CALENDARUL ARDEALULUI, din 1943, întocmit de Constantin Hagea, Iustin Ilieșiu și Corneliu Coposu

Predecesoarele viitoarelor almanahuri au fost calendarele (format carte) care au jucat un rol important în difuzarea culturii în rândul populației. Primii care le-au făcut și promovat au fost reprezentanții Școlii Ardelene. Cele mai importante au fost cele tipărite la Buda. În amintirile sale, C. Negruzzi scrie că ele erau așteptate cu interes atât dincoace, cât și dincolo de Carpați. Primele calendare românești au apărut la Brașov, în 1733, apoi la Iași, în 1785 (273 de pagini cu caractere slavone), Sibiu în anii: 1794, 1797, 1802, 1803, Viena în 1794, București în 1795 și Buda în: 1806 (în care găsim și un fragment din Istoria, lucrurile și întâmplările Românilor a lui Samuil Micu-Klein), 1807, 1809, 1810, 1814, 1815, 1816 și 1817.
La Biblioteca Universitară Cluj-Sibiu, există Calendarul Ardealului, din 1943 (cu nr. 2245), tipărit la București, de 320 de pagini, avându-l ca autori pe dr. Constantin Hagea (1909-1960), directorul ziarului Ardealul (fost deținut politic, decedat într-o pușcărie comunistă (Râmnicu-Sărat) în anul 1960), Corneliu Coposu (1914-1995) (fost deținut politic, cu 17 ani de pușcărie comunistă, decedat în anul 1995) și poetul măierean Iustin Ilieșiu (1900-1976), autorul Sângerărilor Ardelene, (cu peste 50 de cărți publicate înainte de 1945, marginalizat de regimul totalitar comunist, decedat în 1970). În 1943 cu toții erau în floarea vârstei, bărbați care visau la reîntregirea patriei, căci nu întâmplător calendarul are drept motto: „Închinăm această înmănunchiere de așchii luminoase, desprinse din suflet ardelenesc, celor cari au zidit România Mare de ieri și celor cari vor împlini România Mare de mâine”. Visul lor avea să devină realitate doar parțial, Ardealul de Nord a revenit la Patria Mamă, dar Basarabia, partea de nord a Bucovinei și alte trei județe din sudul Basarabiei au fost rupte din trupul țării de către autoritățile sovietice și așa au rămas până astăzi. Calendarul despre care scriem este dedicat Majestății Sale, Regele Mihai I: „Cel dintâi gând de dragoste cucernică și credință veșnică – notează autorii – se îndreaptă spre REGELE ȚĂRII, simbolul unității și al reîntregirii”, și are atașate versurile din Imnul Regal: „Fie Domn,/ glorios peste noi!/ Fie’n veci, norocos în război.” Scopul alcătuirii acestui calendar era acela de a îmbărbăta atât românii rămași în Ardealul de Nord, cât și refugiații ardeleni din Regatul României.
La început, fiecare lună are câte două citate, alese cu multă pricepere de către autori, din: Mihai Viteazul, Luigi Palma, episcopul Inochentie Micu-Klein, Thomas Mann, Horia, Clemenceau, Simion Bărnuțiu, Herder, Avram Iancu, Millerand, Gheorghe Barițiu, Buluntschli, Aurel C. Popovici, Rudolf von Ihering, Iuliu Coroianu, Friderich von Hellvald, Vasile Lucaciu, Montesquieu, dr. Ioan Rațiu, Confucius, Iuliu Maniu și T. Mammiani. Firește, nu lipsește horoscopul fiecărei luni, comemorările sau omagierile cele mai importante ale marilor oameni de ispravă din istoria patriei.
Urmează O cronică a momentelor însemnate din istoria Ardealului (de la anul 4 D. C. și până în anul 1920) și Răscruci și făclii din istoria Ardealului (de la descălecarea romană din 106 D. C. până la Marea Unire din 1918). Interesante sunt și Mențiunile despre Români în cronicile bătrâne (începând cu anul 315 D. C. și până în 1360, odată cu Descălecarea voievodului Moldovei). Pentru cei interesați de statistici, există Datele statistice privitoare la România cu cifre care arată situația din Ardeal în anul 1942.
Poeții ardeleni refugiați sunt prezenți cu cel puțin o creație; amintim pe: Petre Pop (originar din jud. Bistrița-Năsăud) cu Am auzit trecând cocorii, Petru Bucșa cu Țara mea, Vasile Bucur cu Rondelul râului cu repezi unde, Mircea Marcoiu cu Au înflorit salcâmii și pe aici…., Ion Apostol Popescu cu Din Cântarea Transilvaniei, Donică Oprea cu La biserica din Vale, I. V. Spiridon cu Cântec pribeag și Vânt de nebunie, V. Copilul-Cheatră cu Rugăciune pentru Țara mea, V. Poiană cu Fata negrelor canoane, Pavel P. Belu cu Chemare, C. D. Ianculescu cu Horia, George Popa cu Transilvanie, gură de rai, Constantin Miu Lerca cu Sus, opincă!, Grigore Bugarin cu Ciobăniță, Emil Zegreanu cu Mi-e fruntea manuscris mototolit și Petre Setca cu Evadare (fiecare autor cu poza sa); de asemenea, este publicată poezia Răsunetul, de A. Mureșanu (actualul Imn al României), poezia Cântec barbar, de G. Coșbuc, iar din Goga, La noi…
Lucian Valea (1924-1992), originar din comuna Șanț, jud. Bistrița-Năsăud, publică poezia Autoportret; din cele șapte strofe cităm ultimele trei:

