C L I P A

Citim, uneori, o carte cât o frunză de uşoară, dar care se dovedeşte a fi valoroasă prin greutatea ei ca operă. Astfel este cartea-bijuterie: CLIPA, scrisă de Virginia Brănescu.

Are un aspect de operă de artă, şi este o operă de artă! Coperţile reprezintă creaţia a doi artişti: o pictură a Virginiei Brănescu, şi mâinile domniei sale fotografiate împreună cu tabloul, asta pe prima copertă, iar pe coperta IV, fotografia poetei şi a cărţilor sale publicate, totul realizat excepţional de către artistul Gheorghe Mizgan. Citind, veţi vedea că între aceste coperte se află 32 de POEZII de o rară frumuseţe. Lectura lor este o adevărată meditaţie, o relaxare.

În prefaţa la această „mare carte mică” ce numără 43 de pagini, profesorul Vasile Găurean spune: „ Când am închis ultima filă a microvolumului, am făcut-o cu impresia că am ieşit dintr-o grădină de flori ce răspândesc mireasma vieţii...[...] Prin acurateţea tehnicii poetice, ca şi a fluxului ideatic, prezenta plachetă de poezii reprezintă tot atâtea deschideri spre universul proxim sau mai depărtat, fiind o „treaptă” nouă, dacă ar fi să ne exprimăm arghezian. Dăltuitoare de frumuseţe prin culoarea picturală, iar acum prin vocabule, doamna Virginia Brănescu se face participantă prin opera poetică la Masa de taină a liricii feminine româneşti,... ”.

La începutul cărţii, şi la final, Virginia Brănescu, scriid aceste poezii la vârsta de 80 ani, se referă la şederea noastră temporară aici, pe pământ: „Azi râd că mi-e bine,/ Mâine, poate mor. În fine,/ Cine ştie/ Ce-i în a Pandorei cutie?/” (CLIPA). „Cuvintele mele/ Sunt gânduri,/ La răscruce/ De vânturi,/ Păzesc o cruce!”(EPILOG), dar când citim celelalte 29 de poezii ale sale, întâlnim Viaţa cu toate trăirile sufleteşti ale omului.

Parcurgem fără să ne oprim, şi, poezie, după poezie, simţim splendoarea trăirilor vii transpuse, prin harul poetic, în teme diverse: Filozofie, Iubirea, Momente de viaţă simple, Descrierea împrejurimilor locuinţei, Poezii dedicate cunoscuţilor, cum ar fi aceea intitulată BAROANE, închinată celui plecat pe 17 februarie 2009 la Cer, Alexandru Misiuga.

Când am citit poezia: CÂND LUNA CADE-N APE, care se încheie cu versurile: „Şi vis rămas-a totul ce nu s-a întrupat!/ Păcat, dacă Păcatul n-a devenit Păcat!”, m-am gândit la vorbele unor colegi, auzite cu mulţi ani în urmă, care erau: Omul să nu ajungă să regrete ce nu a făcut. În cuvintele colegilor mei este o întreagă filozofie! Depinde la ce anume se referă regretele! Sunt lucruri care chiar nu trebuie să le facem. La autoare, oare să fie o adiere dinspre amintirea unei Iubiri netrăite? Fiecare cititor are dreptul la propria meditaţie.

Amuzantă este poezia LUNA, în care vedem dialogul dintre poetă şi astrul nopţii: „Bate-n geam, vine-n fereastră, mă deranjează la ochi,/ Nu ştiu ce-o mai vrea, jupâna, nu-i mai fie de deochi!/ Mare, ca o mămăligă de-o familie sărmană,/”.

Deşi o deranjează la ochi, se gândeşte că poate îi aduce vreo veste de a intrat aşa pe fereastră, şi se întreabă: „Mi-a văzut poate bărbatul cu vreo zână, stând de veghe/ Şi-acum vine să-l pârască şi să-i facă zile negre!”. Spre final, după ce îşi laudă soţul, spunându-i Lunii: „Soţul meu e om de treabă, şi-un bărbat foarte cuminte/ ... /Nu-şi părăseşte nevasta şi nu umblă după fuste/”, femeia, merge, totuşi, să verifice, şi iată ce vede: /”Soţul meu în adorare se uita la luna plină/ Că e blondă, că e nudă şi că e pe cer regină/ Şi că-i ademenitoare – dânsul nu e vinovat,/ Că l-a-mbrăţişat, codana, venind chiar la el în pat!.../”.

Doamna Virginia Brănescu a ţinut ca să adauge în această carte la buchetul celor 31 de poezii ale sale, adevărate flori frumoase pentru sufletul nostru, şi o creaţie semnată Gheorghe Mizgan, şi anume, poezia LACRIMA. Astfel, cei doi artişti şi-au pus împreună talentul şi munca, Gheorghe Mizgan a şi tehnoredactat cartea, pentru ca noi, cititorii, să ne bucurăm.

Iată Motto-ul la această minunată creaţie artistică a Doamnei Virginia Brănescu şi anume, poezia L A C R I M A scrisă de Gheorghe Mizgan:

„Frumoasa mea, prin ochii tăi adânci/ Pierzându-mă în mrejele-nserării,/ Mă regăsesc scăldându-mă-ntre stânci/ Pe plaja mării-n valul dezmierdării./ Când lacrima-ţi de smirnă picurând,/ Pecetea dragostei ce ne atinge,/ Pe rândurile scrise, suspinând,/ Duioase clipe, inima mi-o frânge./ Cu raza blândă a singurătăţii,/ Din ochii tăi, din aura-ţi de sfântă,/ Izvor de taine-n clipele dreptăţii,/ Lumină diafană ce mă-ncântă./ Astfel, ne contopim cu Universul,/ Eu, Tu, acum suntem Lumină,/ O amintire ne rămâne versul,/ Pe Cer o oază într-o zi senină./”.

Apărută la Editura Karuna Bistriţa, cărticica CLIPA, este o bucurie pentru suflet.