Campania „Mănânci produse româneşti, mănânci sănătos”, a europarlamentarului Daniel Buda, continuă şi în 2016!
Europarlamentarul Daniel Buda (PNL) derulează în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest a Transilvaniei campania de încurajare a consumului de produse româneşti "Mănânci produse româneşti, mănânci sănătos!".
„În calitate de europarlamentar PNL şi membru al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, doresc prin această campanie să încurajez cetăţenii să consume produse româneşti, atrăgând atenţia că prin stimularea consumului de fructe şi legume româneşti sprijinim astfel producătorii autohtoni să se dezvolte pe de-o parte, iar pe de altă parte să redescoperim gustul autentic al fructelor şi legumelor care constituie o adevărată oază de sănătate.
Iniţiativa vine şi ca urmare a deciziei Federaţiei Ruse de a nu mai importa majoritatea produselor alimentare din ţările UE, inclusiv din România”, argumentează acest demers europarlamentarul Danile Buda.
Campania, care se va derula şi în acest an, constă în discuţii cu cetăţenii, cu prilejul sărbătorilor agricole, târgurilor şi nu numai, distribuirea de materiale informative şi, bineînţeles, de fructe.
Şi în judeţul Bistriţa-Năsăud campania „Mănânci produse româneşti, mănânci sănătos” a fost promovată în Complexul de agrement Heidenfeld din Viişoara, la „Toamna bistriţeană”, cu sprijinul lui Doris Moldovan, consilierul europarlamentarului Daniel Buda pentru Bistriţa-Năsăud.
Potrivit datelor publicate de IMS în 2012, România se afla pe ultimul loc la consumul de fructe, cu doar 7 kg de portocale, 5 kg de mere şi 2 kg de pere per locuitor, pe an, faţă de consumul mediu european de fructe care era de 57 kg pe cap de locuitor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un consum mediu zilnic de 400 g fructe şi legume, deoarece conţin nutrienţi şi componente bioactive cu un rol esenţial în menţinerea sănătăţii. Consumul de fructe şi legume reprezintă o serie de avantaje pentru sănătate, asigurând între 60-80% din vitaminele necesare organismului.
România produce anual 5 milioane tone de fructe şi legume. Cu toate acestea, peste 90% din fructele şi legumele de pe rafturi sunt produse din import.
Citiţi şi:
- Campania "Mănânci produse româneşti, mănânci sănătos!" a revenit la Bistriţa
- Doris Moldovan susţine campania "Mănânci produse românești, mănânci sănătos! ", iniţiată de europarlamentarul Daniel Buda. Vezi ce le-a oferit celor prezenţi la "Toamna bistriţeană"
- Elevii de la „Lucian Blaga” ştiu: Mănânc fructe, trăiesc sănătos, mă dezvolt armonios!
- Din secretele nutritionistilor: Cum sa mananci mult, dar sa slabesti?
- Aleg sănătos, aleg Produs în Bistrița-Năsăud!
Adaugă comentariu nou