Vergelul-un alt Revelion

V-aţi gândit vreodată că aţi putea petrece noaptea de Anul Nou într-un mod aparte? La Dumbrăviţa, seara, în ajunul Anului Nou, fetele mergeau la horă la casa unde se ţinea de obicei jocul şi şezătoarea. Fiecare fată îşi ducea în traistă blidul cu plăcinte, pancove şi turtă. Tradiţia este de a se coace plăcintă cu brânză în seara de ajun. Întocmai au făcut şi fetele noastre, doar că au adus preparate după ultimele reţete culinare. Fetele şi feciorii jucau până la miezul nopţii după care fiecare fată se aşeza la masă, punându-şi în faţă blidul cu plăcinte. Alături, fiecare îşi invita „drăguţul” şi rudele sau feciorii cunoscuţi. Se juca şi cânta (dârlăie) până spre dimineaţă dar nu până prea târziu, pentru că în dimineaţa de Sfântul Vasile fiecare fecior şi fată trebuia să meargă la biserică. Diuganii aveau muzicanţi buni în sat. Iată ce spune Pugna Gheorghe, de 20 de ani din CăianuMic, în “Sociologia românească” nr.10-12 - 1938: “După scârşâitul lui Costan, nu-ţi vine să joci. Dar când zice Victor din Dumbrăviţa sau Săsărmanul, picioarele merg singure şi oi juca zile întregi şi nu ţi-ar trebui de mâncare”. Lăcătuş Victor, cum îi spuneau sătenii Bojoca, era după cum spune Gh.Reteganul în articolul său, “meşter mare în strune”. De cele mai multe ori rămânea să cânte în Diug, şi doar când nu-i convenea preţul pleca pe alte sate. El a lăsat moştenire vioara fiului său Ioan, “Ionucu lui Victor” cum i se zice în sat, care şi acum la 70 de ani, “mai scârţâie cu vioara, şi mai vine pe la case cu capra”. Ceteraşii erau angajaţi pe toate sărbătorile de iarnă, până în pâna duminica după Bobotează. Acum fetele îşi scoteau în sat cele mai frumoase costume populare, cusute în postul Crăciunului. “Apoi noi eram îmbrăcate în portul popular cum i se spune aici, care este păstrat acum doar de noi bătrânii. În picioare opinci şi obiele din pănură, cămaşa cu ceiţă încreţâtă, poale din cânepă şi abia mai târziu din bumbac, ceptare cu pene roşă, zadii mândru vârstate cu alesături de cele mai noi apărute în sat sau în satele vecine”, descrie costumul cu suflet parcă dorind să mă convingă de valoarea lui, Haiduc Maria. Nici feciorii nu se puteau prezenta oricum la joc, trebuiau să aibă şi ei hainele “noi”: “Noi aveam haine făcute de mama sau de sora noastră. În picioare de sărbători lăsam opincile şi luam cizme lungi cu tureac, cămeş lungi până la genunchi, cu câteva şâre pe umeri şi pe gulerul cămeşii, ceptare albe cu flori negre, cioareci, curele late negre. Din Năsăud am luat apoi cureaua cu mărgele şi brâu, clopu cu păun şi pieptarul cu ciucuri. Iarna avem în cap cuşme cu o floare de muşcată ruptă de acasă. Parcă acum văd cum stăteau pe margine şi fumau pipe” , spune cu nostalgie Haiduc Sebastian. Tot în seara de ajun mai este obiceiul ca fetele şi feciorii să confecţioneze păpuşi, pe care în cursul nopţii băieţii le aşează la casele în care locuiesc tineri. Pentru băieţi pun o păpuşă (fată) iar pentru fete un „păpuşoi”. În ajunul Anului Nou se mai umblă cu uratul, „ cu capra” şi cu steaua. Cei care umblă cu uratul sunt copiii care primesc bani sau dulciuri după puterea fiecăruia. În încheiere să vedem câteva din gândurile ţăranilor despre păstrarea obiceiurilor din sat: “Eu am acasă doi păuni. Am făcut în trecut clopuri cu păun. Acum nu mai am la cine să fac. Poate că sătenii nu-şi mai permit să-şi facă haine ţărăneşti deoarece sunt scumpe. Oricum, portul încet încet dispare” (Păltinean Damian). “Încă la noi mai păstrează portul bătrânii. Acum îi plin de lume de haine ţigăneşti, cei drept mai uşor de întreţânut, şi care nu se murdăresc aşa de repede”(Haiduc Sebastian). “Ce port popular? Copiii nu ştiu, în ziua de azi numai de blugi şi de cum să se dezbrace mai tare, nu de cum să se îmbrace mai fain. Nu se îmbracă în costum naţional nici la Paşti că zâc că li ruşine. Oare ei nu ştiu că blugii îs izmenele noastre vopsite? Ce mai, după moda de azi e sfârşitul lumii” (Haiduc Maria). “Dacă altădată ardea satul de câţi feciori cu păun şi cu pieptare cu ciucuri erau în joc, amu nu mai îs nici feciorii, nici jocul. Amu nu ştiu decât să deie din cap ca nebunii la discotecă. Io când aud la radio un joc de-a lungu, un cântec fain, am nişte emoţii mari şi de nu-mi vine să joc să nu văd lumea” (Cotuţiu Parascheva). Un An Nou cu sănătate, lumină în suflet şi împliniri. Pe cărarea vieţii să nu lipsească din inima noastră credinţa. La mulţi ani, dragi cititori.