Ai plecat, Bătrâne?

Vestea tristă a morții poetului Alexandru Cristian Miloș mi-a transmis-o fostul meu coleg de liceu, ,,coceanul” Ioan Blaga.

Ea a provocat în mine derularea, cu încetinitorul, a filmului legăturilor mele cu poetul plecat dintre noi.

Eram la începuturile încercărilor mele poetice, a tatonărilor de a ieși pe ,,piața” literară sau a mă retrage în cochilia tăcerilor. Auzisem demult de poetul Alexandru Cristian Miloș. Se construise și o legendă în jurul lui. Se spunea că el nu părăsește niciodată perimetrul orașului Bistrița.

Eu veneam de la Parva, ne dam întâlnire în ,,Barul albastru”, un local situat mai jos de Sugălete. Mă întâmpina cu obișnuitul ,,- Ce mai faci?”, iar apoi mi se adresa interogativ: ,,-Ce mai scrii, Bătrâne?”, deși era cu doi ani mai tânăr decât mine. Împrumutase acest vocativ  ,,bătrâne” probabil de la Nichita Stănescu. Lângă apusul blond al unei beri, lângă nocturnul cafelelor discutam despre literatură, în special despre poezie. Avea în el o sete neostoită de a-și vedea publicate creațiile proprii. Mă informa despre recentele evenimente literare din Bistrița, mă îndemna să scriu. Când am citit din creațiile mele literare la Cenaclul ,,George Coșbuc”, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, Alexandru Cristian Miloș m-a încurajat, mi-a sugerat calea care mi-ar asigura un traseu liric distinctiv, original.

Alexandru Cristian Miloș a devenit pentru o vreme poetul emblemă al Bistriței. Îmbina în felul lui de a fi statutul poetului boem, târând după el o existență precară, cu arderea interioară totală pentru poezie. Era un mare inocent, cu o structură ,,neoromantică” (Laurențiu Ulici) prezentă în creațiile sale. Își  ,,plimba speranțele” înfrânte sau reînviate pe aleile ,,Burgului înserat”, pe care l-a iubit atât de mult.

,,Condamnat la realitate”, după spusele lui, sau mai bine zis ,,Condamnat de realitate”, a pornit cu ajutorul poeziei într-o fugă hyperionică printre spațiile planetare, încercând să se detașeze de absurdul cotidian al luptei pentru existență.

Acum a plecat în ultima lui călătorie ,,intergalactică” spre ,,ZIUA CUVINTELOR DINTÎI”, iar eu îi returnez apelativul ,,Bătrâne”.  Mi-l imaginez spunându-i lui Dumnezeu, că în timpul voiajării lui cosmice a mai scris un volum de ,,cosmopoeme”, apoi rugându-l să-i sponsorizeze ultima lui carte de versuri.

,,-Aș  dori asta pentru mulții mei prieteni. Aș vrea să-i mai văd încă o dată  adunați, citind din poeziile mele și ciocnind câte un pahar plin cu amintirile noastre”, ar adăuga poetul, în timp ce stelele aprinse pe umerii lui se vor stinge.