Aproape 1000 de tone de nămol de epurare, împrăşiat pe 30 hectare de teren din extravilanul Archiudului, într-un studiu avizat de APM BN
În cursul lunii iulie 2020, SC Aquabis SA Bistrița a depus o solicitare la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud în vederea obţinerii Permisului de aplicare a nămolului provenit de la stația de epurare Bistrița, pentru cantitatea de 952 tone substanță uscată, pe o suprafață de 29,83 ha, în extravilanul localității Archiud, comuna Teaca, în conformitate cu prevederile Ordinului 344/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului și în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură. Solicitarea are la bază un studiu pedologic și agrochimic special prin care se realizează evaluarea pretabilității solului şi condiţiile în care este permisă utilizarea acestor nămoluri pe terenurile agricole de pe teritoriul judeţului Bistrița-Năsăud.
După obţinerea permisului de aplicare, nămolul va putea fi transportat şi împrăştiat cu utilaje specifice doar pe terenurile agricole unde este permisă aplicarea acestuia, pe parcursul unui an de zile şi doar în perioadele care se permit astfel de practici, cu obligativitatea încorporării imediate a acestuia în sol.
"Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a emis în total un număr de 6 permise de aplicare a nămolului pentru SC Aquabis SA pentru perioada 2013 – 2019, fiind transportate peste 2332 tone nămol uscat pe suprafațe agricole din localităţile Budacu de Jos, Galaţii Bistriţei, Nuşeni şi Nimigea, însumând o suprafaţă de 89 ha.
Aplicarea nămolurilor pe terenurile agricole prezintă avantajul de a fi mai puţin costisitoare decât alte metode utilizate şi poate fi considerată ca fiind în deplină concordaţă cu conceptul general al neutralizarii şi reciclării deşeurilor", informează directorul executiv Sever IOAN ROMAN.
Citiţi şi:
- APM BN: Utilizarea nămolului de epurare în agricultură, o metodă prietenoasă cu mediul! Peste 33 tone, transportate în extravilanul satului Tonciu
- A fost semnat contractul de lucrări pentru construirea/modernizarea stațiilor de epurare a apelor uzate din Bistrița și Lechința
- Problema depozitului de substanțe periculoase și deșeuri industriale din Bistrița nu este încă rezolvată. Află povestea haldei de zgură de la marginea orașului
- ISU BN: Stop incendiilor de vegetaţie, mai ales în perioada caniculară
- Comunicat de presă cu privire la încălcarea bunelor condiţii agricole şi de mediu
Adaugă comentariu nou