„Cartea va avea totdeauna enoriaşii ei care o vor cultiva indiferent de vremuri”

Este absolvent al Universitatăţii “ Babeş Bolyai “ din Cluj-Napoca de-a lungul timpului ocupănd următoarele funcţii: 1987 – 1993 profesor ( 1987-1989, Şcoala generală Stupini; sept. 1989 – dec 1989, Şcoala generală Bichigiu, com. Coşbuc; ian. 1990 –iun. 1991, Liceul electrotehnic, Bistriţa; sept. 1991-iun. 1993, Şcoala generală Tărpiu ), din iulie 1993 bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud. Activitate literară: debut în poezie în 1989 – revista Steaua, nr 2, p. 17, cu poezia Mozaic, debut în critica literară – revista Astra, nr.9, sept. 1989, debut editorial – 1992, cu volumul de versuri Exilul lacrimii, Editura Clusium , Cluj- Napoca, redactor şef al publicaţiei Săptămâna din Bistriţa, alături de scriitorul Lucian Valea, colaborator la revistele: Astra, Steaua, Dacia literară, Minerva, 22, Mişcarea literară etc. A scris: Exilul lacrimii ( versuri ), Editura Clusium , 1992, Cluj-Napoca, Fragmente din monografiile imperiului( versuri ), Editura Limes , 2002, Cluj-Napoca, Topografii critice( critică literară ), Editura Eikon , 2004, Cluj-Napoca, Fragments des monographies de l’empire, Editura Limes, 2006, Cluj-Napoca, versiune franceză de Tudor Ionescu. Premii literare: Premiul revistei Steaua, 1989; Premiul de poezie al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, 1991. Este preşedinte al Asociaţiei Bibliopolis şi coordonator al proiectelor Orpheu - Paris, Pro Carte - Bistriţa în 2007, Rondul de Noapte - Bistriţa, Orpheu - Bruxelles, Lumina – Madrid, Oraşul inefabil - Nurnberg în 2008, Rondul de Noapte - Bistriţa în 2009. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

-De ce Rondul de noapte?

-Cuvântul, în general, cel poetic, în special, e mult potenţat de atmosfera care îl invăluie. O poveste spusă la lumina zilei poate să fie interesantă, dar spusă noaptea la lumina lunii sau a lumânărilor capătă o aură aparte, i se infuzează acel necesar ingredient de mister. Rondul de noapte, încet-încet trebuie să câştige acel fior misterios pe care-l are cuvântul rostit, în special cel poetic, mai ales într-o lume ca a noastră, tehnicizată, parţial ruptă de natură, care e pândită de uitarea resorturile prime. Apoi să nu uităm, în vremuri străvechi, mai ales, poezia era recitată, apoi cântată, adică recitată într-un mod anume, având cu siguranţă pe alocuri conotaţii ritualice. Până târziu s-a păstrat, conştient sau nu, înclinarea de a recita, privind cuvântul ca deţinând o forţă magică. Simboliştii, care relaţionau cuvântul cu culori, cu parfumuri, cu fel de fel de muzicalităţi, etc., au cultivat intens cuvântul rostit, lucru regăsit chiar şi la moderni. Pe măsură ce textele, în general, nu numai cele poetice, s-au desacralizat, cuvântul rostit şi-a pierdut aparent din forţa cu care era / este înzestrat. Trebuie să recâştigăm această forţă a cuvântului

- Cum reacţionează bistriţenii când aud de festival de poezie în oraşul lor?

-Bistriţenii reacţionează destul de bine la un festival de poezie. Trebuie, însă, să-i convingem, în special pe elevi şi studenţi, pe tineri, în general, că un contact direct cu scriitorul le poate aduce foarte multe beneficii intelectuale, că şcoala este completată fericit în acest mod. Apoi trebuie convinşi cei care finanţează astfel de festivaluri de importanţa unor astfel de acţiuni dacă vor să-şi educe copiii dincolo de orizontul manelist, subcultural, ce se manifestă din plin în presa scrisă, pe ecrane, la radiouri, pe stadioane ş.a.m.d.

-Ce a adus nou ediţia a doua?

