Virginia Brănescu, ,,Capricii autumnale,,

Pe Virginia Brănescu am cunoscut-o în urmă cu mai mulți ani, în Redacția ziarului Răsunetul din Bistrița, unde am invitat-o pentru a-i înmâna Premiul pentru cea mai bună proză care intrase în concursul organizat de cotidianul mai sus menționat. Ca lector, am fost impresionată de bogăția amintirilor din copilărie, amintiri din care Virginia Brănescu reușise să scoată o lucrare literară viabilă. Pe atunci, nu știam multe despre destinul acestei femei admirabile. Se pare că, acel premiu i-a dat aripi, și în anii ce au urmat, talentul nativ al profesioarei Virginia Brănescu s-a concretizat într-un număr impresionant de cărți personale.
Virginia Brănescu scrie poezie, epigramă, proză, dar ține și un carnet cu notițe critice la carțile pe care le citește. Este și pictoriță, una foarte bună.
Vrobine despte activitatea de creație a Virginiei Brăn escu, nu ai crede că acest vulcan creator de frumos, care irumpe în jerbe metaforice și ne încântă cu versuri proaspete și mostre de viață autentică, a trecut bine de optzeci de ani.
Virginia Brănescu este mai tânără decât mulți dintre tinerii pe care îi cunosc eu. Ea nu se refugiază în scris ca să fugă d elume. Ea scrie anume pentru a ține legătura cu lumea din jur, și pentru a lăsa un Testament inedit urmașilor de sânge și de credință. I-am citit aproape toate cărțile pe care le-a scris, multe dintre ele aflate în manuscris. Am încurajat-o, am admirat-o și i-am căutat să-i înțeleg problemele de sănătate, dar mai ales să percep taina care stă la baza vitalității sale intelectuale, de unde izvorăște dorință de-a face mai mult, și mai mult.
Virginia Brănescu scrie, pictează și gătește la plită, imobilizată fiind într-un scaun rulant. Și, apoi, ce e cu asta?! Vei spune, cititorule, doar lumea e plină de oameni bolnavi. Dar, dar Virgnia Brănescu este un model de voință, un monument de rădare și, ca remediu la bobârnacele soartei, ea vibrează în cuvânte frumoase, pe care le scrie. Ea mărturisește o lume autentică fără să se lamenteze, ea scrie ca și cum timpul și belelele care rucg, nu țin de propria-i biografie.
Am vorbit poate un pic prea mult despre Virginia, oricum, cuvintele sunt neputincioase în fața curajului ei de-a scrie cu patimă, cu umor, de-a valorifica la maximum dramul de talent pe care i l-a dat Divinitatea.
Am citit de curând câteva dintre plachtele sale de poezie, volume publicate cu ritmicitate de invidiat, la Editura Karuna. Azi am revenit la cărticia, de doar 50 de pagini, pe care, în urmă cu mai bine de zece ani, Virginia Brănescu o scotea pe piață. Câtă emoție!
De atunci , cum spuneam, multe alte cărți a mai scris și a publicat prietena noastră.
,,Capricii autumnale,, părea fi sortită să fie , după cum se confesa chiar autoarea ,,O carte scrisă cu gândul la ultima toamnă,,.
Care toamnă!!? Mă întreb eu, acum, după un deceniu de la apariția cărții, azi, când Virginia Brănescu continuă să scrie, să picteze cu o energie umitoare.
,,Ce-o mână în această luptă?,,/ se întreba răutăcios un tânâr crtic literar, privind teancul de cărți semnate de o distinsă doamnă, ceva mai în vârstă, și care a ales să trăiască peste Ocean.
Mărturisirea! Dorința de-a lăsa un semn în urma ta. Cred ca acesta este motorul care ne ,,mână,, în bătălia cu nimicnicia. Unii am ales, ca armă, literatura ( sau...Literatura i-a ales pe ei) dar, indiferent de talanții pe care ni i-a dat Dumnezeu, fiecare dintre noi, aveam datoria să-i înmulțim cum știm, cum putem.
Azi se scrie mult, și eu cred ca este bine să se scrie, doar viitorul va decinde cine a fost cu adevărat scriitor. În acest context, cărțile scrise de Virginia Brănescu ( autobiografice sau ba) pot deveni eșantioane, imagini ale unor timpuri controversate istoric.
De obicei, Virginia Brănescu își alege teme serioase, cu greutate prin conturarea unor personaje care au existat aevea. Dar, Virginia știe și să-i dea cu tifla vieții, poate încă să cocheteze ca o poetesă tânără și îndrăgostită. Rimă, ritm; doar pași către cerul pe care în picturile sale , pictorita – poetă îi zugrăvește întotdeauna fără de nori.
Dacă în,, Capricii autumnale,, poeziile sunt jucăușe ca frunzele care cad în ploaie vegetală, și poeta se lasă prinsă de vârtejul versificației, pe parcursul cărților următoare, se simte cum încrederea în propria-i persoană crește, talentul se limpezește ca uleiul și vinul, iar autoarea știe să jongleze cu sintagmele.
Dar declicul a avut loc în ,,Capricii autumnale,, unde se simt germenii poeziei pe care o scrie azi Virginia Brănescu. Pe atunci, autoarea celebra frumusețea naturii și măreția umană.
Tristețile autumnale se resimt ca ieșind dintr-o orgă medievală, pslamii. Vrsurile se așeză în această carte ca elevii în banca din clasă.
Ploaia, burnița, moartea cuiva drag, durerile de oase și toate gândurile negre care-i vin în minte unui am care, care crede că e la capăt de drum. Și totuși, în acest marasm ca și kafkanian, poezia triumfă. Am găsit și versuri ștregărești, poezioare bune de citit la cei mari și la cei mici. Cu stropi de soare ivit de după noi, Virginia Brănescu alungă urâciunea zilei de toamnă clasică.
Melancolia? Doar un capriciu, și iată cum, la fel ca o pasăre legendară, Virginia Brănescu renaște din ceea ce credea ea, că era propria-i cenușă.
Filosofia din scrierile Virginiei, este simplă, prietenoasă. Nu trebuie să te îmbraci în ținută academică pentru a prelua și a-i înțelege mesajul.
Strofele sunt cumințite în paragrafe mai mult sau mai puțin clasice, și citind cartea simți că totul e binestabilit în legile firii. Tu ești doar un om, trebiuie să fii în armonie cu tot și cu toate.
,, ...( prieten fie-mi Poezia/ În drumul către chindie) scrie autoarea în poemul ,,Caleidoscop,,. Nici că se putea să-și alegă alt tovarăș de drumeție, pe care să-l iubească și el să nu o trădeze.
Poezia este prezentă în casa, inima și mintea Virginei Brănescu.
Poezia îi ține loc de analgezic, și prin poezie simplă, sinceră, ea deschide deschide fereastra către lumea asta mare și complicată.
Felicitări, Virginia Brănescu!