Un creator şi meşter popular de excepţie – Cornelia Bodescu şi arta cusutului cu mărgele
Am întâlnit, şi ne-a încântat ochii şi inima la Târgul de Mărţişor din Bistriţa, de lângă Biserica Evanghelică, o femeie cu deosebite calităţi şi deprinderi în arta cusutului cu mărgele, ce avea expuse valoroase şi semnificative costume tradiţionale româneşti şi accesorii, care presupun o migală, răbdare, viziune, talent şi pricepere în a realiza adevărate şi semnificative „opere de artă” în domeniul vestimentaţiei tradiţionale.
Cea care realizează asemenea podoabe este Cornelia Bodescu, din com. Salva, care ne-a mărturisit: „Sunt un meşter şi creator popular, ducător de tradiţie în cusutul cu mărgele, care este o îndeletnicire grea pe care puţini o practică.
Am învăţat această meserie de la socrul meu, în vârstă de 89 de ani, Butaci Grigore (zis Grigore a Fătului), din Salva, care a fost primul bărbat care a cusut cu mărgele şi a scris despre tehnica cusutului cu mărgele, realizând, împreună cu soţia lui, Floarea Fătului, o desăvârşită cusătoare de tablouri cu mărgele, inclusiv un tablou deosebit cu Maica Domnului şi cu turma de miei, adevărate comori de artă tradiţională românească”.
Cornelia Bodescu mărturiseşte: „De 18 ani, de la căsătorie, am început să cos cu mărgele şi nefiind plătită munca la valoarea ei, am lucrat în străinătate, în Spania, mi-am făcut bani pentru a putea coase, din nou, în arta cu mărgele”.
Citiţi şi:
- Felicitări! Meşterul popular Ana Bodescu, din Salva, a primit titlul de „Tezaur uman viu”. Frumuseţea cusutului cu mărgele, apreciată de Ministerul Culturii
- Pana de păun şi ţuica cu mărgele, branduri pentru Salva
- (Video) Povestea cântecului şi a mărgelelor din Ţara Năsăudului, la Televiziunea Română, într-un moment aparte cu Cornelia Bodescu şi Domnica Dologa
- O primă ediţie reuşită a Târgului de toamnă de la Colibiţa, cu meşteri populari şi folclor autentic
- Ana Bodescu- Tezaur Uman Viu- și Cornelia Bodescu, la Liceul Tehnologic Agricol Beclean! Eveniment unic dedicat tradițiilor românești
Adaugă comentariu nou