UN CADOU AMERICAN DE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Pe 1 decembrie la Hotelul Metropolis din Bistriţa a avut loc un eveniment cu totul deosebit, cum poate nu a mai fost în alte oraşe ale României în această zi de sărbătoare naţională. Americanul Larry L. Watts a lansat o carte despre ţara noastră, întitulată “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, cu referire la războiul clandestin al blocului sovietic cu România, apărută în condiţii grafice deosebite la editura Rao în 2011. Lansarea volumului a coincis şi cu celebrarea a doi ani de existenţă a portalului de ştiri Bistriţa24.ro.

Dintre invitaţii speciali au vorbit, despre autor şi carte, Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, care a scris şi un cuvânt înainte la volumul lansat, Oreste Teodorescu, realizatorul emisiunii “Codul lui Oreste”, ziaristul Victor Roncea, directorul general al Editurii RAO, Ovidiu Enculescu, precum şi directorul Bibliotecii Judeţene, Oliv Mircea, şi colonelul în rezervă Ioan Gaftone.

Istoricul American Larry L. Watts a fost consultant al Corporaţiei RAND în timpul revoluţiei, care a călătorit frecvent prin Europa de Est înainte de 1989, asistând numeroşi oficiali din România la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare, colaborând cu mai mulţi dintre miniştrii români ai Apărării la realizarea reformei din armată, susţinând cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea României în NATO. În perioada 2001-2004, Watss a fost consultant pentru reforma sectorului de securitate, activitatea sa fiind recunoscută de Serviciul de Informaţii Externe, Preşedinţia României şi Ministerul Apărării.

Cartea lansată la Bistriţa, pune în discuţie interesele strategice din culisele relaţiilor antagoniste ale României cu “aliaţii”din Răsărit, examinând şi explicând sfidarea ţării noastre la adresa Moscovei, modul de “eliberare” militară şi de securitate de sub cizma sovietică, opoziţia faţă de Kremlin cât şi reacţiile sovieticilor şi asociaţilor loiali din Pactul de la Varşovia. Este o carte fascinantă, cu numeroase date inedite din istoria ţării noastre, un minunat cadou făcut de un american pentru România.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5