( Video) Tragedia de Crăciun aduce lacrimi în două ţări. Sute de mesaje pentru familia Ancuței Cârcu, ce şi-a pierdut fratele în Palma de Mallorca. ISU BN: Suntem alături de familia îndoliată

Toni Cârcu, fratele Ancuței Cârcu, cu care în urmă cu ani formau o trupă de muzică uşoară prezentă şi la Serbările Răsunetul, a trecut la cele veşnice în săptămâna Crăciunului, maşina în care era căzând în gol de pe o șosea suspendată, într-un sens giratoriu, pe o autostradă din Palma de Mallorca. Din păcate echipajele medicale nu au mai putut să facă nimic, pentru tânărul din Rebrişoara de 36 de ani stabilit în Palma de Mallorca, manager la mai multe cluburi. În Spania se află şi sora Ancuța, dar și părinții săi.
„Cel ce a fost un minunat. Îți mulțumesc Doamne pentru cel mai bun frate. Mereu am zis că dacă vreodată voi fi așezată la masă cu Dumnezeu, prima dată îi mulțumesc pentru fratele meu și pe urmă i-aș povesti ceva… Să te odihnești în pace”, este mesajul postat de Ancuța Cârcu.
Alături de familia Cârcu nu sunt doar cei din Rebrişoara, ci întreaga Vale a Someşului.
"Suntem alături de familia îndoliată și de pompierii voluntari din Tenerife, Spania în aceste momente grele. Salvatorul Tony Cârcu, pompier voluntar, originar din județul Bistrița - Năsăud, și-a pierdut viața într-un accident cumplit în Spania.Dumnezeu să îl odihnească în pace " transmite ISU BN.
Şi pompierii voluntari din Tenerife, Spania, s-au adunat să păstreze un moment de reculegere în memoria lui Toni Cârcu,colegul lor.
https://www.facebook.com/carcu.vioricaancuta/videos/1539259032775770/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5