„Și mă caut în vreme, mă aud,
Mă văd în faptă, una cu cuvântul,
Plecat pe plug, arând din greu pământul
Lăsat din moși strămoși la Năsăud.

Eu sunt din glasul vremurilor desprins,
Năvalnic tunet bubuind spre mâine.
Nu sunt cenușa arsă ce rămâne,
Sunt foc din focul sângelui aprins,

Nu-i graiul meu cu care strig și gem,
Nu-i viața mea ce-o risipesc prin ani,
Eu sunt plămada a sute de țărani
Îndrăgostit de slavă și blestem”.

Celălalt poet din comuna Maieru, jud. Bistrița-Năsăud, Iustin Ilieșiu, publică poeziile: Popas lângă Troiță, Bisericuța veche și Moartea fetei din Ardeal. De altfel, când Virginia Irimie scrie despre Asociația Ardealul de Nord, asociație înființată în 1941, care a organizat conferințe ținute de mari personalități ale vremii, cu scopul de a îmbărbăta românii, primul dintre poeți pe care îl amintește este I. Ilieșiu. „Dintre acești inimoși poeți ardeleni – va scrie ea – vom aminti pe cel mai proeminent fiu al Munților Rodnei IUSTIN ILIEȘIU, cântărețul cel mai de seamă al durerilor și poenilor ardelene”. Printre mulți alții, amintiți aici, sunt și Lucian Valea (1924-1992) și poetul din Bistrița Bârgăului Ion Th. Ilea (1908-1983). La fel va proceda și V. Copilu-Cheatră când va prezenta poeții refugiului; din Iustin Ilieșiu va cita versurile:

„Ori unde rătăcesc în lume,
Biet călător, precum e valul,
De e senin sau e furtună,
Eu port în inimă Ardealul.

De-aud un cântec de durere
Sau doina dacă mă îmbată,
În tremurări de melodie
Eu simt Ardealul de-altădată.

La-altare de străvechi biserici
Preoții când cădelnițează,
Genunchii gândurilor mele
Pentru Ardeal îngenunchează”.

Din poetul Lucian Valea citează poezia Noi:

„Noi n-am avut răgazul să cântăm
Minunile și chiotul naturii,
Ci’n versuri pururea să frământăm
Strunit, în spume, armăsarul urii.

