Tineri voluntari din județul Bistrița-Năsăud în pelerinaj. Cireşarii lui Dumnezeu

În binecuvântata zi de 7 octombrie, anul 2022, după terminarea orelor de curs, voluntari din Protopopiatele Bistrița, Năsăud și Beclean, implicați în taberele de tineret organizate la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” Sîngeorz-Băi, de către Asociația Tinerilor Ortodocși  Bistrița-Năsăud, asociație aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au plecat într-un pelerinaj prin Maramureșul istoric. Aceștia au fost însoțiți de către pr. Cristian Dragoș, protopopul Becleanului, pr. Tudor Mudure, inspector de tineret pe județul Bistrița-Năsăud, pr. Paul Gavriloaie, directorul Centrului Misionar de Tineret, pr. Petru Săsărman, voluntar în tabere dar și profesori și coordonatori ai taberelor de vară.

 Pelerinajul a fost gândit și organizat ca un mic gest de recunoștință pentru darul pe care ei l-au făcut comunității acestor protopopiate, prin tot devotamentul, implicarea, timpul și energia lor.

Deși în octombrie fiind, pe unde au trecut ei s-a împletit primăvara cu vara; toată paleta de culori ale toamnei, scăldată de soarele atât de așteptat în ultimele săptămâni, zăpada de pe crestele văzute din curtea mănăstirii Moisei, primăvara și vara din aceste vlăstare ale Trupului lui Hristos, au dus spre împlinirea celor patru anotimpuri ale anului nostru, în mai puțin de 2 zile. Am avut parte de o vreme așa cum acești tineri voluntari meritau și întreg drumul a fost o poezie, o poveste și un cântec al vieții, al luminii, al speranței, al prieteniei.

Primul popas l-am făcut la mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Moisei, acea mănăstire spre care, nu foarte demult, veneau izvoare de oameni de la distanțe de zeci de km, mergând pe jos întreaga noapte de 14 spre 15 august a fiecărui an, spre a sărbători momentul în care Măicuța a intrat în biserica triumfătoare din cerurile care spun slava lui Dumnezeu. Acolo tinerii noștri au aflat despre semnele și credința ce au dus la ctitorirea lăcașului și au mai adăugat un rând de urme proaspete ce s-au adăugat celor de dinaintea lor, precum și rugăciuni din inimi, primind în același timp pacea aceea blândă a luminii celei de seară. Dăruind și primind, ne-am îndreptat spre următorul popas din inima Maramureșului, mănăstirea de la Bârsana, închinată celor 12 sfinți apostoli, mănăstire zidită nu doar din lemn și piatră, ci și din sentimente, credință și inimi, inimile oamenilor de pe Valea Izei, oameni care o împodobesc în duminici și sărbători cu bogatul port popular specific zonei. Aici am fost primiți cu drag și, sub lumina lunii și a stelelor, noapte fiind de-acum, am primit povestea complexului mănăstiresc ce s-a ridicat din râvna sufletească a oamenilor locului și cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Venind vremea să adăstăm pentru noapte, am ajuns și la locul de cazare unde ni s-a servit atât cina cât și micul dejun, a doua zi dimineață. După rugăciunile de seară voluntarii noștri s-au adunat în jurul unui foc de tabără, în marginea pădurii și lângă o apă curgătoare; cântul vântului molcom atingând strunele ramurilor s-a împletit cu cel al strunelor de chitare și al vocilor de băieți și fete iar stelele s-au împletit cu scânteile ce urcau spre cer din frumosul și viul foc de lemne pregătit de către gazdele noastre.

Noaptea s-a făcut dimineață și voluntarii noștri au întâmpinat-o în rugăciune, pregătindu-se pentru o zi plină.

După un mic dejun ca acasă am pornit cu toții să ne întâlnim cu trecutul, spre a ne respecta mai mult prezentul și a ne păzi viitorul: am ajuns la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighetul Marmației, loc unde au fost adunate spre a fi reduse la tăcere, reeducate sau eliminate toate „elementele” ostile regimului stalinist și considerate un pericol pentru „poporul” format din „oamenii noi” ai regimului sovietic. A fost prima închisoare pentru deținuți politici din România condusă direct de către administrația sovietică a lui Stalin și primul astfel de loc din Europa care a fost transformat în Memorial, sub egida Consiliului Europei (1994) la inițiativa din 1993 a Anei Blandiana, membră în Fundația Academia Civică. Voluntarii au cunoscut astfel zicala latină ce spune că „omul este lup pentru om” ceva ce nu ar fi trebuit niciodată să se întâmple dacă oamenii ar fi avut dragostea de Dumnezeu.

