Întâmplări cu miez

Bucuria de a suferi

Suntem astfel zidiţi încât omul obişnuit fuge de ceea ce-i provoacă suferinţă sau chiar o mică neplăcere. Şi totuşi, raţiunea ne conduce spre suferinţă dacă o facem pentru un scop luminos şi înalt. Să ne gândim la Moise, profetul şi conducătorul neamului, cel crescut la curtea strălucitoare a lui Faraon. Onoruri, lux, bogăţie, dar el le părăseşte, fiindcă a urât nedreptatea. L-a durut sufletul văzând asuprirea sclavilor ebrei şi le-a luat partea. A părăsit luxul, plăcerile, puterea, totul, luând calea pustiului, a foamei şi a setei, dar…ştiind că dincolo de ele se află Ţara Făgăduinţei. În aceasta stă de fapt măreţia: omului, în capacitatea de a sacrifica un timp dat spre a câştiga ceva deosebit. Există deci o bucurie a suferinţei. Numai astfel îi putem înţelege pe cei ce au fost gata să înfrunte temniţele şi chiar moartea. Ei au văzut înaintea lor o răsplată mare, întâi venind din adâncul sufletului său.

Puternicii acestui veac omenesc nu pot să accepte ideea de a suferi şi pe cei care-i înfruntă cu suferinţa lor.Cum pot ei accepta ca Fiul lui Dumnezeu să fie un tâmplar din Galileea, născut într-o familie săracă şi care încă se vădeşte smerit, blând, , pribeag, postitor, om al rugăciunii, care nu răspunde batjocoritorilor, care se lasă crucificat? Pe cât par demne a fi dispreţuite de cei cu duhul lumesc, pe atât de preţuite au fost de oamenii simpli, de dumnezeieştii Apostoli, de sfinţii din toate vremurile. Pentru ce? Fiindcă nu aveau duhul de mândrie al lumii. Dincolo de crucificarea lui HRISTOS se află Învierea, negrăita slavă, mântuirea neamului omenesc: „Voi sunteţi nebuni şi orbi. Voi nu vedeţi decât un HRISTOS pe care-L închipuiţi neputincios. Nu vedeţi negrăita lui măreţie, biruinţa morţii, păcatelor, Învierea..” –spunea Sfânta Margareta vrăjmaşilor săi .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5