Bistrița-Năsăud, locul întâi la nivel național ca rată de absorbție a fondurilor europene!

Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a făcut publică lista centralizată a sumelor absorbite de fiecare județ din România din finanțări europene. Potrivit datelor oficiale, Bistrița-Năsăud a atras 131,344 milioane euro, fiind pe locul 1 în topul național.
"Dragii mei, am o veste care-mi umple inima de bucurie! Bistrița-Năsăud ocupă locul întâi la nivel național în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene [ 2014 - 2023 ]. Acest loc fruntaș reprezintă rezultatul unor proiecte utile, cu rost, care au dezvoltat și au schimbat în bine județul! Mulțumesc echipei mele de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, pentru munca depusă, primarilor și tuturor celor care pun umărul la dezvoltarea județului nostru. Continuăm munca, așa cum am făcut-o și până acum, cu responsabilitate și dorința fermă de a transforma proiectele-n fapte în Bistrița-Năsăud. Un loc pe care îl numim cu drag și mândrie, “acasă“", a transmis președintele Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5