( Video) 20 de ani de prietenie Bistriţa-Besancon, marcaţi cu pâine şi sare şi o expoziţie cu costume de peste 1 milion de euro, la Palatul Culturii ! Un eveniment de neuitat !

Palatul Culturii a găzduit vernisajul unei expoziții de costume populare din Franța. Expoziţia a fost pregătită încă de acum o lună de managerul instituţiei, dr. Dorel Cosma. Este vorba de o serie de costume de patrimoniu ce au venit la Bistriţa din diferite regiuni ale Franţei -Alsacia, Dauplines, Savoie (Pays Nantais Bretagne), Pointou, Provence, Champagne, Gascoane, Bigorre, Limousin, Lorraine Saintonge, Anjou, Aquitaine, împreună cu Chassard Sylvia – vicepreşedintele CNGFF,Caillet Yolande, Perigaud Armele, Caittel Bernard – vicepreşedinte CNGFF, specialişti în patrimoniu. Costumele de o valoare de patrimoniu inestimabilă, expuse pe manechine, au fost asigurate de francezi la un milion de euro. Expoziţia a constituit, cu siguranţă, o surpriză pentru bistriţeni, aducând în faţa acestora 20 de costume din patrimoniul cultural al Franţei, pentru care la Bistriţa s-au asigurat condiţii de protecţie, făcând parte din zestrea culturală a Franţei. După primirea cu pîine şi sare şi vizitarea expoziţiei, prezentată de Nicolas Charlety şi Zelida Charlety, în sala mare a fost o manifestare dedicată Reuniunii aniversare în care Ovidiu Creţu, primarul Bistriţei, şi Jean Louis Fousseret -primar Besancon au vorbit despre importanţa legăturii celor două oraşe şi despre proiectele din tot acest timp. Apoi primarul Bistriţei a acordat medalia de argint dedicată acestui eveniment unor factori cuprinşi în această înfrăţire din cele două oraşe.
În final, membrii corului „Les enfants de l’Espoir” din Besançon alături de elevi ai Liceului „Tudor Jarda” au încântat publicul cu un concert aniversar.

Comentarii

28/08/17 10:20
Vizitator

La 20 de ani de la înfrățire oraselor Bistrița (Romania) cu Besançon (Franta), nici un cuvant despre faptul ca evenimentul primei infratiri a Bistritei cu un oras de peste granita s-a petrecut in anul 1997 in timpul mandatului primarului Pavel Popescu (1996-2000). Tot pe vremea lui Pavel Popescu s-a organizat prima editie, a Zilelor Municipiului Bistrita (in 1999), manifestare devenita traditionala pentru bistriteni, sarbatorita an de an in jurul datei de 16 iulie, pana in 2014 cand primarul Cretu a schimbat data Zilelor orasului. Să dăm Cezarului, ce-i al Cezarului!
Vezi: http://bistritaonline.ro/2011/07/16/13651/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5