„Am simţit ceva tainic, religios ce nu pot explica, l-am simțit pe Dumnezeu!“(fost ateu, cetățean francez)

Dragi noștri credincioşi!

         Duminica şaptea după Învierea Domnului este aşezată, aşa după cum ştim, între două mari sărbători, şi anume, Înălţarea Domnului la ceruri şi Pogorârea Sfântului Duh. Iar textul acestei Evanghelii (Ioan 17. 1-13) este un fragment din Rugăciunea Arhierească rostită de Mântuitorul Hristos pentru Sine, pentru Apostoli şi pentru întreaga omenire. În această rugăciune Mântuitorul ne spune şi în ce constă viaţa veşnică, şi anume, în aceea de a-L Cunoaşte pe Dumnezeu: „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis“.

       Așadar, „cunoașterea” este cel mai important capitol din viața unui creștin și nu întâmplător viața veșnică începe cu aceasta. Iar „cunoaștere” din punct de vedere biblic înseamnă a înțelege și este un dar a lui Dumnezeu și o harismă a Duhului Sfânt, care implicit înlesnește apropierea de Dumnezeu.

Numai că, cea mai mare deficiență din viața oamenilor este tocmai această „necunoaștere”. Este surprinzător că nici chiar ucenicii care erau împreună cu Domnul Iisus nu l-au cunoscut. Exemplu: Corabia în care se găseau ucenicii cu Mântuitorul era gata să se scufunde. Domnul a mustrat vântul, iar marea s-a potolit. Această intervenție miraculoasă i-a determinat pe ucenici să se întrebe plini de frică: „Cine este acesta de-L ascultă chiar și vântul și marea?” Cu siguranță că ei L-au considerat un simplu om. Venirea Domnului Iisus în lumea noastră a avut scopul de a-i da posibilitatea oricărui muritor să-L cunoască mai de aproape. Așa că, dorința Lui a fost să se apropie de orice om și să facă o „punte de legătură” între om și Dumnezeu.

Slăbănogul de la Vitezda a ajuns să-L cunoască pe Acela care nu lasă pe nimeni singur, Apostolul Pavel a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu prin necaz, pentru că puterea Lui Dumnezeu nu o cunoşti doar în mărire, ci şi în lipsuri şi încercări.

"Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dum­ne­zeu, a spus Mântuitorul pe Mun­tele Fericirilor“ (Matei 3, 8). Pe Dumnezeu Îl putem vedea cu inima în chip tainic, Îl simţim că El există şi ne ocroteşte. Pe Dumnezeu Îl vedem prin Dom­nul nostru Iisus Hristos: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl“ (Ioan 14, 9).

Pe Mântuitorul Îl vedem pe Sfântul Disc şi Sfântul Potir, în Sfânta Împărtăşanie, prin credinţă. După ce ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rostim cuvintele, măr­tu­risind: „Am văzut lumina cea adevărată“ Care este Dumne­zeu, după cum spune Mântui­torul: „Eu sunt lumina lumii“ (Ioan 8, 12; 1, 9). Pe Dumnezeu Îl simţim, Îl cunoaştem în orice loc ne-am afla, pentru că El, „nu e departe de fiecare dintre noi, căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem..., căci al Lui neam şi suntem...“ (Fapte 17, 27-28).

Câţiva dintre factorii care favorizează cunoașterea lui Dumnezeu?

a. În primul rând citirea Bibliei. Nu întâmplător, Domnul Iisus spunea: „Cercetați Scripturile deoarece socotiți că în ele aveți viață veșnică și tocmai ele mărturisesc despre Mine”.  Silvio Pellico, poet Italian: ,,Biblia mă învață să iubesc pe Dumnezeu și pe oameni, să doresc domnia dreptății, să mă scârbesc de răutăți și să iubesc pe dușmani”.

b. În al doilea rând, apropierea de Dumnezeu ne dă posibilitatea să-L vedem și să-L cunoaștem mai bine. Mi se pare demnă de apreciat atitudinea lui Toma care a dorit să pună mâna în semnul cuielor din mâini și picioare, dar și din coasta Sa.

c. Participarea la Sfânta Liturghie. Biserica este locul cel mai prielnic, cel mai potrivit pentru cunoaş­te­rea lui Dumnezeu, prin mij­locirea sfintelor slujbe, prin rugăciunile pe care le ascultăm sau le rostim. Acest adevăr l-a  mărturisit  un ateu, un cetăţean francez, care a însoţit-o la sluj­ba Sfintei Liturghii pe soţia sa, o credincioasă ortodoxă. După terminarea slujbei Sfintei Liturghii, francezul ateu a fost întrebat: - „Aţi înţeles ceva?“. Iar acesta a răspuns: - „Am simţit ceva tainic, religios ce nu pot explica, l-am simțit pe Dumnezeu!“ Și de aceea să nu uităm cât de importantă este misiunea preotului de a-l apropia pe om de Dumnezeu, pentru ca acesta să spună prin cuvintele din cărţile de slujbă: „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a fi“ (luminând zilelor de peste săptămână).

Să nu uităm că spre existența veşnică toți ne îndreptăm, fie că ne place, fie că nu ne place, fie că vrem, fie că nu vrem, că credem sau nu, că acceptăm sau nu. Dar ea nu va însemna acelaşi lucru pentru fiecare. Pentru cei ce L-au urmat va însemna veşnica comuniune cu Dumnezeu, iar pentru cei ce nu L-au urmat va însemna veşnicul regret pentru că nu pot să aibă parte de comuniunea cu Dumnezeu.

Iar viața veşnică nu este o noțiune abstract, ea este o realitate şi ea constă în cunoaşterea şi recunoaşterea lui Dumnezeu –Tatăl, ca singur Dumnezeu adevărat, dar şi a lui Iisus Hristos ca trimis pe pământ. Închei cu versurile care care ne îndeamnă să trăim frumos și care spun așa:
 

Nu știm în lume când și cum venim,

Nici când plecăm, căci totul e o taină,

Luptăm, muncim, uităm să mai trăim.
Și când plecăm, luăm numai o haină!

Ca ieri eram copil și împărțeam
Același vis numit copilărie.
Azi, clopotele parcă bat și plâng,
Unii-s deja pe drum spre veșnicie...

Trăim puțin, prea repede murim,
Tot ce-a fost ieri e azi o amintire.
Hai să trăim frumos, căci într-o zi
Și noi vom fi chemați spre nemurire!

Amin!

Pr. Vasile Beni