Bistriţenii sunt invitaţi să celebreze Apa ecologizând malurile râului care le traversează oraşul
În cadrul Campaniei pentru apă curată, Primăria municipiului Bistriţa marchează Ziua Mondială a Apei în data de 21 martie. Motto-ul din acest an al Zilei Mondiale a Apei este „Apa şi energia”.
Apa şi energia sunt strâns legate una de alta şi interdependente. Generarea şi transportul de energie necesită utilizarea resursei de apă, în special atunci când este vorba despre energie hidroelectrică, nucleară şi termală.
Interesul actual pentru biocombustibili a dus la creşterea cererii de resurse de apă. În plus, producţia de biocombustibili este legată de creşterea poluării apelor prin creşterea frecvenţei utilizării îngrăşămintelor şi produselor chimice agricole.
Aproximativ 8% din producţia de energie globală este utilizată pentru pomparea, tratarea şi transportul apei la diferiţi consumatori. Coproducţia de apă şi energie, aşa cum este în cazul producerii de energie geotermală, oferă oportunităţi deosebite pentru ţările sărace în resurse de apă şi energie.
Pornind de la importanţa utilizării eficiente şi durabile a resurselor de apă şi energie, propunem următorul:
Program de acţiuni
Vineri, 21 martie, ora 10.00 – Ora de ecologie: Apa şi energia
Locaţia: Centrul de Informare şi Educaţie Ecologică
Participă: elevi ai clasei I C de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa
Vineri, 21 martie, ora 12.00 - Acţiune de ecologizare pe malul râului Bistriţa, pe sectorul dintre Podul Budacului şi Podul Jelnei
Participă: elevi şi alţi voluntari din municipiul Bistriţa
Invităm cetăţenii municipiului Bistriţa să ni se alăture la acţiunea de ecologizare de pe malul râului Bistriţa.
Notă: în cazul în care vremea nu va fi favorabilă, acţiunea de ecologizare se va reprograma.
Citiţi şi:
- Mirela Parker: Apa si energia, interpendente fundamentale
- Ministrul delegat Doina Pană: Apa, aurul incolor al omenirii
- Ziua Mondială a Apei- o acţiune cu mulţi voluntari în Competiţia pentru Capitala Earth Hour România
- Avantajele încălzitoarelor instant de apă caldă pe gaz în casele moderne
- Aquabis: Panouri fotovoltaice, din fonduri europene, în proximitatea staţiilor de tratare şi epurare a apei din judeţ
Adaugă comentariu nou