Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

C O N F L U E N Ț E: Elena Văcărescu – 70

O iubire nicicând vindecată

          Nepoată a marilor boieri valahi care au luminat începuturile poeziei românești, Elena Văcărescu (1864-1947) a fost o femeie cultivată, cu studii la Sorbona, inteligentă, spirituală, cu purtări alese și preocupări literare. Nu este de mirare că regina Elisabeta, ea însăși poetă sub pseudonimul Carmen Sylva, cu o prezență notabilă în presa culturală occidentală și susținătoare fără rezerve a valorilor românești, o invită la curte, fiind preferata sa între domnișoarele de onoare. Mai mult, regina încurajează iubirea care se înfiripă între nepoata lui Iancu Văcărescu și timidul prinț Ferdinand, moștenitorul tronului. Relația merge atât de departe, încât, cu complicitatea Elisabetei, ajung în pragul logodnei. Prinzând de veste, regele Carol I intervine brutal și le trimite în exil pe cele două femei, iar pe prinț îl căsătorește în scurtă vreme cu principesa Maria, nepoată a reginei Angliei și a Romanovilor. Pe regină o iartă și îi permite să se întoarcă în țară, nu și pe Elena Văcărescu. Aceasta se stabilește în Franța pentru tot restul vieții și devine un poet important. A fost premiată în două rânduri de Academia franceză și a fost distinsă cu Legiunea de Onoare. A tradus mult din scriitorii români și i-a făcut cunoscuți în spațiul culturii franceze mai ales pe contemporanii săi, talentații scriitori ai perioadei interbelice. În schimb a rămas fidelă unicei sale iubiri și nu s-a mai căsătorit niciodată.

R. C.

 

 

Destinul meu

Pe o seară clară am văzut venind
Destinul meu pe o mare de argint.

Era un om cu o frunte străvezie
Ce, vesel, surâdea în vijelie.

Și se uita-ncruntat fără de milă
La valul de lopeți sucit în silă.

Privea fără un pic de înduioșare
Sărmana lună și-a ei disperare.

Privea în față, neîncredințat,
Un cer de seară, binecuvîntat.

Privea fără să spună un cuvînt
Cum valul lacrimă, purtat de vînt.

Privea, fără de frica nimănui
Inima-i tare, inima lui.
 

 

Ţară de taină

Carpaţi sonori cu schituri visătoare
Din care turma sunetelor cade,
Cerdacuri, luciul apei din ulcioare,
Pe stânci panaşul albelor cascade,

Pe lângă culmi cărări se răsucesc,
Sunt fagi ce-ntrec palate din Assur,
Iar ceţurile roze se-mpletesc,
Măreţii brazi fac ziduri împrejur,

Durea lumina, ţară tăinuită,
La tine-n braţe cel mai mult am plâns,
M-am vrut pentru vecie împietrită
Şi inima, de moarte, mi s-a strâns.

Din vol. “Din somn trezită”
(în româneşte de Elisabeta Isanov)

 

Patriei mele

Iar dacă îți devin straină
Și cântecu-mi de început
Grăirea n-a ales, divină,
A plaiului ce m-a născut.

Seninul dulce grai în care
Lin, ruga, buzele-mi șoptesc,
O, patrie, putea-vei oare
Să-mi ierți păcatul meu firesc?

Lua-vei viersul meu în seamă,
Grea munca-mi binecuvântând,
Cum își blagoslovește-o mamă
Copiii mâine-n luptă stând ?
(din vol. ”Cântecele zorilor” de Elena Văcărescu,
traducere de Monica Pillat)

Dragoste eternă

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început

Şi până-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrăjbit,

Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,

Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.

 

Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă

Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,

Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă,

În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.

 

Iar mai departe, sub ţărână, în care trupu-o să coboare

Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,

Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare,

De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.

 

Rugăciune

Tu-arunci sclipiri de soare pe şesuri şi coline,
Spre coastele în floare apleci copaci străbuni,
Şi mările le legeni ca nişte cupe pline
În ritmul fără stavili al marilor furtuni.
 
O, tu, ce-n cupa goală mai vezi încă lucind
Cel mai amar din plânsu ce l-aş fi plâns vreodată,
Îţi dau inima-ntreagă s-o umpli mai curând,
E largă şi adâncă şi veşnic însetată.
 
Îi trebuie putere şi pace şi lumină.
Să pui în ea apusuri cu mari speranţe-n ele,
Şi zori săltând pleoapa cu raza lor senină,
Şi proaspăta răcoare a serii din vâlcele.
 
Şi astre gânditoare, şi cerurile toate
În inima aceasta cu-abisuri să se-afunde,
Şi ea s-adoarmă-n cânturi supreme, avântate,
Ce leagănă toţi sorii prin spaţiale unde.
 
