CARTEA DIN EROI

      Privind la coloana de pe coperta cărții, cu gândul la cea a lui Brâncuși, observăm că infinitul continuă, poate fi completat cu câte o piesă, o bucată din sculptură, de lemn, de soartă, așezată atât de pur, de inocent, de făptura unui copil, cu un gest similar celui de agățare a unui glob în Pomul de Crăciun. Cu gândul la înălțime mai mult, la vertical, uităm uneori că există și o construcție pe orizontala timpului, alcătuită din fragmente, trecut, prezent și viitor, din strămoși, părinți, copii, nepoți, ce descriu o imagine a continuității, a unității, desăvârșită prin oameni. Dintre ei, unii se remarcă prin fapte deosebite, de vitejie, de sacrificiu și devin eroi, parte din istorie. Nicolae Iorga spune că „Neamul este etern prin cultul eroilor ( nu spune prin eroi ). Eroii sunt cei dragi nouă. Eroii, oameni căzuți pe câmpurile de luptă de-a lungul istoriei, au luptat pentru apărarea pământului strămoșesc, a ființei naționale, pentru apărarea religiei. Ei și-au dat viața pentru ca noi să fim liberi.”

       Cartea, frumos și sugestiv intitulată „Eroul meu”, antologie de texte ale elevilor care au participat timp de cinci ediții ( 2020-2024 ) la Concursul „Eroul din familia/localitatea mea”, rod al unui proiect de studiere a istoriei locale, inițiat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Județeană „Colonel Liviu Rusu”, Bistrița- Năsăud, a apărut la Editura „Prospexi”, Dorohoi, 2024, avându-i coordonatori pe Marian Dospina și pe George Sas, este voluminoasă, cuprinde o Prefață semnată de colonel Gheorghe Tanco, președintele Filialei, un cuvânt înainte scris de către Cristina Rusu, vicepreședinta Filiale, și un număr impresionant de compuneri, 112, ale elevilor premiați, 87, de-a lungul timpulul invocat, fotografii de colecție, documente, imagini și o listă a palmaresului pe ani. Printre autori și câștigători, se regăsesc elevi ai școlilor din județul Bistrița- Năsăud, din gimnaziu și din liceu, acoperind, Valea Bârgăului, Valea Ilvelor, Năsăud, și împrejurimi, Bistrița, și împrejurimi, Șieu, Teaca, Uriu, formând astfel o altfel de hartă, prin eroi, prin fapte, prin amintiri unice. Cartea are felul ei de-a porni către cititori, drept, cinstit, cu emoție. O astfel de carte nu se poate construi cu inteligența artificială, „AI”, pentru că invenția secolului, aridă și lipsită de sentimente, nu va înlocui niciodată creativitatea, sensibilitatea, sufletul, durerea, lacrimile din ochii celor ce povestesc și din ai celor care ascultă, continuându-le pe cele din vremuri grele.

      Prin acest demers cărturăresc, poveștile nu sunt lăsate uitării, ele sunt scoase dintr-un timp încremenit și aduse în lumină actuală. Astfel, cartea poate fi citită din mai multe perspective și amintim câteva: copleșitoarea bogăție a autorilor, în devenirea de la elev la autor, și, poate, mai târziu, continuând, vor fi chiar scriitori, documentarea, ca sursă, ca activitate și justificare, cu seriozitate, determinare și răspundere, universul școlii,  prin elevi și profesori, prelungit în cel al familiei, de neam, și cuprinzătoarea perspectivă istorică. Oamenilor, mai ales la țară, le place când copiii se simt atrași de lumea lor veche, de etosul lor, încearcă să pătrundă în taine și deodată sunt priviți cu alți ochi, apreciați. Casele românilor ( am spune că nu este casă care să nu adăpostească un simbol de erou ) dețin o fotografie, un costum, o scrisoare, un certificat, care amintesc de război, cu atmosfera din jur și puterea de a depăși momente grele din viață.

