Monumentele istorice şi gunoaiele

Două poduri din lemn, acoperite, pe care nu le întâlnim în altă parte în ţară, au rezistat timpului în judeţul nostru. Unul la Coşbuc, altul la Ilva Mare.

Primul pod acoperit din lemn a fost ridicat în urmă cu peste 350 de ani la Năsăud peste Someşul Mare. Au urmat apoi cele de la Ilva Mare, Ilva Mică, Beclean, Mocod, Salva, Nepos, Nimigea şi Coşbuc, toate în zona regimentului românesc de graniţă. Unele poduri au rezistat chiar şi 200 de ani, însă în timpul celui de-al doilea război mondial, au fost distruse 14. Puţini ştiu însă că modelul a fost adus din Elveţia. Poate şi asta a contribuit la longevitatea lor. Deşi este funcţional, podul de la Ilva Mare nu este apreciat la adevărata lui valoare istorică de săteni. Multă lume ce trece prin zonă poposeşte să-l vadă, să-l admire şi pozeze. Din păcate peisajul este unul dezolant. Albia răului este plină de gunoaie, deşi autorităţile locale avertizează printr-o tăbliţă aşezată pe pod că aruncarea sau depozitarea gunoaielor de orice fel în locuri nepermise se sancţionează cu amenzi între 6500 şi 7000 lei. Poate că ar trebui să trecem la fapte, să dăm câteva amenzi de 70 milioane lei vechi, şi astfel cei care nu respectă mediul, istoria şi tradiţiile să se lecuiască. Păcat de frumuseţea acestui pod să o urâţim prin gesturile noastre.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5