CĂLĂTORII CULTURALE. Damaschin Pop Buia: La Târgul de carte de la Leipzig

La ediția din 2015 a Târgului de carte de la Leipzig semnalam în presă succesul de care s-a bucurat Mircea Cărtărescu, cel mai cunoscut dintre scriitorii români actuali în Europa, căruia i se decerna Preis zur Europäischen Verständigung, lucru care, desigur, m-a bucurat mult. Am relatat atunci mai pe larg despre câte premii au fost și cui au fost ele oferite.

            De această dată lucrurile au căpătat pentru mine o dimensiune deosebită – și cu siguranță pentru atâția alții de aici și mai ales pentru cei participanți ca autori la aceasta suită de evenimente culturale. Asta datorită faptului ca Schwerpunkt”-ul a fost România, țara invitată de onoare a ediției din acest an.

            Împreună cu prietenul meu din țara… adoptivă, literatul și (fostul) lector la Editura Reclam din Stuttgart, Richard Müller-Schmitt, care arată un interes foarte viu față de cultura și istoria României, cu precădere pentru cea a Transilvaniei, de unde la început de sec. XX un bunic de-al lui venise in Germania, am luat aceasta hotărâre încă înainte de sărbătorile de iarnă. Mijloacele de informare fiindu-ne astăzi foarte la îndemână, știam încă de timpuriu cam cine va veni și ce se va prezenta la această ediție. Spre deosebire de Târgul de carte din Frankfurt am Main, care prezintă pe larg editurile, marketingul care ține de carte, de la „producerea” ei până la lansarea pe piață, cel de la Leipzig pune accentul mai ales pe autori, pe traducători și abia în plan secund apar „Verlag”-urile (casele de editură). Rico (prietenului meu) s-a arătat oarecum decepționat când am constatat, împreună, că nici Humanitas și nici Polirom nu aveau standuri aparte, precum erau prezentate editurile germane ori cele din Austria și Elveția. Dar până să ajungem la această stare de lucruri, să schițăm o prezentare a bucuriei așteptării evenimentului și drumul înspre acolo.

           Leipzig (in românește Lipsca) este un oraș-district din Sachsen (Saxonia), cu un istoric deosebit, numărând astăzi mai bine de o jumătate de milion de locuitori. Cultural este de menționat faptul că aici Goethe a studiat între 1765 și 1766.

            Am ajuns la Târgul de carte în a doua zi a desfășurării lui, vineri pe 16 martie, cu mașina. La ora 6, așadar dis-de-dimineață, cu gândul și speranța de a prinde cel puțin parțial întâlnirea cu Iris Wolf, o scriitoare tare dragă prietenului meu, precum și mie însumi, prevăzută pentru ora 12:00. Nu numai că am ajuns la timp, am avut chiar vreme să ne orientăm un pic, să ne uităm în stânga și-n dreapta. Tema era O altä perspectivă: Romania în literatura germană actuală (trad. n.). Mai participau Jan Koneffke, Carmen Francesca-Banciu și Jochen Schmid.

            Cei 500 de km, de acasă până la Lipsca, i-am parcurs nesperat de repede, astfel că puțin înainte de ora 11 eram deja dirijați (de voluntari, care bănuiesc că erau studenți) înspre parcarea uriașă din apropierea marilor hale, unde aveau loc manifestările. În total erau cinci astfel de clădiri de dimensiuni … respectabile, Romania fiind găzduită în cea de-a patra, iar întâlnirile aveau loc în zonele 4 sau 5, flancul „D” ori „E”. Organizat „nemțește”, totul mergea foarte bine, doar coada interminabilă de la garderobă ne-a descurajat și, în consecință, ne-am luat „căputurile” cu noi. Da, s-a nimerit ca exact în ziua în care noi ajungeam acolo, în a doua jumătate a lui martie, iarna să-și arate … colții, cu ninsoare și vânt și temperaturi neobișnuit de reci pentru această perioadă. În treacăt fie spus, de Crăciun, nu rar s-a întâmplat să avem aici, fie în Stuttgart ori în München, peste 10 grade! Cu plus în față.

