TRAGEDIA UNUI ZÂMBET

Am avut privilegiul, de curând, să lucrez la o carte ce va vedea lumina tiparului zilele acestea la Editura Karuna, Bistriţa, autoare Virginia Brănescu. Mai precis, am cules textul la calculator, am tehnoredactat şi lecturat cartea ce se numeşte: CLIPA DE PRIETENIE.

Întreg conţinutul cărţii este fascinant, interesant, frumos şi cuprinde, între altele, articole publicate, în presa timpului nostru, despre cărţi.Toţi cei implicaţi au muncit cu dragoste.

Când am citit, din lucrarea sus amintită, articolul doamnei Virginia Brănescu despre cartea domnului Gheorghe Mizgan, CAMELEONUL CU ARIPI, mi-am adus aminte că, anul trecut, când a apărut cartea, am publicat o succintă părere asupra ei, urmare unei lecturi, cumva, în grabă. Am recitit-o. Ei bine, la a doua lectură, şi la o distanţă în timp de un an, această carte de poezii mi-a inspirat cuvintele ce urmează.

Cartea CAMELEONUL CU ARIPI, autor Gheorghe Mizgan, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2008, reprezintă o frescă a trăirilor sufleteşti şi a gândirii poetului pe o perioadă de treizeci de ani de viaţă terestră. Citind, m-am gândit că aş fi putut face o analiză psihologică a evoluţiei stărilor sufleteşti, emoţiilor scriitorului, în timp, dacă ar fi fost datate aceste creaţii. Este interesant de ştiut anumite condiţii în care s-a născut o idee, o poezie, o creaţie sau ce vârstă avea autorul operei. Poate această gândire este influenţată de obişnuinţa noastră de a şti precum: Mihai Eminescu a scris poezia Din străinătate la vârsta de 16 ani, iar poezia Junii corupţi la vârsta de 19 ani. Îmi plac cărţile vechi. Am o ediţie de poezii de M. Eminescu, tipărită în anul 1953 sub îngrijirea lui D. Panaitescu-Perpessicius, în care apare data când e scrisă fiecare poezie şi e plăcut acest lucru.

Poezia Luceafărul, ce are 98 strofe, a fost scrisă de Mihai Eminescu la vârsta de 33 ani!

Dar nu e cazul să mă gândesc la acest aspect, în ceea ce priveşte cartea domnului Mizgan, nici alţi contemporani nu-şi datează creaţia, vorba lui M. Eminescu:

„Şi când propria ta viaţă singur n’o ştii pe de rost,

O să-şi bată alţii capul s’o pătrunză cum a fost?”

În fond, oricând ar fi fost scrise, important este că ne-au fost dăruite, ca să avem prilej de comunicare şi de uimire de ce conexiuni face mintea noastră când citim.

În acest moment îmi amintesc versurile lui Eminescu:

„În orice om o lume îşi face încercarea,

Bătrânul Demiurg se opinteşte’n van;

În orice minte lumea îşi pune întrebarea

Din nou: de unde vine şi unde merge floarea

Dorinţelor obscure sădite în noian?”

Desigur, ca şi în noi toţi, şi în domnul Gheorghe Mizgan „o lume îşi face încercarea”, şi, din această încercare, între altele, s-au născut aceste 137 de poezii. În fond, antena mentală a sufletului său a intuit domeniile mai înalte ale nenumăratelor dimensiuni ce există în Univers.

El ştie că aceste dimensiuni au forţe şi acţionează, şi chiar dacă sunt nevăzute, le accesează.

Nu ştiu când a scris poezia Insomnii, dar în momentul tehnoredactării cărţii (chiar de domnia sa), acest titlu a fost omis inconştient din Cuprins, pentru că actele ratate sunt în vorbire şi în scris. Deci, când îşi publică prima sa carte, se pare că nu mai vrea să ştie de insomnii, a fost o eliberare de trecut. Lipsa poeziei Insomnii din Cuprinsul cărţii, poezie pe care o citim la pagina 113, îmi confirmă faptul că omul realizează concret prin actul ratat (acte manqué) o dorinţă inconştientă. Actul aşa-zis ratat este un act reuşit. Cine nu vrea să scape de insomnii?

Anul trecut, când s-a publicat cartea CAMELEONUL CU ARIPI, am scris câteva cuvinte între care spuneam că la sfârşitul lecturii am avut sentimentul că am cules diverse flori dintr-o grădină de la ţară şi că oamenii scriu pentru ei şi cititorii citesc pentru ei.

Am avut curiozitatea să văd cum au receptat cartea şi alţi oameni care şi-au publicat părerea şi am citit opinia lor cu bucurie. Iată câteva crâmpeie:

• Într-un articol scris superb, profesorul-scriitor Vasile Găurean spune despre Gheorghe Mizgan: „La caleaşca de aur a versului înhamă cu egală măiestrie versul clasic sau liber, subsumându-le unui mesaj, unei stări subliminale sau eruptive”.

• Doamna Suzana Deac, titulara rubricii Psihologia vieţii din ziarul Răsunetul, scrie: „Poeziile lui Gheorghe Mizgan respiră prin sculpturi create cu viaţa suferinţei.”

• Doamna Elena M. Cîmpan remarcă în ziarul Răsunetul, din 26 septembrie 2008: „...cartea lui Gheorghe Mizgan –„Cameleonul cu aripi”- a fost lansată aseară la salonul „Jonathan Harker”, din cadrul hotelului „Coroana de Aur” din Bistriţa. [...] Pentru o seară, poetul a fost rege, stând pe scaunul de rege din salon, iar poezia –regina-”.

