Acasă

Plecaţi de pe meleagurile natale în urmă cu ani buni, însă având satul mereu în suflet, jurnalistul Valentin Falub, preotul Dumitru Ştir şi tânăra cercetătoare Beatrice Ştir, aduc, la 550 de ani de atestare documentară, un omagiu vetrei care le-a dat identitate. Monografia „Ciceu Poieni – istorie şi credinţă”, apărută la Editura Eikon, coordonată de poetul Vasile George Dâncu, este cu siguranţă un reper al dorurilor şi durerilor, viselor şi dorinţelor unor oameni binecuvântaţi de Dumnezeu. Aşezarea geografică nu departe de Cetatea Ciceului, istoria zbuciumată a locurilor, începând cu epoca străveche, credinţa, dar şi nunta, botezul, înmormântarea – cu ritualurile lor, denumirile toponimice, gospodărirea poienarilor (case şi anexe), portul popular din bătrâni, toate sunt inserate în această monografie. Descoperim limbajul poienarilor, expresiilor lor specifice şi, dincolo de acestea, oameni cu credinţă în Cel de Sus.

Satul, cu aproape 1000 de locuitori, este atestat documentar din anul 1461, aparţinând, la început, domeniului Săsarm. Puţină lume ştie că pe aceste meleaguri Bunul Dumnezeu a rânduit aşezarea unei mănăstiri, fiind consemnată de Nicolae Albu şi alţi cercetători ai istoriei consemnau încă din anii 1475 existenţa unor şcoli româneşti, pe lângă mănăstirile ortodoxe, amintindu-se aici cea din Ciceu Poieni. Însă, în timpul campaniilor de catolicizare din secolul al XVIII-lea acestea erau arse. Teodor Herman spune că mănăstirea era aşezată în dealul „Vârful Mănăstirii”, care şi astăzi poartă aceeaşi denumire, iar ruinele pot fi văzute de toţi cei care trec pe acele locuri. M-am bucurat să văd că primul învăţător al satului, Iacob Mizgan, era de loc din Dumbrăviţa.

Autorii monografiei propun ca şcoala să poarte numele acestui dascăl cu glas frumos, care cânta şi în strană şi care i-a pregătit pe moşii şi strămoşii poienarilor. Teodor Maximinian, Gavril Ţolca, Traian Purja, Vasile Maximinian, Constantin Cotuţiu, Procopiu Cotuţiu sunt alţi dascăli din satul Dumbrăviţa. Satul a fost întemeiat de familia Ştyir (Ştir) care s-ar fi stabilit într-o poieniţă a pădurilor imense care erau în acele vremuri la Ciceu Poieni. Prima vatră a fost în locul numit astăzi Jântiţă. Impresionantă varianta Mioriţei descoperită de autor la Teodor Falub. Alte cântece şi obiceiuri sunt structurate într-un mod inedit, redescoperind o adevărată identitate a românilor de aici. Graiul vorbit de poienari are, interesant pentru unii, dulci nuanţe de grai moldovenesc, îndeosebi bucovinean, ajungându-se la concluzia că limba este mărturia îngemănării cu locurile în care s-au născut şi au trăit, neam de neamul lor. Ilustraţiile vechi din volum nu fac altceva decât să aducă un plus cărţii, chipurile ţăranilor zâmbindu-ne peste ani ca un gest de recunoaştere a ceea ce înseamnă bucuria de a trăi întru credinţă, alături de ai tăi. Dintre oamenii de seamă ai satului amintim pe Dana Parascheva Bârlean – medic rezident în Germania, Valentin Falub şi Victor Ştir – scriitori, Dumitru Ştir – preot, Ioan Rusu – om de afaceri.

Ultimul capitol din carte inserează numele tuturor locuitorilor care trăiesc în vatra satului, aşezaţi la loc de cinste cu două poze, fiind decanii de vârstă.

Un volum realizat în urma unei munci de cercetare care se întinde pe mai mulţi ani, surprinzând atât prin datele oferite, cât şi prin modul în care a fost scris, cursiv, cu accente literare, dar şi ştiinţifice. O carte a unui sat rămas în memoria acestei ţări prin fapte deosebite: Ciceu Poieni.