ASCULTÂND PASTORALA DE CRĂCIUN – 2017 - A MITROPOLITULUI ANDREI

Prof. Rus Augustin

În cuvinte simple, pe înțelesul tuturor, Mitropolitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, folosindu-se de cele mai reprezentative și convingătoare mărturii scrise și tradiții orale consemnate mai târziu, ne prezintă momentul crucial din istoria omenirii, anume nașterea în condiții modeste, acum peste 2000 de ani, de către Fecioara Maria, a pruncului Iisus, felul cum acest eveniment a fost perceput de contemporani și vestit apoi întregii lumi. Și a ilustrat apoi, prin exemple concrete, felul cum creștinii au reușit, de-a lungul timpului, în ciuda tuturor prigoanelor la care au fost supuși, începând din antichitate și până azi, să aducă mărturie credinței lor.
Poate mai mult ca altădată, Mitropolitul Andrei, scoate în evidență în cuprinsul Pastoralei, sacrificiul mărturisitorilor credinței în Iisus, fiul lui Dumnezeu, în perioada regimului comunist, care și-a propus scoaterea religiei creștine din conștiința oamenilor și înlocuirea ei cu „învățăturile marxist-leniniste”. Însă, pentru cei cu credință creștină deplină, acest lucru nu era de acceptat, și ca urmare, mulți dintre ei, mai ales preoți, au avut de suportat regimul dur al închisorilor din Aiud, Pitești, Gherla etc. regim prin care prin suferințe fizice, psihice, etc. s-a încercat reeducarea lor, mulți cedând și sfârșindu-și viața. Nu trebuie să-i uităm pe acești „martiri pe altarul credinței”, pentru că „cine-și uită trecutul, riscă să-l retrăiască”.
Noi, cei din România de azi, avem avantajul că putem gândi liberi, că ne putem împărtăși unul altuia dreapta credință, mai ales frecventând biserica cât mai des, convinși fiind că aici beneficiem de „harul” preoților care oficiază Sfânta Liturghie, că putem asculta,prin voci autorizate pildele din Sfânta Evanghelie și tălmăcirea lor pe înțelesul tuturor.
Și dacă, de la cuvânt la faptă, se află un drum cât mai scurt, putem să ne bucurăm împreună de Mirajul Crăciunului cu tradițiile și Colindele lui, de mulțumirea faptului că putem fi „buni și voioși”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5