Tristeţea imperatorului Constantin cel Mare

Se spune că în tinereţe, în vreme ce tatăl săi devemise cezar, Constantin a vizitat Forumul lui Traian. A rămas înmărmurit în faţa splendorii acestui site urbanistic realizat de Traian şi multe zile în şir a rămas îngândurat, zicându-şi: „Cine va putea face în lume o zidire mai strălucită decât aceasta?”
Vezi, iubite cititorule şi cititoare, cum lucrează Dumnezeu în sufletele noastre? Căci din momentul în care el va da faimosul Edict de toleranţă creştinilor, va întemeia nu doar un Forum măreţ, ci chiar o nouă capitală, strălucită, în Răsăritul Imperiului şi care va dăinui o mie de ani în glorie.
Deşi faima pământească este trecătoare, Dumnezeu i-a făcut parte şi de aceasta, ca unui alt Solomon. Dacă însă pe Solomon femeile păgâne l-au zăpăcit de cap întorcându-l spre idolatrie, Constantin a urcat de la păgânătate spre viaţa creştină, sfârşind a primi Botezul creştin..
Adevărata faimă constantină şi mai strălucită a fost aceea de întâiul imperator creştin, model pentru împăraţi şi popor pentru secolele ce au urmat. În plus, cinstirea de care se bucură din partea Bisericii este acea faimă care nu se stinge prin vremuri.
Cuvine-se ca şi noi să ne închinăm smeritele noastre vieţi făcând cele plăcute lui Dumnezeu, precum au trăit dumnezeieştii apostoli şi sfinţii din veacuri, astfel încât vom dobândi nu doar cinstea semenilor, ci cu deosebire viaţa veşnică, patria cerească, comuniunea sfinţilor şi fericirea fără seamăn de vedea faţa lui Dumnezeu, Ziditorul, de care îi era dor aprig fericitului Augustin al Hiponnei.