Alexandru Gavrilaș: Vă așteptăm la Crăciun în Bistriţa-Năsăud- trei zile de poveste, trei zile de sărbătoare!
Încă de la înființarea sa Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud s-a dorit să devină o citadelă de cultură, un donjon plasat în centrul Cetății, care să conserve și să aducă în valoare tezaurul cultural al comunității bistrițeano-năsăudene. Cuprinzând activități dintre cele mai diverse, de la conservare patrimonială, expozițională, de la conștientizare și educație a tinerei generații și până la protecția mediului și a ariilor protejate, instituția noastră se definește, prin munca depusă de specialiștii implicați în proiecte, ca un pol de voință pusă în slujba cetățenilor. Pas cu pas, proiect după proiect, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud dorește să iasă din zona de tezaurizare, într-un efort de implicare continuă în viața culturală și socială a Cetății.
Scopul nostru, ca instituție complexă, beneficiind de multiple arii de interes, este să aducem cultura patrimonială și cea artistică în mijlocul oamenilor, să devenim un resort viu, palpabil, de adăugare a binelui în viețile noastre. Una dintre cele mai importante laturi ale eforturilor noastre este conservarea tradițiilor și a identității naționale, a profilului spiritual care definește comunitatea și îi dă plus valoare europeană. În ultimii ani recuperarea tradițiilor a devenit o tradiție în sine. Iar una dintre cele mai distincte caracteristici naționale e dată de bogăția culturală și spirituală care îmbracă Sărbătorile prilejuite de Nașterea Mântuitorului.
Colindele, bucuria pomului de Crăciun, deschiderea inimilor spre semeni, iubirea care înflorește în această perioadă, generozitatea, puterea exemplului, obiceiurile culinare tradiționale, toate acestea integrate în filosofia existențială bimilenară a poporului român, reprezintă o sursă de valoare și noblețe pentru fiecare dintre noi. Din aceste multiple cauze, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită să participați la celebrarea tradiției populare. Timp de trei zile (20-21-22 decembrie), activități dintre cele mai diverse vă vor transporta într-un timp al binecuvântării, al bucuriei și al păcii, și într-un spațiu cu accente tradițional-rurale, căruia toți îi suntem tributari prin origini.
Vă așteptăm, cu mic cu mare, la această bucurie a noastră, în care cei mari să regăsească frumosul unui ev strălucitor și parfumat, iar cei mici să descopere un univers căruia părinții și bunicii lor le sunt părtași.
„Crăciun în Bistriţa-Năsăud”- trei zile de poveste, trei zile de sărbătoare!
MANAGER,
Alexandru Gavrilaș
Citiţi şi:
- Urmează trei zile de Poveste de Crăciun în Bistrița-Năsăud
- Timp de trei zile, Bistriţa a revenit în „epoca medievală”
- Prima ediţie a Târgului de Crăciun din Ţara Năsăudului, o reuşită. Trei zile de poveste
- Castelul Teleki din Posmuş, o bijuterie arhitecturală, readus la viaţă, printr-un proiect european! Trei zile de festival, ca-n poveşti!
- Încă trei zile libere pentru angajaţi
Adaugă comentariu nou