa şi Năsăud.