160 de ani de la deschiderea festivă a Preparandiei de stat cu limba de predare română din Năsăud. Vasile Petri, cel mai ales pedagog al Ardealului, profesor titular

Formarea de cadre didactice la Năsăud (cu un minim de calificare) s-a declanșat la 1837 printr-o inițiativă curajoasă a Vicarului Foraneu Ioan Marian. Măsura a fost generată de necesitatea de acoperire cu învățători a celor aproape 50 de școli primare cu limba de predare română care funcționau după 1826, din ordin imperial habsburgic, pe teritoriul Regimentului năsăudean.

            Sub denumirea de Cursuri preparandiale această formulă s-a derulat cu întreruperi până în 1856.

            Printre cauzele sistării acestor cursuri s‑au numărat: conjunctura politică şi administrativă defavorabilă, alături de caracterul de formare intensivă, mult prea  sumar din punct de vedere metodic. „Astfel se iscă o mare lipsă de învăţători, şi de năcaz oamenii făceau ce puteau, aşa că în multe comune erau angajaţi ca dascăli foşti subofiţeri, notari, diurnişti şi alţi indivizi neapţi şi nepregătiţi pentru cariera aceasta. Era deci timpul suprem, ca pentru Români să se înfiinţeze un institut pedagogic corespunzător şi pus pe baze solide”.

Soluția s-a materializat în înființarea  Preparandiei de 2 ani (1859-1869) și angajarea ca profesor titular a remarcabilului Vasile Petri „cel mai ales pedagog al Ardealului”.

Clasele de preparanzi au fost instalate până în1864 alături de cele ale Şcolii Normale în fostul Cvartir al Maiorului de Regiment, iar cursurile au fost deschise festiv la 2 ianuarie 1859; directorul Şcolii Normale, Laurenţiu Rummel, devenea automat şi conducător al Institutului Preparandial cu toate că nivelul său de stăpânire a limbii române şi calitatea prestaţiilor profesionale nemulţumeau pe toată lumea.

Activitatea Preparandiei a demarat cu înmatricularea în anul I de studiu a unui număr de 64 de elevi, dintre care doar 28 aveau reușit să obţină diploma de capacitate în 1860. Aceștia proveneau din cinci zone teritoriale: Năsăud, Mureş, Someş, Sălaj şi Turda

„În ziua fixată de episcop Preparandia din Năsăud fu deschisă în mod solemn de delegatul episcopesc, canonicul Ştefan Bilţ şi sărbarea deschiderii decurse în modul următor:

‑ toţi candidații la preparandie şi elevii Școlii Normale se adunară la 9 oare în edificiul școalei de unde în sunetele imnului poporal, în deplină ordine şi ducând în fruntea şirelor doi preparanzi icoana Majestăţii sale a monarhului, merseră la biserica greco‑catolică” (în fapt, la ruinele pârjolite ale acesteia, n.n.);

‑ Canonicul Bilţ a celebrat liturghia festivă în prezenţa multor preoţi, oficialităţi, corpului învăţătoresc şi a poporenilor;

‑ revenire la sediul Școlii Normale (în acel an era cvartirul Maiorului, care peste 4 ani avea să devină  sediul Gimnaziului = Liceul vechi, n.n.) unde în sala festivă Ştefan Bilţ a invocat binefacerile Monarhiei şi « … nădejdea că de acum înainte naţiunea română se va bucura de o soarte mai bună, care îi va recompensa pentru neajunsurile şi suferinţele trecutului»;

‑ citirea şi explicarea textului Ordinaţiunii;

‑ apel al Canonicului Bilţ … « în care atât elevilor cât şi instructorilor le puse la inimă să se iubească şi stimeze împrumutat şi cu toţii să‑şi împlinească cu conştienţiozitate datorinţele»”.

Pentru a răspunde dezideratului românilor de a lărgi arealul de selecţie al candidaţilor la întreg Nordul transilvan, s‑a aplicat o strategie detaliată şi conformă cu legislaţia austriacă începând cu „…publicarea prin ziare româneşti şi prin apeluri afişate la şcolile săteşti” a ofertei educaţionale şi a condiţiilor de înscriere:

               „– vârsta minimă de 16 ani;           

                 – absolvirea a cel puţin două clase de gimnaziu sau şcoală reală (școală profesional, n.n,);

          – stare de sănătate bună, fără defecte organice;

                  – purtarea morală bună;

                 – cunoştinţe preliminare în muzică şi cânt.

            Se înţelege că foarte puţini candidaţi puteau corespunde tuturor condiţiilor, deci direcţia preparandiei în cele mai multe cazuri era nevoită să accepte şi numai absolvenţi ai celor 4 clase primare-normale, sau chiar şi elevi, cari supuşi unui examen special, dovedeau că pot fi admişi în cursurile preparandiale. Tot aşa erau primiţi în mod excepţional şi elevi cu etatea sub 16 ani şi neavând cunoştinţe prealabile muzicale”.

            Se dorea ca Preparandia să fie o instituţie de educaţie tolerantă şi permisivă: la concursul de admitere se puteau înscrie şi candidaţi de alte confesiuni sau etnii.

                        Numărul de înmatriculaţi a crescut în septembrie 1859, astfel că în 1860 și 1861 absolviseră 50 de învăţători, iar în 1862 s‑au înregistrat  maximul multianual de 53 de absolvenţi; bazinul de selecţie s‑a extins spre nord‑vest adăugându‑se şi tineri din Comitatele sau Districtele Cluj, Satu Mare, Maramureş, Cetatea de Piatră‑Chiuar, chiar şi din Ungaria (teritoriul din estul cursului mijlociu al Tisei).