Ziua NATO, sărbătorită la Brigada 81 Mecanizată "General GRIGORE BĂLAN"

În conformitate cu Legea nr. 390 / 2004, astăzi 02.04.2017 începând cu orele 09.00, pe platoul Batalionului 812 Infanterie „BISTRIŢA”, a avut loc ceremonia prilejuită de aniversarea a 68 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord - Atlantice şi 13 ani de la aderarea României la Alianţă.
Ziua NATO reprezintă un eveniment de referinţă pentru întreaga societate românescă din perspectiva statutului României de aliat al NATO şi a semnificaţiilor asociate acestui moment, fiind şi o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euroatlantic.
Activitatea a fost condusă de către comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN” - domnul colonel Iulian BERDILĂ, în prezenţa prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud - domnul Ovidiu Victor FRENŢ, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud - domnul Vasile PUICA, a viceprimarului municipiului Bistriţa - domnul Cristian NICULAE, a reprezentanţilor instituţiilor Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din garnizoana Bistriţa, a comandanţilor unităţilor militare din garnizoană, precum şi a cadrelor militare şi soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.
Ceremonia a debutat cu primirea raportului de către comandantul brigăzii, intonarea Imnului Naţional al României şi al Alianţei Nord - Atlantice, concomitent cu înălţarea pe catarg a Drapelului Naţional şi al Drapelului NATO. În alocuţiunea domniei sale, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN” a prezentat o serie de aspecte generate de acest eveniment istoric, felicitând totodată militarii din cadrul brigăzii pentru eforturile depuse şi pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit misiunile primite.
România este stat membru NATO cu drepturi depline începândcu data de 29 martie 2004, acesta fiind considerat unul dintre cele mai mari succese româneşti din anul 1989 până în prezent. Integrarea în structura nord-atlantică a fost un proces îndelungat, a cărui constantă a fost larga susţinere a poporului român, pentru care calitatea de membru al Alianţei echivalează cu garanţia securităţii pe plan extern.
În cadrul eforturilor depuse pentru asigurarea unui mediu de securitate stabil în marea familie nord-atlantică, se înscriu şi structurile Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, care au participat, în afara teriroiului naţional la misiunile: Antica Babilonia şi Iraqi Freedom din Irak, KFOR din Kosovo, SFOR din Bosnia-Herţegovina, Enduring Freedom, ISAF (International Security Assistance Force) şi Resolute Support din Afghanistan, achitându-se cu succes de toate sarcinile încredinţate.

Text şi foto: Locotenent colonel Cristian MARIŞ

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5