Administraţie
|
De cele mai multe ori, oamenii uită de locurile din care au plecat mai ales dacă s-au dus la mai bine. Nu este cazul lui Ştefan Guzu poliţistul devenit primar în Germania care nu a uitat de... |
Primarul comunei Feldru, Grigore Țiolan ne-a confirmat faptul că numai în 2018, în cele două sate pe care le administrează, Feldru și Nepos, vor fi implementate și aproape finalizate proiecte care... |
|
În frumoasa comună Sânmihaiu de Câmpie, gospodarul numărul unu, primarul comunei, Ioan Mate, are pe agenda de lucru şi în gândirea europeană, proiecte care vor dezvolta şi moderniza comuna în anul... |
Deputatul social-democrat Adriana Doina Pană a demisionat din funcţia de ministru al Apelor şi Pădurilor. Demnitarul bistriţean a invocat motive de sănătate. |
|
Primarul comunei Măgura Ilvei drd ing Valer Avram se declară mulţumit de rezultatele obţinute de administraţia locală în acest an. Anul acesta a fost unul plin de realizări pentru conducerea Comunei... |
Proiectul bugetului de stat pentru anul 2018 a fost adoptat, vineri, de plenul Parlamentului. În favoarea proiectului bugetului de stat au votat 255 parlamentari, iar 95 au fost împotrivă. |
|
Contractul de finanțare pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, etapa I” a fost semnat de către primarul orașului... |
Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020
Program finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
„Europa investește în zonele rurale... |
|
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a acordat, în cadru festiv, Diplome de excelenţă pentru 16 bistriţeni care au făcut cinste județului Bistrița-Năsăud, în țară și... |
Saloanele Hotelului Metropolis au găzduit evenimentul de acordare a titlurilor de Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, aflat la a IV-a ediţie. Prefectul Ovidiu Frenţ,... |
|
Prefectul Ovidiu Frenţ a anunţat, în cadrul Colegiului Prefectural, că, în premieră, la Căianu Mic va fi comemorat Maftei Silaş, erou al Revoluţiei din 1989. La Monumentul Eroilor din localitatea de... |
Specialiștii ADR Nord-Vest au fost marți într-o vizită de lucru la Primăria Beclean. Echipa care coordonează proiectele cu fonduri europene demarate de Primăria Beclean a verificat mai multe... |
|
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va aproba, în ultima şedinţă ordinară din acest an, taxele locale, taxele speciale şi tarifele percepute pentru anul 2018.
Pentru taxele locale datorate de... |
Consiliul Judeţean va aproba rezultatul evaluării finale a managerului Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, în speţă a lui Alexandru Gavrilaş. Acesta a obţinut nota finală 9,88, concluzia fiind că... |
|
PreşedinteleConsiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, şi secretarul de stat Adrian Gîdea de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, au... |
Primarul Ioan Strugari, din Parva, a postat un mesaj emoţionant pe reţelele de socializare. |
|
La sediul Guvernului României, în prezența prim-ministrului Mihai Tudose și a comisarului pentru politică regională Corina Crețu, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a semnat nu... |
Primarul Comunei Parva Ioan Strugari declară că anul care se încheie în curând a fost unul plin de proiecte, de realizări dar şi multă muncă. Astfel că în caest an mai multe proiecte au fost fie... |
|
Nou sediu pentru Permise, Înmatriculări şi Paşapoarte. Primăria Bistriţa pune la dispoziţie terenul!
Consiliul Local Bistriţa va dezbate, în şedinţa ordinară de miercuri, un proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii în domeniul public al Statului Român şi în administrarea Instituţiei... |
Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului au aprobat bugetul Ministerului Afacerilor Interne pentru 2018. |
|
În perioada 2015-2017, valoarea plăţilor efectuate în judeţul Bistriţa-Năsăud pentru proiecte implementate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este de 55,788 milioane euro, a anunţat, în... |
|
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 06:28
Nicolae Bosbiciu: Pământ de unică folosință Mar, 06:20
Întru mulţi şi binecuvântați ani părintelui Georgică Cira, preot la biserica spitalului din Năsăud! Lun, 19:44
Darul din via lui Veluț Cultura
Nicolae Bosbiciu are un loc anume stabilit între creatorii...
Comentarii
Monica Săsărman (OFSD BN): Programul de guvernare propus de Siegfried Vasile Mureșan înseamnă și falimentarea comunităților din mediul rural
Iuliu -
Lun, 16:13
După ce PSD a dărâmat guvernul Bolojan din care a făcut parte printr-o moțiune de cenzură alături...
Monica Săsărman (OFSD BN): Programul de guvernare propus de Siegfried Vasile Mureșan înseamnă și falimentarea comunităților din mediul rural
un cetatean -
Lun, 14:56
Voi validati coruptia si minciuna, ceea ce nu contine programul lui Siegfried Muresan!
Monica Săsărman (OFSD BN): Programul de guvernare propus de Siegfried Vasile Mureșan înseamnă și falimentarea comunităților din mediul rural
O căpușă sărmană -
Lun, 14:44
Important este să nu falimenteze căpușa de la TAROM.
Monica Săsărman (OFSD BN): Programul de guvernare propus de Siegfried Vasile Mureșan înseamnă și falimentarea comunităților din mediul rural
Perfect -
Lun, 14:32
Deoarece, vorba lui Băsescu, pesediștii doresc, dacă se poate, un premier fără diplomă de...
Deputatul Robert Sighiartău (PNL): Succes Siegfried!
Iuliu -
Lun, 12:42
Premierul desemnat i-a transmis lui Sorin Grindeanu o listă cu propuneri ale PSD care se regăsesc...
Aniversări
În zi de naştere, îi dorim îndrăgitei interprete a cântecului popular autentic, DOMNICA DOLOGA, solist al Ansamblului profesionist „Dor Românesc",...
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele Georgică Cira, preot la Biserica Spitalului Orășenesc "Dr. George Trifon" din...
În zi de naștere, transmitem gândurile noastre de bine interpretei de muzică populară Olimpia Deneș, dorindu-i multă sănătate, putere de muncă,...












