     Importanța cărții nu este doar locală, ci și națională, astfel încât concursul și-a depășit granițele stabilite de la început, în sens pozitiv. Poveștile s-au transformat în mini-eseuri, ajunse  într-o carte, ce așteaptă continuare, vecinătate, ca să nu rămână singură în raftul destinat eroilor.

     Personajele devenite istorice se pot grupa în trei categorii, membri de familie, portrete și veteran. Dintre membri ai familiilor, deveniți eroi, se numără: Vasile Filip, Salva, Grigore Măierean, Bistrița, Maxim Cîțcăuan, Târlișua, Ion Sorcean, Josenii Bârgăului, Linul Pavel, Leșu, Flore Bor, Visuia, Ștefan Bachiș, Rebra, Ioan Popa, Beclean, Adam Mora, Braniștea, Ioan Crăciun, Bistrița, Teodor Ghițan, Bistrița-Bârgăului, Vasile Gârjac, Dragoș Ioan, Beclean, Nicolae Lupșa, Chiochiș, Moldovan Dănilă, Beudiu, George Hangan, Bistrița- Bârgăului, Al. și Gavrilă Găncean, Negrilești, Onisim Feștilă, Vălean Florea, Cociu, Ioan Bolbos, Dobricel și alții. Aceștia sunt evocați, descriși cu sentimente amestecate de către nepoții lor, cu mândrie, cu duioșie, cu demnitate. Dintre portrete, le amintim pe cele create doctorului Budecean Silviu, Mijlocenii- Bârgăului, preotului Iuliu Ciorceriu, Ilva Mare, colonelului Nichita Ignat, Salva, generalului Grigore Bălan, Blăjenii de Sus, o personalitate militară a secolului douăzeci, colonelului Liviu Rusu, Poienile Zăgrii,  lui Toader Căpitan, Buduș, locotenentului Leonida Bodiu, protopopului Gavril Relea, Rusu- Bârgăului, lui Leon Tănase, „eroul din Suseni”, preotului Augustin Pop, Mijlocenii – Bârgăului, lui Georg Pfaffenbruder, fierarul  sas care a luptat cu soldații lui Basta, lui Constantin Romanu- Vivu, un revoluționar curajos, lui Emil Rebreanu, fratele scriitorului și alții. Veteranii sunt prezenți și prezentați în pagini încărcate de admirație: Constantin Parasca, Hăbălău Istrate, Simion Sorcean, Josenii- Bârgăului, plutonier, Iacob Liviu Cheuchișan, martir al Revoluției, Flore Ilieșiu, Florești, Avram Teodor, Chiuza și alții, cărora așa le-a rămas numele „Veteranul”.

      Cei mai mulți eroi din carte au participat la un război mondial, sau la amândouă, au ajuns până la Cotul Donului, în lagărul de la Donbas, au rezistat un an sau doi prizonieri în Rusia, au participat la Revoluția din 1989. Despre ei, câteva detalii sunt cutremurătoare pentru ființa umană ce aspiră la idealuri intelectuale, spirituale: „ se adăposteau în barăci unde temperatura era ca afară, minus patruzeci de grade, aveau paturi din scândură fără pături”, „iarna își făceau adăpost în zăpadă, sperând ca a doua zi să mai primească o pâine”, „lângă ei explodau obuze și în urmă rămâneau morți, schilozi și groază”, „ajungând să mănânce frunze și rădăcini”, „să fie împușcați dacă ajungeau ultimii la aliniere, să fie un model pentru ceilalți”. Unii povestesc: „De mai bine de patru ani și patru luni, nu mi-am văzut casa și satul natal, îmi era dor și de lătratul câinilor din sat, iar când m-am întors, după ce mi-am îmbrățișat apropiații, am sărutat și pământul străbun.” ( Gavrilă Găncean, Negrilești ) Unii au avut noroc, Mican Ștefan, de exemplu, a lucrat la cantina soldaților, așadar nu răbda foame, zicea că îl mângâie Dumnezeu pe creștet”.