Noi n-am avut sub cerurile sure
O stea să ne legăm de ea elanul,
Ci sângerând pe drumuri de pădure
În stele ne cătam icoană neamul.

N’am stat în umbra serilor înalte
Să ni s’adape din azururi ochii,
Și’n gândul nostru n-au lucit involte
Mătăsuri și nici foșnete de rochii.

Și de ni s’au aprins ca jarul anii
Și patimi surde ne-au vuit în sânge,
Simțeam cum se răscoală’n noi țăranii
Și jalea neamului sortit a plânge”.

Despre bârgăuanul Ion Th. Ilea, autorul notează: „Nu putem încheia aceste scurte treceri în revistă, fără să nu pomenim aici desigur și de ultima culegere de poeme ale poetului ION TH. ILEA: Întoarcere. Ion Th. Ilea trăiește prin ruralismul poeziei lui. Un ruralism viguros care a primenit flora poeziei și i-a lărgit modul de exprimare. Întoarcerea lui Ilea a prilejuit criticilor o largă posibilitate de a consacra poezia refugiului și, prin ea, rostul și necesitatea poetului de luptă”.
Alături de cei de mai sus sunt citați și: Florica Ciura-Ștefănescu, I. V. Spiridon, Petre Bucșa, Vasile Bucur, Ion Apostol Popescu, George Popa, Al. Negura, Donica Oprea, Traian Dragoș, Grigore Popa, Dimitrie Danciu și D. Savu.
O proză scurtă publică sublocotenentul Iosif Rațiu, intitulată Moartea caporalului.
Articolele publicate de Corneliu Coposu sunt de o înaltă ținută patriotică românească. Ele poartă titluri semnificative: Tradiția istorică a Ardealului românesc, Cu fruntea sus, un îndemn pentru românii refugiați de a nu-și pierde nădejdea că Ardealul de Nord va reveni României, apoi Pe cărarea întregirii și Suplex Libellus Valachorum (Petiția Valahilor din Transilvania), redactat de consilierul aulic român Iosif Meheșiu și „prezentat împăratului de la Viena în anul 1791 de către episcopii Bob și Adamovici” (este vorba de Ioan Bob, episcop greco-catolic de Blaj și Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei; adevărul este că Suplexul a fost redactat de reprezentanții Școlii Ardelene).
La fel procedează și Constantin Hagea în articolul Suflet ardelean sau când reproduce un fragment intitulat Malaia Beloziorca, din volumul Zile și nopți în Stepa Nagaică; prezentarea de către acesta a câtorva refugiați ardeleni care s-au realizat în capitală dovedește că autorul s-a documentat minuțios; pe Mihai Popovici îl prezintă cu titlul Un mare Ardelean, „un strălucit reprezentant al generației care a zidit România Mare de ieri”, pe Victor Iliescu, fost secretar al Reuniunii Comercianților și Meseriașilor Români din Cluj, fondatorul, în 1935, a întreprinderii Manufactura Națională de Porcelan, Vasile Petrișor, fost comisar de poliție în Cluj, expulzat din Ardeal, cel care a înființat la București o fabrică de săpun, Ion Borgovan, născut în Rupea, ajuns mare comerciant în capitală, Ion Cojocaru, din Homorod, fost președinte al echipei sportive Victoria, devenit comerciant de confecții, V. Cristea, ajuns mare ceaprazar și specialist în croitorie militară, Andrei Farcaș, fost comerciant la Viena și Cluj, fost membru al societății România Jună (a ajutat mulți studenți români), refugiat în București, unde a înființat un mare magazin de blănuri, Silviu Florea, ardelean din jud. Alba, a deschis în capitală o mare întreprindere de textile (pânzeturi și tricotaje) sau Romulus Cioflec, din Feldioara Brașovului, ajuns unul din marii librari ai capitalei. Mulți, foarte mulți n-au plâns pe umărul nimănui, au ajuns oameni de ispravă chiar dacă au dus dorul Ardealului. Același C-tin Hagea povestește cu humor, pe trei pagini, celebra întâmplare cu poezia Ați fost vreodată la Abrud?, scrisă de Iustin Ilieșiu.
