Ani Ana, povestea izvorului vieţii din Lunca Ilvei

Pe o geană a lumii, la Lunca Ilvei locuieşte lelea Ana. O femeie cu chip blând, care a trecut prin viaţă însoţită de credinţa străbună şi de gândul cel bun. Are 98 de ani, însă chipul nu trădează vârsta. Şi acum are grijă de dânsa la fel cum a făcut-o o viaţă.
Născută pe culmea muntelui, nu departe de Poiana Cătunenilor, lelea Ana ne declară, cu sinceritatea omului curat la suflet: „Am trăit pe culmi, am făcut o grămadă de copii pe un vârf de deal, m-o mâncat greutăţi şi amar, însă Dumnezeu mi-a fost mereu aproape”. O viaţă a trăit cu produsele obţinute prin truda frunţii. Spre exemplu, pentru a câştiga un ban, ducea laptele kilometri întregi, pe jos, la Ivăneasa. „Duceam cu calul laptele în desagi pentru a câştiga un leu”. Doar iarna îşi părăsea gospodăria de pe deal şi venea în sat cu vitele. „Acum nu mai pot sta acolo că-s nevrednică”, spune lelea Ana, începând să plângă. Apoi, ne recită poezia „Blestem de mamă” de George Coşbuc, cap-coadă, ca un adevărat actor al Ilvelor. Din dialogul nostru nu lipsesc poveştile despre copilăria de altădată: „Am fost singură la părinţi, am învăţat carte, toată istoria o ţân minte. Da’ ce am făcut ieri, am uitat”.
Viaţa este acum înconjurată de copii, de nepoţi şi strănepoţi, care îşi răsfaţă bunica. „Problema mea îi că nu văd bine, am lucrat mult la loampă, am cusut cu mărgele. Mă mulţumesc cu faptul că încă mai pot umbla”, spune bătrâna plângând şi cerând, în acelaşi timp, iertare părintelui Vasile Ciherean, care este alături de noi, că nu mai poate ajunge la biserică. Credinţa în Dumnezeu, aerul de munte şi izvorul limpede sunt reţeta pentru o viaţă frumoasă. Apoi, mâncarea sănătoasă din gospodărie. „Toamna mergeam la moară, cu caii, măcinam pentru un an întreg. Toate ni le da bunul Dumnezeu acolo, pe deal”. Despre lumea de acum ne spune „nu îi bine amu, lumea îi sucită pe dos, atunci era mai veselă, mai cu credinţă”.
S-a măritat la 19 ani, fiind furată de feciorul drag, iar mai apoi bunul Dumnezeu i-a binecuvântat cu copii frumoşi. Ne spune de fiecare în parte, cum i-a crescut cu greu, dar şi cu dragoste părintească. Poveştile despre lupi, strigoi, Fata Pădurii sau întâlnirea cu un urs la zmeură sunt ascultate cu mare atenţie de întreaga asistenţă. Apoi, vorbim despre cele lumeşti, de la naştere la înmormântare, de la leagăn la ultimul drum sunt toate parte din povestea noastră, amintiri care vor fi spuse mai departe de cei 16 nepoţi ai lelii Ana, femeia din Lunca Ilvei, care este un exemplu de viaţă pentru noi, cei care ne preţuim părinţii.
La 98 de ani este omul care, cu sufletul împăcat, îşi apără şi acum copiii în faţa tumultului vieţii.
O poveste a oamenilor faini de pe Valea Ilvelor, a ţăranilor noştri, în faţa cărora întotdeauna trebuie să ne închinăm.