Elena M. Cîmpan: Elogiu eroilor, elogiu Cultului eroilor

    M-am întrebat de multe ori, mai ales în preajma unui eveniment ca cel referitor la „Ziua Eroilor”, de Înălțare ( 40 de zile după Înviere ), sau ca altele asemănătoare, ce să însemne „cult” în contextul de față. Și, desigur, că sensul potrivit este cel de „omagiu”, de respect, de venerație, de adorație, chiar, față de cineva sau de ceva. Aici, fiind vorba despre eroii neamului, din spațiul în care trăim, din țara în care locuim. Nu știu vorbindu-se despre eroi universali, decât în basme și în povești. Dacă este adevărat că profilul unui erou se identifică, prin elemente, prin fragmente, în figuri, în viteji răspândiți prin tot spațiul european, atunci găsim argumente pentru încadrarea eroilor noștri în galeria celor mulți, știuți și mai mult neștiuți. Numele acesta generic de erou trimite la anonimat. De obicei, eroul este anonim și se jertfește, fără să aștepte laude. De multe ori, nimeni nu mai știe de el, nici familiile, dacă ne gândim la războaie, la sacrificii de-a lungul istoriei și la tăcerea instalată mai apoi în jurul lui. Și, ca o recompensă, ca o dreptate ce vine și mai târziu, se instalează acest cult pentru eroi, din partea celor ce știu și înțeleg fenomenul atât de complex al dispariției în eter și apoi în eter-nitate. Acest gest de recuperare vine din partea acelorași oameni de oaste, de oștire, de armată, uniți, legați prin legământ, prin uniformă, prin salut, prin acel simț al datoriei, și față de înaintași, specific armatei. De la a avea/ păstra/ menține un cult pentru eroi, nestins, an de an, și până la manifestări culte, adică savante și cu caracter cărturăresc nu este decât un pas mic, dar pregătit cu minuțiozitate. Și lucrul acesta se întâmplă în acest cadru cult și de menținere a unui cult, totodată. Paradoxal cum accepția cuvântului cult, opus celui de popular apare în clasificarea basmelor, prin opoziție, iar eroii la care se face referire în documentele ce i-au inspirat pe elevi, despre care vorbesc amintiri de familie de cele mai multe ori, sunt extrași din această zonă de valori ancestrale, uneori pierdute în negura vremii. Muzica are, aceeași componentă cultă, rafinată, ce se adresează spiritelor înalte, manierate, educate. Prin serviciile religioase, de cult, care sunt manifestări ale sentimentelor de credință, prin rugăciuni și alte rituri, se aduce slavă divinității atot-prezente, a toate și în toate cele,  pentru a căpăta curaj, putere pe mai departe, în viitor, din trecutul eroilor ce au fost caracterizați de astfel de trăsături.

    Prin admirație, prin omagiu, se diferențiază și un om cult, al zilelor noastre, adjectivul fiind o altă accepție dată cuvântului atât de răspândit. Numai acesta, omul cult,  se poate întoarce cu răbdare, cu timp, la un timp necunoscut, și să-i extragă de acolo pe eroii de elogiat. Cult rămâne din cultură, după ce l-am îndepărtat pe „-ură”.

      Prin școală, toate acestea se definesc și se explică pe înțeles. Preocuparea profesorilor, de istorie, de religie, diriginți, de literatură, dar și de alte discipline de studiu, pentru a le transmite elevilor cheia unor adevăruri, pe care ei să le caute mai departe în cărți, în experiențe, în trăiri, reprezintă bolta de lauri a școlii eterne și deschide porți în înalt, spre infinit. Concursul „Eroul din inima mea”, ajuns la a V-a  ediție, ca orice concurs, înseamnă activitate, construită pe creație, pe competiție, pe spirit de inițiativă, cu emoție.

      Preocuparea aceasta de și pentru eroi este și o formă de dor, manifestat, exprimat și alinat cu sala plină, an de an, cu proiecte frumoase, cu premii și materializări în cărți, în articole de presă, în imagini și fotografii, mărturii ale unui eveniment memorabil, cu eroi de ieri și de azi.