            Contactul cu cartea românească a fost aproape șocant. Un adevărat ocean de cărți românești, în limba română! Eram copleșit, așa ceva nu am mai văzut de când trăiesc aici; ba mai mult, în vremea concediilor de la Maieru, intru de fiecare dată în librăria „N. Steinhardt” din Bistrița, care mi-e tare dragă. Sunt acolo cărți nenumărate, însă foarte multe traduceri, cu preponderență din limbile de circulație mondială, pe când aici erau cărți scrise de români și apărute în limba română!

            Nu o să dau aici detalii despre discuțiile, respectiv temele dezbătute de participanți, la care am luat și eu parte, ca spectator. Aș fi prea subiectiv. Vreau însă să menționez unde, la care dintre ele am fost și noi, Rico și cu mine, de față. Așadar prima a fost cea cu tema literatura română actuală oglindită în literatura germană de azi, vineri, ziua in care am ajuns. La aceasta ne-am referit deja mai sus. Imediat după aceea ne-am înființat, prietenul meu și cu mine, la standul D401, unde urma, conform programului, să apară Andrei Pleșu și Karl-Peter Schwarz. Tema era Romania în Europa: Vestul Estului ori Estul Vestului? (trad. n.). După cum menționam mai sus, Pleșu nu a putut onora prin prezență, astfel încât dialogul s-a purtat între domnii Schwarz și A. Cornea și s-a bucurat de mare interes.

            La ora 17:00 urma să-l văd live pe cel care în tinerețile mele năsăudene, îl îndrăgeam nespus și ale cărui poezii, la vremea aceea, le citeam și reciteam până la învățarea pe de rost: Mircea Dinescu. Se poate ca arta să fie fără pâine, dar omul nu trăiește doar din asta (trad. n.). Poetul ne-a răsfățat chiar cu vin de producție proprie (!), si, în afară de poemele din care a recitat, în final, ne-a mai și încântat la propriu, cântându-ne, cu o voce foarte convingătoare. Ba, mai mult, a promis, cu umoru-i cunoscut, că peste doi ani, când va face șaptezeci de primăveri, să se apuce și de balet…

            În final, nu m-am abținut și m-am îndreptat înspre scenă (podium) și am schimbat doua vorbe cu el. Prietenul meu, Rico, face la un moment dat o remarcă demnă de menționat: „Suntem aici cu toții, autori de mare însemnătate în cultură, dar și ceilalți, oameni de rând, legați însă printr-o fâșie a solidarității, a intereselor comune: literatura, arta și frumosul în general. Giganții devin dintr-o dată accesibili, îi poți atinge” etc. etc. Într-adevăr, am simțit în Leipzig, de mai multe ori, pornirea de a merge și vorbi cu autorii, cu acești mari „actori”. Culmea este ca tot de atâtea ori i-am și dat curs, astfel încât am schimbat câteva cuvinte atât cu Mircea Cărtărescu cât și cu scriitoarea Ioana Nicolae, soția acestuia. La fel, cu Nora Iuga. Până și cu Ana Blandiana, pe care nu o mai văzusem din perioada studențească ieșeană, să tot fi fost prin 1987, mi-am cătat (scurt) vorbă…

            Trebuie să mai menționez că manifestările culturale au avut loc și în orașul Leipzig, halele expoziției propriu-zise, aflate la periferie, găzduind-le nu mai târziu de ora 18:00. Câteva dintre acestea: KUB –Galerie, Centrul cultural evreiesc, Casa actorilor etc., aflate în Leipzig-City. Condițiile meteorologice nefavorabile ne-au tăiat elanul de a le mai frecventa și pe acestea.

Vineri seara aveam să-l revăd pe prof. univ. de la catedra de germanistică din București, Horațiu Decuble, întâlnire de care ne-am bucurat amândoi. Am fost pe vremuri colegi de facultate, în Copoul Iașilor, unde se aflau căminele noastre studențești. Nu ne mai văzusem vreme de 28 de ani! Avantajul meu era ca eu știam ca o să-l văd (urma să participe la a doua zi, la discuțiile pe tema „Vocile lui Paul Celan”), așa că m-am bucurat când mi-a spus că m-a recunoscut imediat (m-a întrebat, totuși, unde mi-e părul cu care era el obișnuit să mă vadă…).

