BABA NOVAC – între adevăr istoric și … legendă

Există de-a lungul istoriei personalități care s-au remarcat prin realizările lor de excepție dar care au beneficiat și de ajutorul unor oameni devotați, pe care s-au putut baza. O astfel de personalitate a fost „domnul românilor” Mihai Viteazul care în scurta sa domnie (1593 – 1601) a obținut victorii strălucite în confruntări militare. La succesele sale militare a contribuit și unul dintre căpitanii săi – Baba Novac. Cronicarii contemporani ai acestuia - Ștefan Szamoskozy, Baltazar Walther și Ciro Spontoni ne spun că era originar din Serbia, din satul Poreci, de lângă Dunăre, aproape de Semendria. Cu firea sa aprigă nu a putut suporta „nelegiuirile turcilor”, cărora li s-a opus, adunând în jurul său mulți nemulțumiți cu care organiza acțiuni îndrăznețe. A înțeles însă că singur nu va izbuti în râvna lui eliberatoare, așa că în fruntea detașamentelor de haiduci a trecut în Țara Românească alăturându-se domnitorului Mihai care la 13 noiembrie 1594 dă semnalul luptei antiotomane. În oastea Țării Românești se remarcă corpul de haiduci călări și pedeștri, în care Mihai începe să aibă tot mai multă încredere, mai ales după acțiunea de anvergură în sudul Dunării din primăvara și vara anului 1596 când forțele turcești sunt alungate până la Balcani unde în trecătorile munților Hasan Pașa, luat prin surprindere, este înfrânt, pierzând caii, cămilele, proviziile, armele și întreaga vistierie ce o aveau, pradă cu care Baba Novac se întoarce în Țara Românească.

   Cu vorba și mai ales cu faptele, Mihai l-a avut alături pe Baba Novac în acțiunile sale îndrăznețe din anul 1599 din Transilvania, unde la Șelimbăr l-a înfrânt pe Andrei Bathory și la 1 noiembrie a intrat triumfător în Alba Iulia, capitala Principatului a cărui conducător devenea. Pentru scurt timp, Baba Novac s-a aflat în Banat, de unde a fost chemat de Mihai la începutul lunii aprilie 1600 pentru a participa la acțiunile militare din Moldova, împotriva lui Ieremia Movilă,omul polonezilor și al turcilor. S-a aflat cu aproximativ 8.000 de haiduci, în gruparea principală, comandată de Mihai care a pătruns în Moldova prin pasul Oituz și apoi pe Valea Trotușului, concomitent cu o coloană venită dinspre Bistrița și una dinspre Țara Românească comandată de Pătrașcu, fiul lui Mihai. Prin acțiuni îndrăznețe, Baba Novac, care era în avangarda oștirii lui Mihai, a înfrânt repede rezistența oștenilor lui Ieremia Movilă, ajungând la Iași. A continuat înaintarea spre partea de nord a Moldovei urmărindu-l pe Ieremia Movilă care se adăpostește în cetatea Hotin, de unde în taină se refugiază în Polonia. În mai puțin de o lună, Mihai pune stăpânire pe toată Țara Moldovei, astfel că într-un document se întitulează „Domn al Țării Românești, și Ardealului și Moldovei”. Din nefericire, condițiile interne și externe din acel timp nu au permis menținerea și consolidarea unității românilor făcută cu atâta jertfă și trudă de către Mihai Viteazul. Polonezii sub conducerea lui I. Zamoyski, pătrund în Moldova, ajung la 15 septembrie în Suceava, îl pun domn pe Ieremia Movilă, își continuă înaintarea spre sud cu gândul de a-l înscăuna în Țara Românească, în locul lui Mihai, pe Simion Movilă, fratele lui Ieremia. Mihai s-a opus polonezilor cu toate forțele, l-a avut alături pe Baba Novac cu haiducii săi, dar disproporția de trupe era prea mare, astfel că, cu tot eroismul soldaților săi este înfrânt la Năeni, Ceptura și Bucov și obligat să se retragă spre Târgoviște, Pitești și apoi Craiova. Baba Novac l-a însoțit, a atacat și nimicit o grupare otomană de peste 4.000 de oameni care jefuiseră cumplit o parte a Țării Românești, apoi împreună cu Udrea Băleanu, trimis de Mihai, încearcă, fără succes, să ocupe Curtea de Argeș. Asaltat din toate direcțiile, nesprijinit de George Basta cu care avea o înțelegere, Mihai se hotărăște să se îndrepte spre Viena, pentru a-i cere direct sprijin împăratului Rudolf al II-lea. Este însoțit de Baba Novac până la Baia de Criș, unde la îndemnul său îl părăsește și încearcă să pătrundă în oastea lui George Basta, până Mihai se va întoarce. Basta l-a acceptat și l-a trimis în părțile Lipovei unde a fost, nu peste mult timp, atacat și prins de trupele nobililor transilvăneni conduse de Șt. Csaki și Moise Secuiul și trimis sub escortă puternică la Cluj, împreună cu duhovnicul său Sască. Aici, în 3 februarie 1601, se întrunește Dieta Transilvaniei care îl înscăunează pe Sigismund Bathory ca principe și după un simulacru de judecată, îi condamnă la moarte prin ardere pe rug pe Baba Novac și pe duhovnicul său. Execuția a avut loc în ziua de 5 februarie 1601 în piața Clujului, apoi trupurile condamnaților au fost trase în țeapă și duse în afara cetății, pe drumul Feleacului, pradă corbilor.

   Baba Novac a fost ucis mișelește dar în scrierile cronicarilor contemporani lui - Ștefan Szamoskozy, Carlo Spontoni, Baltasar Walter, sunt pomenite faptele sale. Mihai Viteazul, trecând prin Cluj, după victoria de la Guruslău din 3 august 1601 asupra lui Sigismund Bathory, într-o atitudine de adâncă solemnitate, a înfipt un steag mare în locul execuției viteazului și devotatului său căpitan. La o distanță de timp istoric, municipalitatea orașului Cluj i-a ridicat o statuie, prin fața căruia dacă treci, „cinstite și iubite cetitoriule” poți să-ți amintești de faptele viteazului căpitan, ori să cugeți  -„Fost-au cică un Novac,/ Un Novac, Baba Novac,/ Un viteaz de-ai lui Mihai/ Ce sărea pe șapte cai !”