Zăpezi pentru Eminescu

Început de an.

Zăpezi-Eminescu.

Ianuarie.

Mă tot gândeam, vineri 13 ianuarie 2012, după-amiază, care ar fi darul pe care natura l-ar putea pregăti pentru ziua de 15 ianuarie a. c., când în urmă cu 162 de ani la Botoşani se năştea poetul Mihai Eminescu.

Eram la Malin, curăţam marginea unui teren arabil apropiat de pădure, care a fost năpădit de spini şi de acăţi silvani. Deodată a început să ningă bogat, liniştit, bacovian, esenian, păunescian. De câte ori ninsorile încep să curgă în devălmăşie, îmi rostesc în gând sau le recit elevilor mei versul: ,,În munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş” (,,Scrisoare mamei”-Nicolae Labiş).

Priveam spectacolul fulgilor de nea şi mă bucuram că iarna dăruia sufletului eminescian un semn-cadou în preajma zilei lui de naştere.

Simţeam că ninsoarea ne unea pe toţi cu spiritul poetului înaintea datei de 15 ianuarie. A nins cu intermitenţe şi în zilele următoare, 14 şi 15 ianuarie. Îl aşteptam pe poet să vină spre noi, apoi îmi imaginam cam câţi Eminescu ne-am dori să întâlnim, referindu-mă aici bineînţeles şi la opera lui.

Vorba criticului literar Nicolae Manolescu: ,,nu există un singur Eminescu….Unul sau altul ne va surprinde mereu”(,,Istoria critică a literaturii române”, Editura PARALELA 45, 2008, p.382). Parafrazând, cu o privire comună spusele criticului citat, am putea afirma: ,,fiecare cu Eminescu lui”.

Avem în primul rând unele preferinţe pentru anumite aspecte biografice eminesciene, înainte de a parcurge opera poetului. Unii şi-l doresc pe copilul Eminescu, călărind pe câinele ciobănesc Soltuz, sau pe cel culegând melci pentru a-i înhăma la cojile de nuci.

Adolescentele ar căuta să-l întâlnească pe Eminescu, cel care o aştepta, când stelele ,,scapără-n cale”, pe Casandra, pe fata cu ochi mari.

Profesorii ar vrea să îl primească în gazdă pe tânărul Mihai, ca odinioară blăjeanul Aron Pumnul, la Cernăuţi.

Liceistele se imaginează păşind în urma cuplului Veronica-Mihai, sperând să surprindă din zbor o declaraţie de dragoste a lui Emin.

Iubitorii de poezie eminesciană, exegeţii ar prefera taina şi tihna lecturii operei poetului. Profesorii de română sunt gata să treacă, convingător, frumuseţile poemelor eminesciene în sufletelor elevilor, cu aprobarea poetului prezent în veşnicia versurilor sale.

Învingător, poetul, ,,numai poetul”, ,,Trece peste nemărginirea timpului” (,,Numai poetul”).

În 15 ianuarie sufletul poetului plecat din Ipoteşti, înoată prin ninsoare, colindând pe la ferestrele inimilor noastre.

Să-l primim şi aşa cum de Bobotează, aşteptăm preoţii să ne binecuvânteze casele, întâmpinându-i cu o lumânare aprinsă pe care ne-o trecem din mână în mână, să-l aşteptăm şi pe Eminescu cu poeziile sale pe masă, deschizând volumele la cele mai frumoase poezii, pe care le citim cu acea privire prin intermediul căreia, căutăm speranţa în vechile noastre icoane de pe pereţii caselor.