100 DE ANI DE LA NAŞTEREA ÎNVĂŢĂTORULUI GAVRIL PURCIL, DIN TIHA BÂRGĂULUI

Fiu de ţăran din comuna Tiha Bârgăului, tatăl Nicolae şi mama Ileana, fiind al 6-lea din cei 11 copii ai familiei Purcil. Doi dintre băieţi au devenit învăţători iar ceilalţi buni gospodari, datorită exemplului frumos al părinţilor lor.

Gavril născut în anul 1909 în luna mai ziua 28 face şcoala primară la Prundu Bârgăului fiind printre cei mai buni elevi din şcoală. A fost elevul dascălului Ilarion Bosga, directorul şcolii din Prund care a fost tot din Tiha – Tureac. A mai avut dascăl pe Someşan Nicolae, care era tot din Tiha şi Ovidiu Lupescu, care l-au îndrumat pe micul şcolar să meargă la studii mai departe. Astfel în toamna anului 1922 se prezintă la examenul de admitere la şcoala normală de învăţători din Cluj unde a reuşit printre primii. În cei 6 ani cât a stat la această şcoală îndrăgeşte mult vioara şi acompaniat cântă frumoasele cântece populare învăţate de la sătenii lui, ajungând solistul numărul unu al Şcolii normale. Obţine diploma de învăţători în anul 1927 cu rezultate deosebite. Este numit învăţător la Budac şi pe urmă la Tureac. Ajunge dascăl în comuna natală abia în 1933 căsătorindu-se cu Cioanca Marioara.

În munca pedagogică s-a dovedit cel mai bun pedagog din vremea lui. Foştii lui elevi pe care i-a învăţat cu multă inimă, au ajuns oameni de nădejde amintindu-şi cu adâncă recunoştinţă de inimosul lor dascăl. Şi astăzi se vorbeşte în sat că „Aşa ne învăţa dascălul Purcil, sau aşa cântam cu dascălul Purcil sau despre minunatele seri culturale pe care le desfăşura dascălul Purcil, povestesc şi astăzi sătenii.

Într-adevăr în afara muncii din şcoală, a desfăşurat o rodnică şi prestigioasă activitate pe tărâm socio – cultural. A iubit şcoala mai presus de orice, i-a dat tot ce a avut mai bun în sufletul său. A fost călăuzit întotdeauna de dorinţa vie de a vedea pe toată lumea mulţumită în jurul său. A luptat mult pentru păstrarea minunatului port naţional făcând propagandă cu părinţii pentru păstrarea în comun a acestei minunate forme de păstrare a folclorului şi de transmitere a lui nealterată. Mai presus de toate s-a ocupat de educaţia patriotică a elevilor şi a sătenilor. A pus mai presus de toate frumuseţea morală a faptelor înaintaşilor noştri. A căutat cu orice ocazie să le insufle elevilor cea mai puternică dragoste pentru neam. Prin dansurile populare şi prin teatrele pe care le făcea a căutat întotdeauna ca să păstreze nealterat tot ceea ce am moştenit de la bunii „ şi străbunii noştri. Corul pe care l-a format cu sătenii din Tiha de cca 70 persoane prezenta cele mai frumoase cântece româneşti. În cântecul „Răsunetul Ardealului” cântând solo incita prin vocea lui deosebită la fel şi cântecul „Negruţa”. Activând şi în corul bisericesc a căutat întotdeauna să păstreze momentele cele mai înălţătoare ale poporului român.

Avea un dar deosebit de-aş însufleţi coriştii şi de a-i face să cânte aşa cum înţelegea şi cum simţea el, fiind preţuit foarte mult de public. Participând cu corul la cele mai reprezentative concursuri pe plan judeţean, a fost întotdeauna apreciat şi clasificat pe locul I.

Fiind apreciat de toţi învăţătorii şi de Inspectoratul şcolar, este numit preşedintele cercurilor culturale ce aveau şedinţe lunare unde învăţătorul Purcil se afirma cu materiale deosebit de bine documentate din punct de vedere pedagogic. Talentat în multe domenii reuşeşte să inventeze primul pe aceste meleaguri teatrul de păpuşi cu care a ajuns până în capitala ţării unde a fost şi premiat.

Multe putea să realizeze din ceea ce şi-a propus dar evenimentele politice din această vreme l-au împiedecat. Astfel în anul 1940 când s-a cedat vremelnic Ardealul a fost torturat şi astfel după mai multe torturi fiind închis în lagărul militar de la Odorheiul Secuiesc reuşeşte să scape temporar, timp în care fuge peste graniţă prin Dealu Maxim ajutat de Toader Ştefănuţ, de învăţătorul Nicolae Moldovan asta s-a petrecut în anul 1942. În refugiu s-a stabilit în oraşul Câmpulung unde a desfăşurat o vie activitate în cadrul şcolii organizând şi aici un cor mixt fiind apreciat foarte mult de toţi colegii şi de toate forurile din vremea aceea din localitate.

După terminarea războiului se întoarce în comuna natală cu mare dragoste pentru ceea ce a lăsat, sătenii şi copiii. În scurt timp o boală foarte grea îl răpune şi în numai 3 săptămâni moare la 6 noiembrie 1946. Întregul sat şi întreaga vale a Bârgăului a participat cu cu mare durere conducându-l pe ultimul drum.

După 44 de ani, astăzi la rându-ne ne plecăm frunţile cu pioşenie păstrând în aceste măreţe clipe de aducere aminte un solemn moment de reculegere.