Ion Apostol Popescu îi închină un articol mitropolitului ortodox al Ardealului, dr. Nicolae Bălan (născut în 27 aprilie 1882 în Blăjenii de Sus, jud. Bistrița-Năsăud și decedat în 6 august 1955 la Sibiu), iar dr. Romulus Fersigan episcopului dr. Valeriu Traian Frențiu (1875-1952), episcop român, mort în închisoarea comunistă de la Sighet în anul 1952. (amintim faptul că a fost beatificat pe Câmpia Libertății din Blaj, în 2019, și este sărbătorit de catolici și greco-catolici în 2 iunie, alături de ceilalți episcopi greco-catolici: Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu). Articole interesante scrie preotul Ion Costea: Peisaj etnic transilvan ori cel care poartă titlul Călăuze de dincolo de mormânt, unde scrie despre Ion I. C. Brătianu, Tache Ionescu și Nicolae Filipescu, sau cele despre sosirea lui Simion Bărnuțiu la Blaj (este citat și fragmentul din Istoria Românilor a lui Al. Papiu Ilarian) ori cum a murit acesta.
Pe aceeași linie cu Coposu și Hagea scriu și: Gheorghe Pop în articolul stufos Unitate națională, Valer Moldovan în Cuvinte despre Ardeal, Gabriel Țepelea în Viața culturală în Transilvania de Nord, Ion Apostol Popescu în Transilvania și sufletul românesc, năsăudeanul Dumitru Nacu în Flori d’albe de măr, Ioan Popa-Zlatna în Drumul dezrobirii moților și în ASTRA în viața neamului, dr. Gheorghe Munteanu în Statul Român și refugiații. Scriitorul, dramaturgul, pictorul și muzicianul Dariu Pop, originar din comuna Măgura Ilvei, jud. Bistrița-Năsăud, scrie un emoționant articol intitulat Am fost și-oiu fi! O scrisoare plină de afecțiune adresată d-nei Elena Pop Hossu-Longin, decedată în 15 mai 1940, este compusă de I. V. Munteanu.
Un loc aparte îl ocupă Testamentul lui Avram Iancu din 20 decembrie 1850, fragmentul lui Eminescu despre Ardeal din articolul Politica slavă și Europa, publicat în Timpul pe vremea Războiului de Independență din 1877-1878, spicuirile dintr-o scrisoare a lui Alecu Golescu despre Ardeal, adresată lui Ion Ghica la 1848, „sentința pronunțată peste corpul mort” al lui Crișan, rostită de contele Antoniu Iankovitsch, „Sentința în procesul lui Horia – Cloșca”, cele 12 hărți etnografice despre Ardeal, întocmite de străini, începând cu anul 1855.
Emil Boșca-Mălin (1913-1976), istoric, jurist, folclorist, născut în comuna Maieru, jud. Bistrița-Năsăud, fost director al publicației Plaiuri năsăudene în perioada refugiului (fost deținut politic timp de 12 ani în pușcăriile comuniste), scrie în articolul Mărunțișuri despre Procesul lui Barițiu, Gazetărie…, Despre amor și altceva și Țiganu și airoplanu.
Despre situația refugiaților din Ardealul de Nord avem și alte articole: Asociația românilor refugiați și expulzați din Ardealul cedat prin verdictul dela Viena (scopul asociației, președinții de onoare, Comitetul său central și comitetele județene ale Asociației), Legile care asigură drepturi și privilegii refugiaților Ardeleni, de dr. Romul Pop, Căminul Cultural al Refugiaților Ardeleni, de Iustin Hondrea, Emil Marincaș, director al Căminului Studenților Ardeleni Refugiați, prezintă acest locaș realizat de ardeleni în capitală, Despre Cooperativa Refugiaților Ardeleni scrie directorul acesteia, Traian Horia Neagu, Activitatea Secțiunii Banat a Românilor Expulzați și din Ardealul de Nord, de I. Bagiu.