De la Sighet am plecat spre Săpânța, pentru a vizita cimitirul vesel de acolo, aflat astăzi în patrimoniul UNESCO și considerat al doilea monument funerar din lume, după Valea Regilor din Egipt; cu această ocazie am reușit să vedem și frumosul iconostas al locașului de cult din incinta cimitirului, aflat încă în lucru; nu întâmplător am ajuns și la mănăstirea Săpânța Peri, care continuă existența mănăstirii celei vechi, rămasă pe un teritoriu ce astăzi aparține Ucrainei. Această actuală construcție este ridicată de către aceiași meșteri ce au ridicat și complexul nou al mănăstirii din Bârsana; la Săpânța Peri au realizat cea mai înaltă construcție de lemn din Europa; dacă la Bârsana turnul măsoară 57 de m înălțime, ei bine aici el atinge 75m iar cu tot cu crucea din vârf, chiar 78. Dar nu doar aceste elemente de arhitectură maramureșeană ne-au impresionat, ci și magia locurilor unde ele sunt amplasate.

În fiecare locaș de cult cei 70 de tineri pelerini au înălțat rugăciuni, deoarece pentru ei acestea sunt locuri închinate lui Dumnezeu, aspectul turistic fiind unul secundar; chiar și Memorialul durerii de la Sighet a fost sfințit de suferința celor încarcerați acolo și de rugăciunile lor poate mai fierbinți decât cele ridicate în biserici.

Ultimul popas l-am făcut la Baia Mare, centru universitar, cultural și reședință episcopală. Acolo am servit masa de prânz iar apoi am vizitat prima dată frumusețile mineralogice ale locului, ajungând fix la timp, pentru a mai prinde muzeul deschis publicului. De la aceste minuni subpământene ne-am îndreptat spre „groapa ortodoxiei”, unde acum nu mai este deloc o groapă, ci s-a ridicat catedrala cu hramul „Sfânta Treime”. Am nimerit în toiul slujbei Vecerniei, slujită la demisolul catedralei, un loc mirific, în care senzația a fost că ne-am întors la Constantinopol, în primul mileniu creștin bizantin. Cântând „Lumină lină” și apoi, înainte de a pleca, „Apărătoare Doamnă”, alături de slujitorii din altar, am pornit spre autocar, pentru întoarcerea acasă.

Voluntarii, mai vechi sau mai noi, au petrecut zile, săptămâni iar unii chiar luni întregi pentru a aduce voie bună, bucurie, înțelepciune și frumusețe sutelor de copii care au venit în taberele de la centrul misionar de tineret de la Sângeorz-Băi sau care au participat la diferite alte activități organizate de către coordonatorii Asociației Tinerilor Ortodocși Bistrița-Năsăud.

                Acolo, la Sângeorz -Băi, au fost multe zile, mulți oameni și povești vindecătoare într-un singur colț de rai; în acest pelerinaj, organizat pentru a le mulțumi voluntarilor, am reușit să vedem mai multe colțuri de rai în aproape doar două zile. Au fost două zile în care acești tineri s-au îmbogățit cu experiențe frumoase, pline de sens, acolo unde drumurile din mai multe dimensiuni se întâlnesc.

Mulțumim organizatorilor pentru că au asigurat atât transportul cât și cazarea și masa pentru toți voluntarii, adăugând la acestea și biletele de intrare la cimitirul vesel de la Săpânța, Memorialul durerii și muzeul de mineralogie din Baia Mare. Iar organizatorii le mulțumesc voluntarilor pentru că nu sunt doar vestitori ai primăverii ci o aduc cu adevărat, peste tot acolo unde merg.

Vă mulțumim dragi tineri voluntari, adevărați „cireșari” ai lui Dumnezeu și, atât timp cât în lume vor fi tineri ca voi, înseamnă că omenirea mai are un viitor.

    Colaborator, prof. Florin Ceșa

 

Comentarii

12/10/22 19:47
Rus Augustin

Mirifice locuri, încărcate de credință ortodoxă și istorie, pe care le-am parcurs împreună cu o parte din elevii și profesorii Școlii Gimnaziale din Budești, cu ani în urmă, sub îndrumarea preotului Dragoș Cristian, când era preot în parohia Budești. Anii au trecut, învățămintele și amintirile au rămas.
Prof. Rus Augustin

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5