      Împreună cu eroii din carte, coborâți de la icoană, din cutia cu scrisori, se găsesc eroii care au scris, elevi pasionați de istorie, atrași de povești la gura sobei, cu strămoși de frunte, molipsiți de cercetare, de dezgolirea adevărului. În ranița unui militar intră puține lucruri, printre care și o iconiță, de argint. În compunerile elevilor intră puține lucruri, printre care iconița cu un erou, adăpostită câteodată printre cărți și caiete în ghiozdanul de școală. Așa cum pentru eroi imaginea unei ființe dragi constituia singura rază de speranță, dintr-o fotografie purtată la piept sau doar întipărită în minte și în suflet, a venit rândul nepoților și a strănepoților  să-i poarte pe bunici și pe străbunici în pagini de carte, tot ca pe o rază de speranță. Și cu gândul la cei dragi, ce vor urma.

      Calitatea scrierilor cuprinse în această carte crește de la un an la altul, de la o ediție la alta a concursului „Eroul din familia/ localitatea mea”. Poveștile lcătuiesc și ele o  coloană a infinitului, începută cu „scrisori scrijelite pe scoarță de copac, pentru că nu era hârtie”, la monumente ale eroilor existente în comunele județului, cu liste de nume cioplite în piatră, până la pagini ce strălucesc în această carte. Și deasupra tuturora este istoria. Pe monumente sunt doar nume. Ce au făcut elevii? Au dus aceste nume mai departe, spunându-le povestea de rezistență.

      Una dintre cele mai frumoase povestiri ale cărții este cea care deschide volumul și se intitulează „Muca mea”, în care autorul, Luca Badale, de la Colegiul Național „Petru Rareș”, Beclean, spune „străbunica este eroul meu”. Dintre multiplele procedee de apropiere de un personaj este și acela al trezirii curiozității, când o elevă primește la sfârșitul anului școlar premiul „Nichita Ignat” și lucrul acesta o determină să afle mai multe, reținând că „ a fost prizonier la Budapesta în timpul Revoluției de la 1848”. Autoarea mărturisește: „curiozitatea măcinându-mi sufletul într-un mod constant și aproape inexplicabil”. Cu o adevărată tehnică literară de persuasiune. Un elev se simte copleșit de ce a aflat în ancheta lui, „atâtea amintiri triste pe care mie îmi este greu să le povestesc, dar lui ( eroului ) ce greu i-a fost să le trăiască!”  O altă descriere a evenimentelor este de-a dreptul surprinzătoare: împărțirea ordinelor de încorporare se făcea prin elevii de clasa întâi, care le primeau la școală, să le ducă acasă, pentru frații și tații lor, pe culori, verde însemna că pleacă în Germania, roșu, în Rusia, alb, în România.

     Și, până la urmă, ce sunt eroii? Se întreabă Sofia Alexandra Rus: „Sunt oameni determinați să lupte pentru valorile în care cred, pentru fiecare bucată de românism autentic, de tradiție, de cultură, de patriotism pur, sincer. Oameni care au avut puterea de a renunța la ei pentru un scop nobil. Ei s-au jertfit, noi le ducem povestea mai departe.” Eroii rămân eroi, și în absență: „Mă mândresc că străbunicul meu a luptat în cel de-al doilea război mondial. Chiar dacă nu l-am cunoscut, rămâne pentru mine un erou”, declară un strănepot atins de sentimentul continuității de neam.

     Lanțul uman, de care aminteam la început, pe orizontală, este dublat, ca într-un joc secund de unul al poveștilor transmise din generație în generație, ca un arc de timp, cam de o sută de ani, atât este ecartul dintre străbunici și strănepoți. Din aceaste povești de istorie, cu istorie, de eroi, cu eroi, se poate forma un grup statuar, un monument de piatră, care să dăinuie cât toți eroii cărții la un loc și care să aibă o flacără aprinsă, a memoriei noastre, în memoria lor.