Vocea românilor din Aulnay-sous-Bois: Cristian Frățilă, ales consilier municipal

Diaspora românească din Franța are forță, se implică și reușește să-și spună cuvântul. Dacă la finele anului trecut scriam despre Ana Frățilă, originară din Agrieș, comuna Târlișua, care a fost distinsă cu Premiul pentru Leadership și Antreprenoriat în cadrul Galei franco-române "Women in Economy", astăzi vorbim despre Cristian Frățilă, ales consilier municipal în localitatea franceză Aulnay sous Bois, în care trăiește o comunitate importantă de români.

         Cristian Frățilă, originar din Satu Mare, este atașat de județul nostru nu doar datorită soției sale și familiei, ci și prin afacerile pe care le-a promovat în ținutul nostru.  Cristian Frățilă a fost pe lista „Protejați Aulnay, mândria noastră”, condusă de Bruno Beschizza, care a câștigat alegerile cu 63,33% din voturi. “Mulțumesc tuturor pentru sprijinul masiv. Mulțumesc echipei mele, colegilor și tuturor celor care s-au implicat în această campanie. Împreună, vom fi demni de încrederea pe care ne-ați acordat-o”, a postat Bruno Beschizza, ales primar la al treilea mandat.

         Îl felicităm pe Cristian Frățilă și credem că va face auzită vocea românilor la luarea deciziilor importante pentru comunitate. Diaspora românească – francofonă și francofilă – a lăsat la Paris și în Franța, de-a lungul timpului, o amprentă luminoasă.

Aulnay-sous-Bois este un oraș în Franța, în departamentul Seine-Saint-Denis, în regiunea Île-de-France, la nord-est de Paris, cu peste 87.000 de locuitori. Mandatul unui consilier municipal durează 6 ani, cu excepția cazurilor de invalidare a alegerilor, demisie sau deces.

Familia Frățilă deține Gustul de Acasă, o rețea de magazine care promovează produse românești. De asemenea, este promotor al Festivalului de la Fermă, dar are și proiecte în domeniul imobiliar.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5