Cu siguranță, vă va stârni interesul și lista cu Cărți străine despre Ardeal în: germană, italiană și franceză; în română sunt amintiți 3 autori: M. Eminescu cu studiul Bucovina și Basarabia. Studiu istorico-politic (1941), prezentat de prof Crețoiu (173 de pagini), V. Theodorescu cu Transilvania sub Maghiari și Români (1941, 244 de pagini) și dr. Horia Ursu cu Bastionul de răsărit al Europei: Poporul Român (1941, 28 de pagini). O altă listă impresionantă cuprinde numele membrilor Ordinului Ferdinand I, o alta cu numele tuturor profesorilor universitari Cluj-Sibiu (toate facultățile) de la data de 1 ianuarie 1940; de asemenea, sunt prezentați și Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul, Clasa I, Clasa II și Clasa III (sute de nume de români care, cu siguranță, au trecut la cele veșnice). O altă listă lungă cuprinde Nume de Eroi Ardeleni căzuți pe diferite fronturi în cel de-Al Doilea Război Mondial (cu localitatea de proveniență, județul, precum și localitatea, ziua, luna și anul unde au căzut). Din județul Bistrița-Năsăud am reținut următoarele nume:
1. Sergent voluntar Gh. V. Tudoriță, din Mocod, jud. Năsăud, mort în urma unei boli contactate la datorie.
2. Căpitan Virgil Podoabă, din Bistrița, căzut în aceeași luptă grea de la Malaya Belozorca în ziua de 23 septembrie 1941.
3. Sublocotenent în rezervă Suciu Ioan, student în drept și medicină, născut în Mateiu, jud. Năsăud, căzut la Marea de Azov în 24 septembrie 1941.
4. Locotenent-colonel Octavian Petreanu, din comuna Mintiul Năsăudului, căzut la Odesa în ziua de 6 octombrie 1941.
5. Locotenent Ciurea Gheorghe, din Bistrița-Bârgăului, jud. Năsăud, căzut la 2 septembrie 1942, la Stalingrad.
6. Căpitanul Macedon Ușeriu, din Valea Bârgăului, căzut în ziua de 27 septembrie 1941 la Marea de Azov.
7. Sublocotenent Prohase Nicolae, din jud. Năsăud, căzut în fața Sevastopolului, la 11 iunie 1941.
8. Căpitan Octavian Bota (nu este trecută localitatea unde s-a născut), căzut la Harkov, în ziua de 24 mai 1942.
Artistul plastic Ion Vlasiu scrie un interesant articol intitulat Școala plastică ardeleană.
V. Marian prezintă Băncile din Ardeal, unde un spațiu însemnat i se acordă băncii Aurora din Năsăud, iar I. V. Munteanu scrie articolul Câteva aspecte ale Industriei și Comerțului din Ardeal. I. D. Pitu publică articolul Rolul „Primei Ardelene” în viața economică a Ardealului (14 mai 1911-14 mai 1942).
Alte articole sunt nesemnate: Armata Română a salvat Europa – Distrugerea bolșevismului din Ungaria (1919), prezentarea doctorului I. Jovin, Mărturii germane și maghiare despre Ardealul românesc, Cuvinte ungurești despre Românii din Ardeal, Biserica și Statul, prezentarea detaliată a Societății Astra din Arad, odată cu fuzionarea Fabricii de vagoane, Turnătoriei de Fier și cu Societatea Anonimă de Automobile „Marta”.
Există și multă publicitate acordată diferitelor întreprinderi, bănci, hoteluri, fabrici, tipuri de bere, țigări, ziare, magazine etc.
Astăzi, acest calendar ar putea fi un adevărat manual de istorie a României, de aceea, o retipărire a sa ar fi binevenită; poate se sesizează cine trebuie.