Ţintaşul priceput şi cel nepriceput (sau despre o posibilă răzbunare a animalelor) (1)

Trăia în Serbia anului 1914 un tânăr numit Gavril Prinkipo. Purta ochelari, dar acest lucru nu-l împieica să fie extrem de
năvalnic în toate şi mare patriot, cum destui din semenii săi erau. Vecinătatea Imperiului Austro-Ungar şi faptul că acesta ocupa şi asuprea celelalte naţiuni slave înrudite cu sârbii, respectiv pe croaţi, bosnieci, sloveni, îl determina să de pregătească pentru viitoare confruntări în care era sigur că ei, sârbii, vor fi una din părţi. Se antrena trăgând cu pistolul şi viziunile lui erau în orice caz de tip anarhist, socotind că prin acţiuni teroriste, respectiv bombe, atentate, vor schimba cursul liniştit, poate prea liniştit al istoriei. Spre deosebire de ceilalţi tineri, Gavriil Prinkipo era un ţintaş foarte prost, încât toţi râdeau de el, iar instructorul se chinuia de-a moaca cu el. Domniile voastre, cititorii, vă veţi fi dat seama dintru început că acest Prinkipo este cel care a umblat cu făclia aprinsă printre butoaiele-state cu pulbere de puşcă ale Europei, care chiar au explodat în ceea ce s-a numit Primul Război Mondial. Cauza? Ţintaşul cel nepriceput a asasinat, împuşcând la Sarajevo pe arhiducele Franz Ferdinand şi pe iubita lui soţie, Sofia (Sophie).Povestea este uluitoare, mai ales privind-o după atâta vreme.
În vara anului 1914, auzind Gavril Prinkipo cum că arhiducele Franz Ferdinand va face o vizită în Bosnia-Hrţegovina, împreună cu o grupă de alţi tineri sârbi, au hotărât că este o ocazie excelentă de a scăpa de moştenitorul tronului imperiului Austro-Ungar. Ca să nu ascundem pisica după copaci, vom spune că în ascuns, serviciile secrete sârbe au binecuvântat planurile acestora şi le-au furnizat bombele necesare, pistoale, gloanţe potrivite, fiindcă acest tip de "biscuiţi"nu se găseşte la orice chioşc.
Deşi mulţi l-au avertizat pe arhiduce că n-ar fi bine să se ducă în viesparul ăsta de slavi, arhiducele nu a renunţat şi cu Sophie, tânărul cuplu princiar a ajuns la Sarajevo, unde aştepta şi grupul de terorişti sârbi.
Pe străzi, buluc de oameni, "cu căţel şi purcel" cum se zice, aşteptau să vadă evenimentul, căci aşa era la sosirea împăraţilor şi prinţilor. Cum automobilul mergea relativ încet, iar paza era firavă de tot, un anarhist din grupul sârb a aruncat o bombă spre automobil, dar aceasta a căzut în urma maşinii şi a explodat, rănind câţiva din forţele de ordine. Milos, arhiducele (la fel ca Alexandru al II-lea al Rusiei, la 1883), cu uniforma pătată de sângele celor răniţi, a coborât din automobil să vadă starea celor răniţi, gest lăudabil al omului aflat în primejdie, dar îngrijorat de soarta celorlalţi. În fine, cuplul princiar ajunge la Primăria din Sarajevo, unde sunt primiţi cu onoruri imperiale şi primarul rosteşte un fulminant discurs de primire.
-Domnule Primar! Să lăsăm vorbele frumoase, când sunt primit aici întâi cu bombe! izbucneşte prinţul arhiduce supărat peste măsură de vorbele găunoase şi mai ales de bombele zgomotoase...