Anchidim Lari din Salva şi Dumitru Lazăr din Braniştea reclamă tăierea masivă a subvenţiei ANT în zootehnie!
Anchidim Lari din Salva şi Dumitru Lazăr din Braniştea au criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, decizia Guvernului de a reduce cu peste 50% a bugetului alocat Ajutorului Naţional Tranzitoriu faţă de 2019, fapt care va duce la subvenţii ruşinoase de 1 euro/cap bovină, 2 euro/cap ovine-caprine şi 0,41 cenţi/tona livrată de lapte.
„Singura subvenţie pe care o primeau toţi fermierii în sectorul zootehnic, respectiv Ajutorul Naţional Tranzitoriu (ANT), plătit din bugetul de stat pentru bovine, ovine şi caprine, pentru fermele mici sau din zonele defavorizate care nu îndeplinesc condiţiile pentru accesarea subvenţiei din fonduri europene, au primit anul acesta un buget cu 55% mai mic faţă de 2019. Din bugetul pentru 2021 se plăteşte subvenţia pentru anul 2020. Pe lângă faptul că până în ziua de astăzi nu a fost plătită această subvenţie, domnul ministru Adrian Oros a anunţat că ne-a alocat un buget cu 55% mai mic, din care vrea să plătească trei scheme de plată. Pentru bovine va ajunge 1,026 euro, ovine şi caprine – 2 euro, iar pentru tona de lapte livrată - 0,41 cenţi. E mai mult decât o bătaie de joc la adresa fermierilor”, a explicat Anchidim Lari, consilier local Salva.
Fermierul din Salva a adăugat că, anul trecut, bugetul ANT a fost de 85 milioane euro, la care s-au adăugat 165 milioane euro pentru despăgubiri CoVid, iar anul acesta sunt alocate 48 de milioane de euro pentru toate aceste scheme.
„În 2021, pentru sectorul zootehnic, fermierii vor primi doar 19% din valoarea subvenţiilor încasate în 2020. Considerăm că o diminuare a subvenţiilor cu 81% faţă de anul trecut va duce la înmormântarea sectorului zootehnic. Un fermier dintr-o zonă normală care deţine nouă bovine şi 140 de ovine, la schema de plată din fonduri europene, ar trebui să aibă 10 bovine şi 150 de ovine. Dacă are doar efectivul de nouă bovine şi 140 de ovine, va primi doar subvenţie de la bugetul de stat, 289 euro pentru întreaga exploataţie. Cu această subvenţie, fermierul nu-şi achită nici drumul la bancă, administrare cont, fără să vorbim de cortaliere, acţiuni sanitar-veterinare obligatorii etc. Cu această plată simbolică, cum spune ministrul Oros, România va ajunge într-un haos total cu sectorul zootehnic. Fermierii nu vor mai depune cereri la APIA, nu vor mai avea interesul de a-şi identifica şi de a-şi crotalia animalele, iar baza de date a ANSVSA nu va fi cea reală.. Medicii veterinari nu vor mai fi primiţi în curtea fermierilor”, a explicat Anchidim Lari.
Acesta a menţionat că, de exemplu, anul trecut, subvenţia ANT pentru bovine a fost de 340 lei/cap. Anchidim Lari a menţionat că ar fi fost util un ajutor de minimis pentru achiziţie de animale, în contextul scăderii efectivelor, care nu a mai fost acordat din 2016 încoace.
Pe acest subiect a vorbit şi fermierul Dumitru Lazăr din Braniştea care deţine o fermă de creştere a bovinelor de carne. Acesta a vândut, la începutul lunii, nu mai puţin de 139 de capete de bovine, la export şi încă nu are în calcul achiziţionarea altor tăuraşi, dat fiind cuantumul infim al subvenţiei. „Nu am furat, delapidat, nu am făcut lucruri necurate, am muncit în Italia 11 ani, am adus un capital şi am făcut o fermă. Visul meu a fost, când a căzut comunismul, să dea Dumnezeu să-mi câştig pâinea cinstit. Am muncit cot la cot cu soţia, ne-am ridicat, pentru că din muncă cinstită nu te îmbogăţeşti, dar momentul acesta mă omoară”, a declarat Dumitru Lazăr. Acesta a precizat că fermierii se bazează pe subvenţie, mai ales că costurile investite şi câştigurile sunt la acelaşi nivel, iar un cuantum extrem de mic al subvenţiei îi determină pe fermieri să renunţe la animale. „Câte animale ar trebui să ţin, la costul actual al vieţii pentru o familie, să zicem un minim de 3000 lei, iar subvenţia este de 1 euro/cap de animal, după zece luni?”, a întrebat fermierul din Braniştea.
Citiţi şi:
- APIA: Noi cuantumuri în sectorul zootehnic pentru Campania 2017!
- Fermierii vor primi în octombrie avansuri de 79 de euro pe hectar
- Subvenţiile la bovine, caprine şi ovine s-au dublat
- (Video) SCANDAL URIAŞ ÎN PRIMĂRIA SG. BĂI: Oieri contra Traian Ogâgău. A INTERVENIT POLIŢIA
- Bistriţa-Năsăud, în Top 5 după numărul cererilor unice la plată depuse la APIA în 2016
Adaugă comentariu nou