Bărcile cu motoare tradiționale, înlocuite de cele electrice
Reducerea consumului de energie neregenerabilă reprezintă un subiect prioritar în cazul multor dezbateri din întreaga lume.
În România, în lupta cu poluarea, în județul Cluj, pe lacurile Tarnița și Beliș, sunt permise doar ambarcaţiunile propulsate prin forţă umană, eoliană și cele propulsate cu motoare electrice.
Iată cum se prezintă tehnologia viitorului cu bărci electrice:
În ultimii ani, propulsia electrică pentru bărci a crescut în popularitate, motivată atât de dorința de a reduce poluarea și zgomotul (ceea ce este deosebit de important în timpul pescuitului), cât și de promisiunea tehnologiei de a fi mai ieftin de operat și mai ușor de întreținut.
O barcă electrică modernă poate veni în toate formele și dimensiunile - de la cele mai recente bărci de mare viteză, cu motoare electrice performante și până la o ofertă tradițională, cu un bord electric în spate.
Pe măsură ce motoarele electrice devin din ce în ce mai capabile să propulseze bărcile - care cântăresc câteva tone cu echiparea pentru vele - la o viteză rezonabilă și pentru o perioadă de timp acceptabilă, iahturile luxoase se îndreaptă către motoare cu zero emisii. Însă, pentru buzunarele unui pescar gospodar, există și varianta de a-ți adapta barca pentru un motor electric.
De la inventarea motorului nu a existat niciodată capacitatea de a stoca suficient combustibil pentru a acoperi distanțe semnificative în bărci mai mici - capacitatea de combustibil fiind întotdeauna factorul limitativ. Cu toate acestea, progresele recente în domeniul energiei electrice au început să facă din propulsia electrică o alternativă rezonabilă la energia produsă de combustibili fosili.
Tehnologia există, iar oricine se gândește serios să facă acest pas, trebuie să ia în considerare mai multe aspecte. Mai exact, un motor electric pentru ambarcațiuni mici poate fi achiziționat atât dintr-un magazin specializat, cât și fabricat de la zero, din diverse dispozitive și instrumente. Însă, atunci când se va realiza montarea motorului nou, este necesar să se izoleze toate fisurile și golurile, astfel încât umezeala să nu pătrundă în motor.
De asemenea, ar trebui să te gândești la sursele de alimentare în avans. Deoarece motorul electric necesită electricitate, bateriile ar trebui să fie achiziționate din timp și să existe pregătit un loc în barcă pentru instalarea lor. Poți da click aici pentru a vedea oferta de baterii performante și durabile de la sorgeti.ro și să o alegi pe cea potrivită pentru tine!
Totodată, puterea nominală a motorului este dependentă de cantitatea de energie electrică livrată de baterii. Însă, pentru a calcula puterea, ar trebui să cunoști greutatea bărcii. Asta înseamnă că trebuie să previzionezi și greutatea maximă posibilă a bărcii - adică greutatea bărcii plus încărcătura ei, cum ar fi greutatea tuturor pasagerilor, greutatea noului motor, a surselor de alimentare și a altor echipamente.
Desigur, chiar și trecerea la propulsie electrică nu va elimina complet amprenta de carbon a unei bărci, cu excepția cazului în care bateriile sunt încărcate cu energie electrică generată din surse regenerabile, care nu ard combustibili fosili, dar orice pas mic duce la rezultate mari în timp!
Sursa Foto: Pexels.com
Adaugă comentariu nou