Bistriţa-Năsăud, pe podium la Concursul Național „Ocrotiți de Eminescu”, Blaj

Bianca Maria Ciobanu, clasa a VI-a, Jurnalism, Palatul Copiilor Bistrița

Poate că un titlu ca și acesta nu spune prea multe, însă înseamnă mult. Ianuarie este luna lui Eminescu și noi trebuie să îi fim aproape. Acestă lună este o ocazie minunată de a împărtăși cu ceilalți cum îl simțim noi pe Eminescu aproape, de ziua lui, după atâția ani de când s-a stins acest luceafăr fără de seamăn al poeziei. Ca și el, bineînțeles, nu va mai fi nimeni, însă talent încă este și în zilele noastre și trebuie descoperit. Chiar și dacă nu este fizic lângă noi, Eminescu ne ajută să ne promovăm talentul prin multe concursuri dedicate lui.
Astfel, la Concursul Național „Ocrotiți de Eminescu”, derulat recent la Blaj, organizat de Asociația Astra Blaj, președinte Ioan Mihălțan, girat de Uniunea Scriitorilor din România, Filialele Alba-Hunedoara, Brașov, Cluj, Sibiu, susținut de diverse instituții din județele Alba, Mureș, Sibiu, elevii s-au străduit să se apropie cât mai mult de Eminescu, și, mai mult ca sigur, acesta le-a luminat mintea cu multe idei minunate. Răgazul a fost din 1 ianuarie până în 23 ianuarie, timp destul în care Eminescu s-a plimbat cu siguranță prin gândurile tuturor.
Anul acesta câțiva elevi din județ au fost cu adevărat ocrotiți de Eminescu și au obținut premii la acest concurs, la secțiunea de creație, secțiune jurizată de profesorii/ scriitorii Valentin Marica – președinte, Daniela-Maria Pănăzan, Monica Grosu, Claudia Oancea-Raica – membri.
Astfel, la secțiunea poezie, gimnaziu: Amalia Elisabeta Levey, clasa a VII-a, s-a clasat pe locul al II-lea iar Daria-Maria Timiș-Varga, clasa a VI-a, a obținut o mențiune și Premiul Special al revistei „Astra Blăjeană”, ambele frecventând cercul literar de la Palatul Copiilor Bistrița, coordonat de profesoara Ionela-Silvia Nușfelean.
La secțiunea poezie, liceeni și studenți, au fost recompensați cu Premiul I – Alexandra-Ana Moldovan, clasa a X-a, Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Bistrița, prof. coord. Aurelia Hîruța, Premiul II – Oana Dinuța Cloșcă, clasa a XI-a, Clubul Copiilor Năsăud, prof. coord. Maria Rus, și cu Premiul al III-lea – Iulia Rebrean, clasa a XII-a, și Matia Boca, clasa a IX-a, ambii de la Palatul Copiilor Bistrița, prof. coord. Ionela Nușfelean. Printre premianți am regăsit-o, cu bucurie, și pe bistrițeanca Maria Matean, actualmente studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș.
Două dintre câștigătoarele din județ au participat și la festivitatea de premiere, derulată la Palatul Culturii din Blaj, în 28 ianuarie a.c., împărtășindu-ne câteva impresii:
„Mergând la Blaj am văzut o mână de oameni frumoși, dar am simțit multe mâini de poezie, îmbrățișând premierea. Experiența aceasta îmi va rămâne mult timp printre amintiri. Vers cu vers se face rai.” – Amalia Levey
„Experiența de la Blaj a fost ca întotdeauna minunată! Am reîntâlnit oameni dragi și am retrăit emoția eminesciană pe care concursul „Ocrotiți de Eminescu” o transmite de fiecare dată. M-am bucurat să văd că lirica eminesciană încă pasionează atât de mulți elevi și că, datorită lui Eminescu, putem să adunăm un număr atât de mare de oameni talentați. A fost un eveniment special, care are mereu un loc în inima mea!” – Alexandra-Ana Moldovan
La secțiunea de recitare a acestui concurs, 40 de elevi din țară au interpretat pasaje memorabile din opera lui Eminescu. Președintele juriului la această secțiune a fost poetul și editorul Nicolae Băciuț. Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița a investit în literatura tinerilor condeieri din județ, decontând drumul la Blaj al premiantelor, prin amabilitatea domnului director Alexandru Câțcăuan, elevele participante la manifestările eminesciene de la Blaj fiind membre ale Cenaclului Coșbuc, organizat pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița.
Reușitele elevilor mi se par deosebite și sunt mândră de eminescienii noștri talentați din Bistrița-Năsăud! Sperăm la cât mai multe semne bune, cu ajutorul lui Eminescu!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5