Andrei Moldovan şi Olimpiu Nuşfelean, „anchetaţi” în Dosarul VERSO

Revista VERSO, care apare la Cluj şi este editată de Fundaţia pentru Studii Europene Ideea Europeană, a ajuns la numărul 90. Da data aceasta, Dosarul, coordonat de Luigi Bambulea şi demarat sub forma unei anchete, are ca temă, Presa culturală şi cuprinde următoarele cinci întrebări:

1.Selectaţi o publicaţie culturală a deceniilor trecute, pe care o consideraţi importantă. Ce a rămas – şi ce rămâne în general – pertinent sau valabil din proiectul cultural al unei publicaţii?

2. Realizaţi o evaluare (sumară sau detaliată, subiectivă ori obiectivă, sistematizată sau spontană) a actualei prese culturale româneşti. Poate fi avută în vedere şi o analiză comparativă cu presa culturală străină.

3. Care sunt implicaţiile imediate şi pe termen lung ale noului context în care se manifestă presa culturală (suport media, intermedierea prin internet efervescenţa presei tabloide şi criza economică)?

4. Care sunt consecinţele coexistenţei sau raporturilor dintre presa culturală şi presa de informare, de anchetă, de scandal sau de divertisment, respectiv dintre presa culturală şi presa de profil cultural specializat (studii literare, annaliză filosofică, studiu teologic, cercetare istorică etc.)?

5. Care e natura, care sunt funcţiile, care e miza, care e sensul şi care e chemarea presei culturale în societatea (românească, respectiv globală) a acestui început de secol?

Coordonatorul Dosarului este Luigi Bambulea, care, şi de această dată, reuşeşte să aducă la linia de start nu mai puţin de 23 de reprezentanţi de la 21 de publicaţii dintre cele mai importante ale momentului: A(l)titudini, Apostrof, Arca, Bucovina literară, Cafeneaua literară, Contemporanul – Ideea Europeană, Dacia literară, Discobolul, Echinox, Familia, Hyperion, Mişcarea literară, Observator cultural, Oglindanet, Orizont, Ramuri, România literară, Texte, Vatra, Verso, Viaţa Românească. Din răspunsurile oferite ne dăm seama de existenţa unei platforme comune de reflecţie şi a unui set de convingeri comune, exprimate în moduri dintre cele mai variate. Cu regretul că nu putem reproduce, în această pagină,cât mai multe opinii (deşi toate ar merita reproduse), oferim (în ordinea din revistă) cititorilor doar câteva secvenţe din intervenţiile conjudeţenilor noştri, de la Mişcarea literară.

Andrei Moldovan : „Preluând numele publicaţiei lui Liviu Rbreanu din 1924-1925 (Mişcsarea literară – n.n.), s-a considerat că există şi obligaţia de a continua unele practici ale vechiului periodic, de interes şi astăzi. Astfel, dacă Mişcarea literară de altădată şi-a făcut o obişnuinţă din a publica medalioane ale unor scriitori români ( Ştefan Petică, Şt. O. Iosif, Ilarie Chendi, I. Minulescu, G. Coşbuc, M. Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu ş.a.), noi am prezentat pe larg, în fiecare număr, câte un scriitor, într-un spaţiu consistent al unui dosar: Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, George Coşbuc, Nichita Stănescu, Nicolae Steinhardt, Lucian Blaga, Mihai Ursachi, Niculae Gheran, Dumitru Radu Popescu, Gheorghe Crăciun, Ion Vlad, Cezar Ivănescu şi alţii. Aceeaşi obligaţie o are revista şi faţă de valorificarea moştenirii literare a lui Liviu Rebreanu, primul ei ctitor. A făcut-o şi o face prin menţinerea unor rubrici permanente: Arhiva Liviu Rebreanu şi Caietele Liviu Rebreanu. Succesul lor a fost asigurat prin colaborarea susţinută şi necondiţionată a lui Niculae Gheran, cel mai important rebrenolog, realizatorul ediţiei critice a operei complete a marelui romancier. Sunt direcţii clare ce dau revistei personalitate, pe lângă alte texte de actualitate literară.Se întâmplă în Mişcarea literară, precum şi în alte reviste culturale ce reprezintă o zonă geografică, ca unele pagini să fie inegale. Evident, toate astea din pricina dorinţei sau obligaţiei de a introduce într-un circuit mai larg valori locale care nu confirmă totdeauna. E bine să se înţeleagă că încerc să formulez aici explicaţia unei realităţi, nicidecum să o acuz. (…). Cât despre concurenţa presei electronice, nu sunt clarvăzător, ca să potprevesti viitorul, pentru că nu ştiu până unde va ajunge dezvoltarea ştiinţei uluitoare şi până acum. Pot să spun doar ceea ce constat, şi anume că până în prezent internetul – căruia nu pot şi nu vreau să îi neg utilitatea – nu a izbutit totuşi să suprime cuvântul tipărit. O ca face de aici înainte?”

Olimpiu Nuşfelean: „La o primă privire, s-ar părea că presa culturală a fost sufocată definitiv de presa de scandal. Faptul are cauze obiective, să zicem, dar ţine şi de marasmul publicistic care face confuză tendinţa literară mai ambiţioasă. Dincolo de asta, evoluţia presei culturale are şi o chimie proprie, care o îndepărtează încet-încet de tradiţie. Din presa de specialitate, filologul cam dispare, şi nu numai la noi. E o problemă mai aparte. Dispare interesul, apetenţa pentru studiul serios, pentru fenomenul literar în curs. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, testând o grupă de studenţi la Litere, din Bistriţa, dacă nu-i interesează să participe la nişte întâlniri cu scriitorii, interesul lor a lipsit cu desăvârşire. Mă miram cum poţi deveni literat, filolog, etnolog, profesor de română, fără să cunoşti viaţa vie a literaturii. Studiul literaturii nu înseamnă doar parcurgerea câtorva pagini de curs. Problema nu poate fi expediată doar în câteva rânduri. Studiile literare sau filosofice fac mai puţin deliciul – şi obiectul/obiceiul – revistelor literare. Cred că merită să observăm că multe reviste literare excelează în recenzii, care, cu toată nevoia de a ilustra fenomenul editorial,, creează o imagine epidermică a literaturii. Într-o ţară plină de tot felul de polemici, polemica (literară) din reviste e aproape dispărută. Salut însă iniţiativa unor cotidiene de a sprijini cartea şi a cultiva interesul pentru ea, deşi unele iniţiative literar-publicistice din domeniu au eşuat”.