• Doamna Virginia Brănescu se întreabă : „E uşor să cunoşti un om după arta creată de el? Îi prinzi aroma sufletului din vorbe meşteşugite [...] dintr-o piatră sculptată, dintr-o pictură? Un suflet sensibil, frământat de noianul întrebărilor despre viaţă, despre dragoste, despre destin, e Gheorghe MIZGAN, ca poet.”

• Doamna Melania Cuc spune: „Gheorghe Mizgan, inginer de profesie, se constituie în acel exponent al iubitorilor de vers care confirmă afirmaţia: Românul s-a născut Poet!”

• Domnul Menuţ Maximinian titrează în ziarul Răsunetul din data de 22 august 2008: „Sculptorul, pictorul şi poetul... cu aripi”

• Domnul Victor Ştir vorbeşte despre cartea domnului Gheorghe Mizgan din perspectiva criticii literare: ”Suflet sensibil, Mizgan percepe o zonă a existenţei prin matricea formelor poetice însuşite în şcoală şi nu fără reuşite în anumite registre, în altele, preponderente, poetul mai mult explică în versuri un sentiment, o trăire ceea ce nu face servicii poeziei; poemul trebuie să îşi păstreze lirismul, însăşi condiţie de a exista.”

Acum, când am citit cartea la a doua lectură, şi am găsit unele explicaţii din ceea ce au scris ceilalţi scriitori, ştiu de ce îmi păruse autorul grăbit, de ce unele poezii sunt neprelucrate. În fond, învinsese o boală grea şi a dorit să împărtăşescă cât mai repede crâmpeie din trăirile sale sufleteşti semenilor („Fire de luptător în existenţa cotidiană, a biruit o boală necruţătoare printr-un titanic efort volitiv.” – prof. Vasile Găurean).

Fiind un sensibil abisal, un neliniştit, Gheorghe Mizgan încearcă să exploreze zone ale unei metafizici ce emite ipotezele unei filozofii din viitorul destinului uman.

Poezia Tragedia unui zâmbet, de la care am împrumutat titlul acestui articol, arată capacitatea reală a poetului de a folosi metafora şi simbolul:

”În sânul unei ierni naive,

Soarele şi-a purtat mâna.”

Din ansamblul poeziilor publicate în cartea CAMELEONUL CU ARIPI, reiese faptul că laturile vieţii omului, constituite din materie-energie-informaţie, se determină şi stimulează reciproc. Autorul ne spune, prin poezii, să mulţumim şi să fim recunoscători lui Dumnezeu.

Cel plecat în Ceruri în aceeşi zi cu mama mea, 17 februarie 2009, Alexandru Misiuga, l-a numit pe Gheorghe Mizgan de 5 ori trubadur: „trubadurul iubirilor eterne, trubadurul rătăcit în epoca globalizării totale, trubadurul iubirilor mascate, trubadurul vesel, năstruşnicul trubadur.” Eu am observat că poetul a reuşit să exprime direct tristeţea, că a făcut eliberări psihice sănătoase ( exemplu: poezia Zbor spre inefabil) şi îşi propune să se ajute mai mult de raţiune atunci când sentimentele nu îi sunt înţelese, primite. Când un om scrie o asemenea carte de poezii timp de 30 de ani, gândul ne duce că s-a folosit de o credinţă reală în Dumnezeu şi de puterea minţii pentru a depăşi clipe mai delicate din viaţa sa. A transpus visele în poezii ştiind faptul că fenomenul spirit se bazează pe existenţa unei imagini originare autonome, prezentă preconştient în mod universal în zestrea psihică a omului. A procedat corect din punct de vedere psihologic că şi-a exprimat sentimentele în poezii, deşi verbalizarea este foarte sănătoasă. Când omul îşi exprimă mai liber sentimentele „masca” dispare, iar o mărturisire publică, fie şi criptic, metaforic, este vindecătoare. În cadrul unei familii, când unul din membrii ei se exteriorizează prin scris public, apare un prilej benefic în ceea ce priveşte comunicarea şi iese în evidenţă faptul că fiecare membru al familiei are valori şi scopuri proprii, este autonom şi serveşte atât familia cât şi Universul.

Am perceput cartea ca pe un strigăt universal al autorului în care şi-a expus propriile percepţii despre comportamentul uman, despre psihanaliză, filozofie, fizică, etiologie.

Cum poetul Gheorghe Mizgan este şi pictor, îi sugerez o preocupare legată de simbolistica mandalei. Aceste simboluri pe care oamenii le desenează după ce parcurg stări haotice, conflictuale, anxioase, şi nu numai, exprimă ideea refugiului sigur, arată împăcarea interioară, Centrarea Sinelui. În fond omul, dincolo de conştiinţă, are o dispoziţie inconştientă universală. Noi suntem creatorii destinului nostru şi al Universului cu ajutorul lui Dumnezeu, iar autorul are capacitatea reală de a-L iubi pe Dumnezeu şi creaţia Sa.

Apreciez volumul de poezii CAMELEONUL CU ARIPI ca fiind o urcare pe munte, în sensul spus de Ioan Chrysostomul, pe care autorul a făcut-o mulţi ani pentru a realiza centrarea interioară şi pentru a avea acum îngăduit accesul la toate nivelurile Fiinţei. Ajuns la înălţimea unei creşteri spirituale reale, a dobândit şi o libertate interioară a cărei rezultat vor fi cărţile sale viitoare ce le dorim mai omogene şi stilizate literar cu mai multă răbdare.

Prin aceste cuvinte sperăm să îl încurajăm pe scriitorul Gheorghe Mizgan şi, acum, în preajma zilei de 7 octombrie 2009, când împlineşte frumoasa vârstă de 50 ani, îi spunem că îl aşteptăm cu cea de-a doua sa carte, ARIPI ASTRALE, îi dorim fericire şi LA MULŢI ANI!