Trei zile cu protopopul

Ca o lumină a faptelor bune ar trebui să fie fiecare protopop pentru preoţii şi creştinii asupra cărora, cu binecuvântarea Celui de Sus, îşi revarsă nu doar harul preoţesc, ci şi grija ca bun păstor pentru drumul spre Calea Adevărului.
De multe ori, ne întâlnim cu protopopul la evenimentele importante din viaţa noastră religioasă, de la sfinţiri de biserici la binecuvântări de monumente, la sărbători ale unor comunităţi sau la alte evenimente ale autorităţilor locale şi judeţene.
Un protopop are în grija sa zeci de preoţi şi tot atâtea caractere pe care, cu dragoste pentru cele sfinte, dar şi cu gândul pe care un tată îl are pentru familia sa, trebuie să fie mereu cu un cuvânt bun când fiii sunt pe calea credinţei sau cu o dojană când se mai abat de la drumul cel drept.
Timp de trei zile, am avut bucuria de a fi alături de protopopul Alexandru Vidican, cel care a fost „Truditor sub doi Mitropoliţi”, aşa cum este intitulată şi cartea apărută de curând la Editura Renaşterea.
În Parohia Mărişelu, păstorită cu dragoste pentru cele sfinte de părintele Aurelian Poptean, ce se găteşte în acest an ca o mireasă, în haine noi (datorită vredniciei părintelui Poptean şi a credincioşilor) întru aşteptarea Centenarului, pregătindu-ne de o mare sărbătoare în care Biserica va fi sfinţită, părintele protopop Alexandru Vidican a fost părtaş la bucuria hramului bisericii. Părintele Poptean l-a descris pe protopop ca un adevărat tată, care ştie să fie alături de fiii lui, atât în momentele de bucurie, cât şi în cele grele, având întotdeauna un cuvânt bun. Dragostea pentru fraţii preoţi răzbate şi prin prezenţa, alături de colegul de şcoală şi mai apoi de altar, de la Biserica „Coroana”, părintele Nicolae Feier, făcut cu acest prilej Cetăţean de Onoare al comunei natale, Mărişelu.
A fost o zi frumoasă, de toamnă, pe care am prelungit-o printr-o altă zi petrecută la Sebiş. Pe drumul până aici, părintele protopop mi-a vorbit de fiecare parohie în parte şi de fiecare preot care o păstoreşte.
Însoţiţi de culorile toamnei, pe care niciun pictor nu le-ar putea creiona la fel de frumos ca natura, am ajuns la intrarea în Sebiş. Aici, părintele protopop a oprit maşina şi-a pus crucea pectorală, a făcut o scurtă rugăciune, după care ne-am îndreptat spre biserică. Pe drum, oamenii ce mergeau râuri-râuri spre evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri, îl salutau pe părintele protopop. „Sebişul este un sat cu oameni gospodari, ce nu au uitat nici măcar o clipă de Sfânta Biserică. Îmi sunt tare dragi credincioşii de aici”, ne-a spus părintele protopop. De altfel, dragostea pentru biserică se vede şi în modul în care oamenii de aici, împreună cu părintele Ciprian Frăţilă, au reuşit să aibă grijă de Mireasa Domnului. Părintele protopop a stat de vorbă cu fiecare credincios în parte, încurajându-l, având vorbe frumoase, ca ale unui adevărat păstor.
Modul în care părintele Ciprian Frăţilă a vorbit de protopopul Alexandru Vidican, mulţumindu-i pentru faptul că a răspuns mereu pozitiv iniţiativelor parohiei m-a făcut, încă o dată, să mă gândesc la cum reuşeşte să aibă grijă ca prezenţa protopopului să fie activă în cele 90 de parohii şi să fie alături de toţi cei 120 de preoţi din Protopopiatul Ortodox Bistriţa.
Sunt 17 ani de când Înaltpresfinţitul Mitropolit Bartolomeu, alături de Preasfinţitul Episcop Vasile îl instalai în funcţia de protopop ortodox al Bistriţei pe părintele Vidican.
Venind de pe Valea Ţibleşului, de la Căianu Mic, dintr-o familie de oameni credincioşi, absolvent al Seminarului Teologic din Cluj şi al Universităţii din Sibiu, dar şi al Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai”, părintele protopop primea harul preoţesc prin punerea mâinilor Arhiepiscopului Teofil Herineanu, în 1981. „Preotul, în misiunea lui unică, îi primeşte pe toţi, îi iubeşte pe toţi, se roagă pentru toţi şi le poartă sarcinile la toţi. Lucrul acesta îl face şi părintele protopop Alexandru Vidican. Şi-l face foarte bine. Este adevărat că vremurile pe care le trăim sunt atipice şi nu le poţi încadra ca şi odinioară într-un tipar. Acum este veacul internetului. Dar sufletul omului are aceeaşi valoare. Şi părintele protopop îl slujeşte cu crecincioşie. Îl rugăm pe Dumnezeu s-o poată face mulţi ani”, spune Mitropolitul Andrei.
