50 DE ANI DE LA ABSOLVIREA ŞCOLII MAIERU

S-au gândit să se revadă după 50 de ani de la absolvirea celor şapte clase din şcoala Maieru, mai precis ideia a avut-o Macavei Al. Macavei şi ca un procuror ce se respectă, zis şi făcut, a fost organizatorul acestei aţiuni, bine susţinut de fostul său diriginte, cine altul decât eminentul profesor Sever Ursa, care, cu carisma-i cunoscută, m-a invitat să particip la eveniment.

Sâmbătă 12 august am intrat în localul Grupului Şcolar „Liviu Rebreanu” din Maieru,unde, în micuţul amfiteatru erau instalaţi cuminţi, zâmbitori, unii marcaţi evident, următorii foşti colegi, în ordine alfabetică, Borş Lazăr, Istrate Iacob, Macavei Al. Macavei, Măgureanu Dumitru, Olar Viorel, Scridonesi Valer, Sângeorzan Vasile, Partenie Veronica. Domnul diriginte Sever Ursa s-a mutat la catedră cu dosarul său de amintiri, caietul diigintelui, gălbui, gălbui. În afara clasei a şaptea, mai eram doamna Doina Ursa, un cameraman şi subsemnatul.

Eram în acele bănci de şcoală ca într-o Biserică, dincolo de proiecţiile pe scara socială a vieţii, eram egali în vibraţia de suflet, în pulsaţia amintirilor. Oamenii aceştia părăsiseră şcoala când aveau 14 ani, acum au 64. Vremea i-a încărcat cum ne încarcă pe toţi, însă erau veseli şi chiar emoţionaţi. Domnul diriginte purta patina amintirilor, era acea nostalgie sănătoasă, suntem în marea trecere, suntem călători, iar oboseala acestei călătorii este o necesitate.

Au fost 23 de şcolari, au venit doar 8, vor mai veni duminică la Biserică, unii sunt pe la fân. După slujbă urmează agapa amintirilor pe colţ de suflet. Nu vor veni 3 colegi plecaţi mai devreme prin marea trecere. Domnul diriginte Ursa le-a oferit elevilor săi un plic în care au găsit caracterizarea elevului, profeţiile pentru mersul mai departe, fotografia clasei şi foi xeroxate din caietul dirigintelui. „Muzeul este seninătatea unei sinteze şi face parte integrantă din şcoală. Şi voi aţi contribuit la el într-un fel sau altul. Profesorul meu ne învăţa cum să răsfoim o carte” [Sever Ursa]. Interesant, cu puţină vreme în urmă, un alt fost elev al său, profesorul Icu Crăciun, ne spunea cum l-a făcut domnul Ursa să înţeleagă, să îndrăgească, şi să ştie cum să răsfoieşti o carte. Măierenii sunt mulţi, până acum câţiva ani erau pe primul loc pe ţară în privinţa natalităţii la mia de locuitori. „De ce sunteţi, bă, aşa de mulţi? Ca să ni se veşnicească neamul.”

Au vorbit toţi elevii. „Mulţumesc providenţei că vă avem, Dumnezeu să ne învrednicească să ne întâlnim şi în 2021”, a spus procurorul Macavei. Prof. univ. Scridonesi Valer, volubil afară, timid interior, a continuat. „Maieru este în sufletul meu cum nu vă puteţi imagina. Mult am îmbătrânit. Dirigintele mi-a marcat viaţa.” Doamna Veronica Bureacă, născută Partenie, profesoară, lidera clasei, „Domnul profesor Ursa ne-a fost diriginte şi părinte. Domnul diriginte m-a trimis acasă să-mi rog părinţii să mă lase la şcoală. M-am trântit în faţa grapei la refuzul tatei. M-a ajutat mama şi domnul diriginte şi am venit.”

A doua zi, duminică, „leatul” s-a întâlnit la slujba de la Biserică, alături de 300 de credincioşi. O Biserică cu o minunată catapeteasmă din lemn de nuc sculptat şi toată bolta Bisericii pictată în imagini mari pe fond preponderent albastru. Atmosferă sobră, de smerenie, cu părintele Ioan Coman cu renumita sa prestanţă. Dânsul este al măierenilor şi aceştia îl iubesc. „Prin rugăciunile, cântările, participarea la viaţa Bisericii, sufletul creştin se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Fiecare dintre noi suntem călători, însă nu călătorim la întâmplare.” După încheierea slujbei foştii absolvenţi ai clasei a şaptea, 1961, au ţinut să facă un parastas pentru cei trei colegi plecaţi. Veşnica lor pomenire.

A urmat agapa amintirilor, din sala căminului cultural, cu o masă bine proporţionată. Domnul diriginte, profesorul Sever Ursa a mai spus, „Teiul din faţa şcolii are 80 de ani, este un calculator, are 80 de inele. Maieru are o şcoală mai mult decât bicentenară şi a fost un model pentru nordul ţării. Să ne aducem aminte cine suntem şi de unde am coborât.”Şi cum, cu excepţia veşniciei, totul are un sfârşit, ne-am despărţit cu duioasa speranţă a revederii peste 10 ani. Care vom mai fi.