Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită în Piaţa Centrală

De peste un deceniu, în fiecare an, în toată ţara, ziua de 29 iulie este dedicată Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te, române”.

Ziua de 29 iulie a fost desemnată în 1998, de către autorităţile din România, Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te, române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.

Pe 29 iulie 1848, ,,Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea de către revoluţionarii paşoptişti.

Interzis de-a lungul timpului de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluţia din Decembrie 1989, imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

În variantă prescurtată, imnul conţine patru strofe, selectate din cele 11 strofe ale poeziei „Un răsunet” al cărei autor este poetul Andrei Mureşanu, compozitorul părţii muzicale fiind Anton Pann.

În acest an, autorităţile din judeţul nostru vor sărbători Ziua Imnului Naţional, cu începere de la ora 10.00 în Piaţa Centrală în faţa statuii lui Andrei Mureşanu.

Evenimentul este organizat de către Instituţia Prefectului împreună cu Garnizoana Bistriţa şi pe această cale organizatorii invită autorităţile locale dar şi locuitorii Bistriţei să ia parte la această manifestare.

Programul manifestărilor ce vor începe la ora 10.00, în Piaţa Centrală, va debuta cu o slujbă religioasă, acordarea onorului militar, rugă şi închinare pentru poporul român, alocuţiuni şi defilarea gărzii de onoare.

Evenimentul se va încheia cu intonarea imnului de stat al României

„Deşteaptă-te, române”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5