Când va fi plină, Doamne, de ale tale glorii,
Ea va vedea zâmbindu-i în treacăt o durere,
Şi peste strălucirea din clipe iluzorii,
Se va-mbăta de-o calmă, puternică tăcere.

De-ai şti acele zile …

De-ai şti acele zile ce n-am trăit nicicând !
Lungi zile de-aşteptare, şi care nu mai sunt !
Desfăşurarea iute de ore-nfrigurate
Şi cele de-amintire şi umbre-ndoliate
Să treacă-nălţând ochii, cu pleoapele lor grele,
Şi-apoi să şi-i închidă. De-ai şti zilele-acele,
Copil ce-mi dai un zâmbet, tu poate că m-ai plânge.
Şi-ai spune la fereastră, colo, unde se strânge
Şi se agaţă bine măceşul înverzit :
"Prea tânără eşti încă, să fi-ndurat cumplit !"

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.
 
În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus :
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus ;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.
 
Cum suflă pe sub uşă vânt de ghiaţă,
Lugubra-i spăimă, moartea şi-o gemu ;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

Patriei mele

Iar dacă îţi devin străină
Şi cântecu-mi de început
Grăirea n-a ales, divină,
A plaiului ce m-a născut.
 
Seninul dulce grai în care
Lin, ruga, buzele-mi şoptesc,
O, patrie, putea-vei oare
Să-mi ierţi păcatul meu firesc?
 
Lua-vei viersul meu în seamă,
Grea munca-mi binecuvântând,
Cum îşi blagosloveşte-o mamă
Copiii mâine-n luptă stând ?

Mâna ta

Simt dulce mâna-ţi dragă în mâinile-mi febrile !
Lin, degetele tale le-ating, de catifea,
Năvalnice extaze mă copleşesc, subtile,
Şi fire nevăzute mă-nlănţuie de ea.
 
Când simt că tremur, mâna-ţi nădejdea îmi trezeşte,
Şi soarta grea mai lesne o pot întâmpina;
Oricât de-adâncă-i rana ce-n sânul meu dospeşte,
Durerea să-mi aline, mi-ajunge mâna ta.
 
Când sufăr, câteodată, de mângâiere plină,
O simt cum se aşează pe fruntea-mi, ca un scut.
Şi fruntea-mi ce spre mâna-ţi, pioasă, se înclină,
Roşeşte, ca în ziua întâiului sărut.
 
Atunci, trecută vana splendoare parcă-nvie;
Aş vrea să-mpart cu tine şi drumul cel mai greu,
Spre orice ţel, prin noaptea cu bezna ei pustie,
Doar de-aş putea de mână să mi te ţin mereu !

Sonet

Ce năzuiesc în tine să aflu nu-i beţie,
Nici potolirea vrunui dor greu, nesăbuit.
Vezi, mâna mea nu arde când mâna ta o-mbie,
Nici fruntea-mi nu-i fierbinte când gura ţi-a simţit.
 
Eu nu ştiu dacă bolta-i de-azur sau plumburie,
Căci ochii-mi mângâierea din ochii-ţi n-au cerşit ;
Dar inima-mi, în preajmă-ţi e-n dulce lenevie,
De parcă tot ce-odată dorise s-a-mplinit.
 
Neândoios, mulţi poate cerca-vor să citească
În inima ta, carte ce n-am deschis-o eu.
Tu le vei da extaze, delire şi-ncântări,
Ducându-i, lin, de mână, pe dulci şi verzi cărări.
Ci eu, calmu-ţi zâmbet, aş prefera mereu,
Un paradis, departe, ca-n visuri, să-mi mijească !

Aprilie

Fii bucuros, iubite, în iarba mătăsoasă ;
Parfumul primăverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lunca-i înflorită şi cântă şi-i frumoasă.
Fii bucuros, iubitul meu !
 
Aduc în dar iubirii întregu-mi suflet ; vină
Să simţi mireasma dulce pe-ngustele cărări.
În falnica pădure, în ştearsa ei lumină,
Ce dulce-i împreună să rătăcim în zări.
 
E-atât de plin de farmec să mergi visând pe maluri,
Să mângâi clopoţeii de alb mărgăritar,
Să vezi cum, capricioase, vin valuri după valuri
Cu sârg ţesându-şi parcă, în jur, desenul clar.
 
Vom bea tot duhul molcolm al lui april, cu sete,
În inimă, sfârşeala să intre picurând ;
Apoi lăsa-vom ziua s-adoarmă pe-ndelete,
Ca să simţim iubirea asupra-ne veghind.
 
Fii bucuros, iubite, în iarba mătăsoasă ;
Balsamul primăverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lumea înfloreşte şi cântă şi-i frumoasă,
Fii bucuros, iubitul meu ! 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5