Un scriitor într-o lumină nouă

După ce şi-a făcut datoria de a trimite în nemurire satul, tradiţiile sale, viaţa ţăranului de la munte, scriitorul Menuţ Maximinian „dă mâna cu viaţa”: „Biciuit de vânt,/ Îmbrăţişat de soare,/ Cu ochii închişi,/ Dau mâna cu viaţa./ E pregătită masa” (Dau mâna cu viaţa).
Simbol al luptei cu greutăţile ce ni le pune ea în faţă, poetul se consideră un „Vâslaş”: „Am două vâsle noi/ Sunt barcă printre tainele lumii”.
Noul volum, intitulat „Muchia malului” (Ed. Tipo Moldova, Iaşi), ce a primit Premiul Festivalului „George Coşbuc”, ne vorbeşte despre frământările omului în lupta pentru devenire. Muchia malului poate simboliza un popas mai înalt, dar muchiile pot fi şi ascuţite: „Închide ochii…/ Marea îşi sparge valurile de ţărm/ Eşti pe muchia malului” (Muchia malului). În toate se regăseşte, printr-un sfat părintesc, binevenit: „Pe banca de lemn,/ Stăm de vorbă la umbra nucului,/Doi prieteni, eu şi bătrânul meu tată./ Numărăm fuşteii vieţii,/ De la scara cu gândurile mele/ Ce se reazămă de fruntea norilor” (Cruci plutitoare).
Uneori viaţa aduce „Bineţe”: „Am tras o linie de la inimă spre viaţă/ De la gânduri spre infinit/ (…)/ Mi-am aşezat versurile/ Pe aţa cărărilor,/ (…)/ Din casa lor/ Cuvintele dau bineţe/ Universului”.
Adie uşor vânt erotic: „Eşti/ Icoana mea/ Pe Cer/ Când mă uit la Carul Mare,/ Văd chipul tău luminat/ (…)/ Casa mea/ E făcută după cuibul visurilor tale…/” (Tu şi eu). Lupta nu e uşoară, căci: „Pe un şezlong/ Stă tolănit la soare, curajul” (Parfum străin)
Privind pozele din trecut se întreabă: „Ce e mai important:/ Momentul sau amintirea? (Click)
Printre clipele de singurătate mijeşte viaţa în doi, căci: „Vreau mângâierile tale, (…) Vreau clipele noastre” (Vreau clipele noastre)
Din mozaicul simţirilor nu lipseşte nici elogiul singurătăţii: „Curcubeul şi-adus oaspeţi,/ O furnică şi un greier,/ Luăm cina la masa tăcerii/ Mă însoţesc în singurătate,/ Ca fraţii de cruce” (Singurătate).
Refugiul în versuri este o descătuşare, o eliberare din gânduri: „La tocul gros al uşii,/ Erau gândurile ce dădeau târcoale,/ Precum nămeţii/ Dacă nu voi deschide/ Se va îmbolnăvi,/ Cum să mătur,/ Să nu las urme… „ (Urme)
Viaţa e uneori un paradox: „Când mă îndrăgostesc simt singurătatea,/ Iar când sunt singur, mă îndrăgostesc” (…). Suferinţa are şi ea voluptăţile ei,/ Iubirea e cârjă, un paravan,/ Iar eu o savurez până la lacrimi”. (Un gram de iubire)
Sfântul, mama şi fiica, baba Ioana sau copilul sărac premiant, sunt adieri mai rare ce tulbură versul în acest volum, dar peste toate, imaginea ce impresionează e tinereţea poetului şi ea este viaţă: „Mi-a căzut inima/ S-a lovit de un colţ de rai,/ Mă doare fericirea,/ E ruptă din mine. / Mă alină durerea,/ E pansament/ Spre viaţă veşnică./ Tu mi-ai dat din nou/ Viaţă/ Inima nouă din palma Ta” (Un colţ)
După ce a elogiat eternul rural, tradiţiile ce se pierd, în volumul „Noduri în haos”, volumul „Muchia malului” aduce, prin poezia erotică, un suflu tânăr, ca o adiere de vară.
Volumul nou, apărut la Editura Tipo Moldova, cuprinde cele două cărţi de poezie, ca o oglindă a sufletului poetului, cu frământările vieţii în realizare şi el aşteaptă mereu noi scrieri, care să completeze filmul existenţei în devenire.