Relatez o poveste spusă de părintele protopop. S-a nimerit ca trei duminici la rând părintele protopop să fie prezent în trei localităţi învecinate. Şi cum vorbesc credincioşii, întrebând despre fiecare preot, la un moment dat, o femeie, a întrebat „Cine-i popa ăla, nu are parohie de umblă pe toate satele?”. Da, cu vreme şi fără de vreme, pe timp frumos sau pe viscol, în ceas de zi sau în miez de noapte, părintele protopop este propriul şofer, conducând maşina spre credincioşii pe care-i are în grijă. Nu l-am văzut niciodată obosit, nu l-am văzut niciodată altfel decât cu cuvinte legate de Sfânta Scritură, deşi poate uneori şi noi, credincioşii, ar trebui să mai fim puşi la punct. Este un protopop cu foarte multă răbdare, un om care nu pune la suflet vorbele rele, ştiind întotdeauna să aleagă sămânţa ce încolţeşte şi nu neghina.
Şi, dincolo de toate, un protopop cu o prezenţă vie în mijlocul celor săraci. Spun acest lucru pentru că l-am văzut la revenirea de la Sebiş cum, în câmp, la Jelna, a oprit maşina în faţa unei case care avea doar patru pereţi din bârne de lemn. Mare mi-a fost mirarea să văd ieşind de acolo o mulţime de copii care au strigat „protopopul, protopopul” şi au venit şi l-au pupat. Protopopul nostru a coborât din maşină şi le-a dăruit prescură şi alimente. Dacă mulţi dintre noi apărem cu aşa-zisele acte umanitare peste tot, lăudându-ne cu acest lucru şi ştirbind din gestul pe care vrem să-l facem, până acum nu l-am auzit niciodată pe părintele protopop despre modul în care este personal implicat în acţiuni umanitare. „Am trecut mai de mult pe aici şi am văzut în faţa acestei căsuţe modeste câte rude pline cu haine. M-am gândit că aici sunt copii mici şi m-am oprit să văd despre ce este vorba. De atunci, de câte pori pot, trec pe la aceşti copii să văd ce mai fac, împreună cu părinţii lor. Şi eu sunt ai bisericii noastre”, mi-a spus protopopul, însă nu am reuşit să aflu mai multe de la el. Ulterior, am aflat că de la fiecare eveniment din protopopiat, de unde vine, părintele protopop se opreşte la o casă a săracului, aşa cum făcea Mântuitorul în chip de sărac, fapt oglindit în colindele noastre româneşti unde, până la urmă, cea mai mare cinste a avut-o la casa săracului (Coborât, o coborât,/ Dumnezeu pe acest pământ/ În mijlocul satului/ La casa bogatului/.../ Cina îi, da’ nu-i de voi/ Că-i de bogaţi ca noi/ Dumnezo s-o supărat/ Şi de acolo s-o luat/ În capătul satului/ La casa săracului/.../ Cina îi, da-i puţinea/ Hai cu toţi pe lângă ea”).
Gestul acesta m-a impresionat şi îmi spusesem, încă de atunci, că voi scrie un material cu titlul „Două zile cu protopopul”. Însă, a venit şi a treia zi, pentru că următoarea zi am fost prezent în biserica unde slujeşte părintele protopop, alături de preoţii Nicolae Feier, Vasile Beni şi Emanuel Vidican, la „Coroana”, într-un moment în care s-au marcat 100 de ani de la declararea Bistriţei ca oraş liber.
Aşa am petrecut trei zile la rând, cifră cu semnificaţie aparte, alături de protopopul Alexandru Vidican.
„Ca toţi să fie una”, spune Hristos în Testament. Prin preoţi ca părintele protopop, Biserica Ortodoxă are de câştigat, apropiindu-i pe credincioşi de cuvântul lui Dumnezeu, făcându-i să-şi iubească pământul românesc, să-şi cinstească eroii şi sfinţii gliei străbune, să fie tari în credinţă şi viteji ostaşi în apărarea valorilor noastre spirituale, materiale şi culturale. O familie cu adevărat tradiţională de creştini ce respectă valorile acestui neam are părintele Vidican alături de doamna preoteasă Rozica, fiind binecuvântaţi cu copiii Emanuela, manager în Cluj, şi părintele Emanuel, de la Biserica Coroana, dar şi prin nepoţii Alexandru, Maria şi Iarina, care sunt lumina ochilor.
Am scris aceste rânduri pentru că aşa am simţit. Nu este ziua de naştere a părintelui protopop, nu are un alt moment aniversar. Pur şi simplu m-a impresionat modul lui de a fi. Nu este uşor să fii în fruntea a peste 100 de preoţi, fiecare cu caracterul lui. Trăim în vremuri în care de multe ori biserica este arătată cu degetul de către noi. Dacă străbunii noştri considerau biserica drept mamă, la fel precum despre mame nu vorbim decât de bine, nu avem dreptul să judecăm noi. Că mai sunt preoţi care poate nu fac întru totul cinste misiunii pe care o au este adevărat, însă judecata va fi cu atât mai aspră dată de către Cel de Sus, pentru că asupra lor s-a vărsat harul Duhului Sfânt. Însă, dincolo de aceste rarităţi, care sunt prezente peste tot în societatea noastră, vin exemplele puternice, precum cel al protopopului Alexandru Vidican, care sunt adevărate faruri de luminare pe drumul cel drept. Nu pot decât să mă bucur că, de-a lungul vremii, am avut o prietenie aparte cu o asemenea personalitate şi să învăţ ce înseamnă smerenia, credinţa, dragostea pentru aproape, înfrânarea de la gândurile rele şi gândirea pozitivă pentru ca totul în jurul nostru să fie plin de lumină.