Biserica năsăudeană „Constantin şi Elena”, faţă în faţă cu istoria

Prietenul şi colaboratorul meu, scriitorul Ioan Popa din Alba Iulia, defineşte biserica în cartea sa, „Ţara Secaşului”, „ca o instituţie fundamentală din toate timpurile, cu rol major în procesul formării creştine a neamului, singura apărătoare a fiinţei sale naţionale”.

Una singură şi nedespărţită, biserica ortodoxă a constituit până la 1700 un nucleu al forţelor coagulante intru apărarea românismului şi asta, în ciuda faptului că încercări de suprimarea ei au fost destule.

În cei 70 de ani de activitate neîntreruptă, biserica noastră a propagat ideile conştiinţei de neam, prin cântec şi slovă creştină, biserica fiind singurul loc de mărturisire a credinţei şi a apartenenţei noastre la tradiţiile străbune, de chemare în sânul ei a creştinilor de o limbă, un crez şi un neam.

În cele şapte decenii, biserica cu hramul „Constantin şi Elena a constituit un izvor de istorie locală, slujind-o cu înţelepciune vrednici duhovnici, cum sunt: preot stavrofor şi profesor Grigore Pletosu, preot prof. Augustin Bena, Valerian Simiganovschi, preot prof. Victor Sasu, Ioan Bunea, Augustin Faur, Vasile Puica, Ioan Roman, Nifon Odobescu şi preot dr. Gheorghe Celsie, ajutaţi de vestiţii ierarhi ai Ardealului şi ai României, fii ai Năsăudului, Nicolae Bălan şi Miron Elie Cristea, cât şi cei care au oficiat slujba de sfinţire şi resfinţire, respectiv, Nicolae Colan (19 noiembrie 1939) şi Teofil Herineanu (21 februarie 1965), iar la 19 septembrie 2010, urmează Irineu Bistriţeanul.

Cei zece slujitori ai Sfântului Altar au însumat în decursul anilor o muncă cu foarte multe bătături, sintetizând activitatea ortodoxismului pe aceste locuri, cu sentimentele lor de recunoştinţă şi respect, de echilibru moral şi libertatea interioară, fapte consemnate în decursul anilor de renumiţi oameni de cultură care au vizitat biserica.

Slujba de resfinţire a bisericii noastre din 19 septembrie 2010 este împodobită de frumuseţea credincioşilor, a enoriaşilor, care aprind câte o lumânare în amintirea sfântă a înaintaşilor, apărători ai credinţei strămoşeşti, bucuroşi de libertatea de simţire ce şi-au câştigat-o.

Domnul Iisus va veni din nou în mijlocul năsăudenilor să trezească o lume stresată de evenimentele politice, o lume stresată şi amorţită de mentalităţi învechite, de formalism şi rutină.

Să ne debarasăm măcar o zi de acele concepţii care degradează chiar noţiunea de suflet.

Să ne oprim puţin asupra verbului „a binecuvânta” cu substantivul „binecuvântare”, o rostire biblică însoţită de enoriaşii acestei biserici prin gesturi umane de sprijinire a Sfântului Locaş în tot ce întreprinde sub protecţia divină, atât preotul paroh, cât şi comunitatea, care prin Sfânta Liturghie binecuvântează pe Dumnezeu, îl laudă şi îi mulţumeşte pentru binecuvântările şi binefacerile.

Încurajând tradiţiile creştine pe aceste meleaguri, mă gândesc la cuvintele Mântuitorului care spunea: „N-am venit să stric legea ci să o împlinesc, adică o lege a iubirii totale, conform dictonului: „Celui ce iubeşte mult i se iartă mult, iar celui ce iubeşte puţin i se iartă puţin”.

Ne-a învrednicit Dumnezeu să sărbătorim cea de a treia Sfinţire, la al şaptelea deceniu de la edificare, o binefacere Dumnezeiască oferită din adâncul inimii noastre, cu smerenie şi recunoştinţă. Ceremonia religioasă din ziua resfinţirii va aduce un nou mesaj, adică vestea mântuirii, a vieţii şi a iubirii lui Dumnezeu.

Slujitorii Sfântului Altar au conturat, în decursul celor şapte decenii, identitatea ortodoxiei de la Victor Sasu, cel care a pus prima cărămidă la temelia bisericii, la Gheorghe Celsie, parohul de azi, care a finalizat lucrările începute de predecesorul său, Nifon Odobescu, aducând elemente noi în reînnoire, ca şi componente principale ce sugerează liniştea, având un mod de viaţă întrupat prin fapte.

Crezul preotului paroh Celsie este iubirea şi bunul simţ, perseverenţa şi continuitatea lucrării lui Dumnezeu, prin bunătate şi nădejde, căldura inimii şi linişte, prin care redescoperim frumosul din noi, spre a reveni la clipele cele mai delicate ale existenţei noastre, la adevărata noastră identitate.

Zilele de septembrie 2010 aduc raze de lumină şi de spiritualitate românească, prin neodihnă fizică şi spirituală îndreptată spre zidirea noastră creştină încă de a edificarea lăcaşului din anul 1939, sub păstorirea preotului prof. Ioan Bunea şi a meşterului constr. Gheorghe Pleş.

Sărbătoarea resfinţirii bisericii năsăudene va avea loc în preajma Înălţării Sfintei cruci, cea pe care Hristos s-a adus jertfă pe sine pentru răscumpărarea neamului omenesc. Semnul Sfintei Cruci a fost găsit de Sfânta Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, în Ierusalim, în anul 326 şi a fost înălţată de patriarhul Macarie. O parte a crucii a rămas la Ierusalim, iar o parte a fost dusă la Constantinopol.

Crucea este semnul întretăierii celor două planuri, este unirea dintre spiritual şi material, este metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământească.

Sărbătoarea resfinţirii este semnul alianţei dintre Dumnezeu şi om. Buna rânduială a parohiei şi enoriaşilor săi s-a transmis în toată zona Năsăudului pentru că întruparea lui Hristos schimbă lucrurile pentru creştini.

Adevăr, adevăr vă spun: „Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele lui, nu veţi avea viaţă întru voi” (Ioan 6, 53).

La slujba de resfinţire se va construi o învăţătură prin mijlocirea limbajului biblic folosit, ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu, deoarece cuvântul biblic are savoare. Şi în plus, un mare avantaj al hranei cuvântului este că nu se împuţinează ci sporeşte mereu.