            L-am recuperat mai apoi pe Rico, care se pierduse pe undeva prin lumea învecinată a editurilor (nu departe era reprezentată și Reclam Verlag unde el lucrase mai bine de treizeci de ani) și ne-am îndreptat înspre ieșire. Ne-a întimpinat un peisaj alb, ninsese și vântul bătea … tăios, încât trebuia să mergem cu capetele aplecate într-o parte. Noroc ca memorasem culoarul în care parcasem (nr. 35), altfel, mașina înzăpezită fiind, ar fi fost greu de identificat.

             A doua zi, sâmbătă, am luat micul dejun și, cu un plan foarte bine stabilit, ne-am pus pe drum. Cei 19-20 de km i-am parcurs într-o oră și jumătate!!! Bară la bară, toți voiau la Târgul de carte! A fost ziua în care s-au înregistrat cei mai mulți vizitatori. Alături de târgul de carte, paralel, se desfășura și Festivalul Manga (japonez), care a luat o mare amploare în ultimii ani. Anul acesta au fost la Leipzig 104.000 de participanți, în vreme ce cifra vizitatorilor târgului de carte s-a situat la 197.000, cu cca. 20.000 mai puțini decât la ediția din 2017 și asta datorită condițiilor meteorologice neprielnice, care au creat haos în rețeaua de transport în comun. O româncă, trăitoare din 1978 în Halle (așadar la câțiva km de Leipzig), pe care am avut ocazia să o cunoaștem la expoziție, ne povestea ca sâmbătă (pe 17 martie) a avut nevoie de 4 ore pentru a ajunge, cu mijloace de transport in comun, la Târg. Menționăm că orașul Halle este situat la doar ca. 40 km de Leipzig (e adevărat, se află într-un alt land, Sachsen-Anhalt).

            Ora 15 ne-a găsit în hala nr. 4 la, în zona D 401, unde Mircea Cărtărescu urma să se angajeze într-un dialog cu Navid Kermani, pe tema Mai are cultura un sens? ”(trad. n.). Menționăm că N. Kermani este un scriitor, eseist și orientalist care se bucură de mare popularitate în Germania. Cu dublă cetățenie, germană și iraniană (după părinți) acesta este un exemplu-paradă (cum se spune în germană Paradebeispiel) de integrare cât și de păstrare a intereselor culturale ale țării din care părinții lui au imigrat în Germania de Vest, în 1959. Cum mi s-a mai întâmplat și cu o zi înainte, nici aici nu am mai găsit un scaun liber, așa ca am urmărit cu mare interes dialogul din poziția … în picioare, care mi-a amintit de copilăria măiereană, când, în biserica noastră ortodoxă, bărbații stăteau tot timpul astfel, mutându-și greutatea de pe un picior pe celălalt. O oră mai târziu eram deja la următoarea întâlnire, moderată de Jan Koneffke, el însuși scriitor, care a învățat limba română destul de târziu, mai precis după ce s-a căsătorit cu o româncă, pe care, după cum însuși mărturisea, a cunoscut-o într-un concediu, în Italia. Tema era: Bucureștiul are forma creierului meu (trad. n.), iar protagoniștii, nume importante ale literaturii române de azi: Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Lavinia Braniște și Bogdan-Alexandru Stănescu. Ținuta a atins înălțimea așteptărilor, autorii relatând despre felul în care „trăiesc” Bucureștiul (Cărtărescu spunea, bunăoară, că a fost în centrul orașului abia odată cu atingerea majoratului și a rămas perplex, copleșit de frumusețea lui, asemănând-l cu Parisul ori Londra…). Lavinia Braniște, ca o curiozitate, afirma că în ultimii opt ani s-a mutat, în București, nu mai puțin de șapte ori, în vreme ce Bogdan-Alexandru Stănescu mărturisea că scrie, creează, numai în afara capitalei deși locuiește aici. Curiozități pe care uite, întâlnirea directă cu autorii, ni le-a dezvăluit…

                        Am părăsit hala nr. 4 cu mulțumirea lucrului bine făcut: reușisem în doua zile să gustăm din plin din atmosfera plăcută a culturalului românesc, a emulației intelectuale, a cărții ș a prezenței scriitorilor reprezentativi ai literaturii române actuale.

         Ostfildern (la puțină vreme după încheierea Târgului de Carte din Leipzig, ediția 2018)