Bucate tradiționale cu gust, la Grădina Sânzâienelor! La Susenii Bârgăului, a fost inaugurat al 16-lea punct gastronomic local din județ

Grădina Sânzienelor”, al 16-lea punct gastronomic local din Bistrița-Năsăud, și-a deschis porțile cu preparate tradiționale cu gust și oameni cu suflet bun, în localitatea Susenii Bârgăului. La eveniment, alături de familia Elena și Viorel Ciot-Monda au fost președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud - Emil Radu Moldovan, prefectul Teofil Cioarbă, managerul SCJU Bistrița - Gabriel Lazany, primarii Doru Crișan (Prundu Bârgăului), Vasile Șut (Tiha Bârgăului), Nicolae Vrâncean (Josenii Bârgăului), Traian Simionca (Livezile), viceprimarul Marius Urs de la Josenii Bârgăului - primar ales pentru mandatul 2024-2028, Adina Chifor, manager GAL FDZR Bârgău-Călimani, antrenorul principal al CS Gloria 2018 BN - Florentin Pera.
"Felicitări, Elena și Viorel Ciot-Monda și familiei voastre frumoase pentru preparatele desăvârșite pe care le faceți și pentru gustul autentic pe care-l descoperim în preparatele voastre. Felicitări, Adina Chifor, manager GAL FDZR Bârgău-Călimani, pentru tot sprijinul și ajutorul acordat familiei, în transformarea acestui vis, în realitate.
Punctele Gastronomice Locale pun tradiția în farfurie. La cât mai multe astfel de locuri, în Poarta TRansilvaniei- Bistrița-Năsăud!", a transmis președintele Emil Radu Moldovan, care a oferit și o Diplomă familiei Ciot-Monda.
"Povestea mâncarii plămădite în tihnă și la foc domol în Gradina Sanzienelor e una care împletește tradiția „facerii bucatelor” străvechi cu izul gurmand al vremurilor noastre. O poveste care încearcă să păstreze excelența și rafinamentul gustului specific de aici, din Poarta Transilvaniei, unde ne-a sădit Maica Domnului.
Când mă gândesc la gătit și ce înseamnă mâncarea pentru mine, mă gândesc și la gusturile și preparatele copilăriei. La mine acasă, coleșița se împărțea la patru, că noi eram patru la părinți, și, pe lângă ea, aveam mai mult sau mai puțin, în funcție de posibilități. Le văd și acum pe bunica și străbunica, care erau găzdoaie la vremea lor, cum își innoadă șurțurile în spate cu o fundă mare, își fixează năframa nelipsită de pe cap și încep să frământe. Nu era nimeni ca ele în sat, mergeau la toate nunțile și ajutau la colcerit. Și, uite așa, după ce mama a ajuns noră, nu era nuntă în sat la care să nu ajute la colcerit.
La vremea aceea, munca din câmp era munca „sfântă” a pământului, tradițiile erau tradiții, iar poveștile locului adunau oamenii din sat împreună. Se povestea mult despre legende și întâmplări cu Sânziene, pe care încă le sărbătorim. Astăzi, florile de sânziene, despre care străbunica zicea că sunt de leac, ne umplu grădina de culoare și de datini.
La punctul nostru gastronomic local, încercăm să scoatem din lada de zestre a femeilor din familia noastră averea simbolică pe care ele ne-au lăsat-o: traditii, rânduieli, bunătăți și rețete. Pe toate acestea le-am învățat și prin poveștile spuse la gura sobei la o șezătoare sau la o clacă, în timp ce pe plită rumeneau roatele de cartofi și în ler se coacea pita cu grampiri și, neapărat, cu slănină pe deasupra.
La fel ca mai demult, vă invităm să poposiți într-un loc în care să ne împărtășim unii altora cele mai de preț bunuri: cultura, tradiția, sufletul neamului dăruit de bunii și străbunii noștri și povestile și miturile care leagă timpul deolaltă.
Deschid acest punct gastronomic local cu gândul că rețetele bătrânilor noștri vor căpăta o nouă viață, vor fi readuse la inimile oamenilor și vor fi pe placul celor care ne vor calcă pragul. Vom încerca să punem pe masă gustul preparatelor specifice zonei Bârgăului, gătite cu ingrediente naturale, sănătoase, curate, promovand și producătorii locali care au grijă de cele mai bune bucate.
Noi credem că poveștile pot fi spuse și altfel – prin mâncare cu gust adevărat și oameni frumoși alături!", dezvăluie Elena Ciot-Monda.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5