-Ediţia a doua a Rondului de noapte a facilitat prezenţa la Bistriţa a unor scriitori importanţi ai momentului, care conduc reviste literare, edituri: Dumitru Chioaru - redactor şef Revista Euphorion din Sibiu, Vasile George Dâncu - director Editura Eikon din Cluj, Ion Mureşan - redactor şef Revista Verso din Cluj, Adrian Popescu - redactor şef Revista Steaua, Aurel Rău - redactor la aceeaşi revistă clujeană, Lucian Vasiliu - director Revista Dacia literară din Iaşi, George Vulturescu - redactor şef al Revistei Poesis din Satu-Mare, după cum conducerea Uniunii Scriitorilor din România a fost reprezentată de secretarul Gabriel Chifu. Nu în ultimul rând, Rondul de noapte a adus la Bistriţa, alături de Gelu Vlaşin, poeţi tineri care promit în câmpul literaturii: Andrei Ruse, Bogdan Stoian şi Sorin Despot. Nu este deloc de neglijat faptul că acum am făcut multe materiale: alte bannere poetice, un catalog apreciat de toată lumea ca fiind foarte elegant, invitaţii şi afişe de calitate şi că am chiar ieşit într-un spaţiu deschis - grădina Filialei „Andrei Mureşanu” - pentru a susţine recitalurile de poezie şi, de remarcat, un plus necesar de publicitate.

-Este greu să reuneşti cei mai buni poeţi ai momentului in provincie?

-În orice caz nu este chiar uşor. Aceşti oameni sunt ocupaţi, unii conduc instituţii, alţii sunt profesori universitari, sunt chemaţi în multe locuri etc.Dar, manifest credinţa, ca prietenia ce ne leagă şi colaborarea de calitate avută cu Asociaţia Bibliopolis, pe care o conduc, în proiecte similare sau internaţionale, i-a determinat să dea curs invitaţiei fără a ezita. Au avut astfel, incă o dată prilejul, dacă mai era nevoie, să constate, lucru de altfel mărturisit sincer de toţi, că acţiunile noastre culturale sunt de o înaltă ţinută estetică.

-Ce urmează pe aceasta linie? se vor bucura şi prozatorii de un rond de noapte?

-Rondul de noapte va continua pentru că a confirmat deja aşteptările. Vom căuta în ediţiile viitoare să punem în valoare şi centrul istoric al Bistriţei, organizând şi recitaluri pe Pietonal, în registrul medieval. Totodată observaţi că m-am ferit a da un subtitlu limitator sintagmei Rondul de noapte, putând fi într-un an un festival de poezie, aşa cum s-a întâmplat acum, sau o lectură de proză şi enumerările ar putea continua.

- Nu vă gândiţi şi la un rond de noapte al jurnaliştilor culturali?

-Aşa cum am precizat mai sus, spaţiul de manifestare rămâne deschis, gradele de libertate fiind foarte mari şi există deschidere inclusiv pentru punerea în practică a unei astfel de idei, generoasă în sine.

- Când aţi scris prima poezie şi ce temă avea, dar cea mai recentă?

-Prima poezie scrisă a fost cândva prin gimnaziu, o poezie care voia să cânte natura, iar ultima prin primăvara anului acesta.

-Unde se situează poezia in cultura românească?

- Poezia are un rol central, ca de altfel în orice literatură. Aproape toate marile curente literare s-au născut pe vectorul poetic, poate pentru că este mai dinamic, mai expresiv şi cu un impact foarte rapid. Aşa se şi explică faptul că, în general, un poet ocupă poziţia scriitorului naţional, la noi fiind Mihai Eminescu.

-De ce v-aţi gândit la Bibliopolis?

-Când am ales numele asociaţiei mi-a venit, spontan, în minte o carte de Dan Pavel, anume Bibliopolis, o carte eseu despre metamorfozele cărţii. Cuvântul a fost folosit în antichitate şi desemna, pe scurt, o cetate a cărţilor ( de la biblis care înseamnă carte şi polis care înseamnă cetate) , o cetate în care absolut toată lumea desfăşura o activitate centrată pe carte, o idee, trebuie să recunoaştem fascinantă. Mi-a plăcut atât de mult această idee încât iată conduc o asociaţie culturală cu acest nume.

-Câteva cuvinte despre programul de a readuce in atenţia elevilor clasicii.

-M-am gândit mult la un astfel de proiect pentru că trebuie să fie un demers constant acela de a pune în valoare literatura şi cultura clasică în special în atenţia tinerilor. Un recital ar putea face obiectul unui astfel de demers, în cadrul unui viitor proiect al Rondului de noapte, pe de o parte. Apoi o antologie bine gândită, atractivă, fără a cădea, însă, în registrul minor, ar putea să aibă o astfel de funcţie. Mai sunt şi alte idei, dar hai să nu spunem tot că prea devoalăm intenţii şi e bine să manifestăm o politică prudenţială din multe puncte de vedere.

-Nu vă gândiţi şi la editarea unei reviste culturale?

-Îmi stă în atenţie de multă vreme aşa ceva şi chiar am purtat discuţii cu unii confraţi pe această temă. Exagerând puţin, niciodată nu este o inflaţie de reviste literare. Mai multe reviste ar redeschide, poate, spiritul polemic de calitate absolut necesar pentru igiena unei bune literaturi. La noi s-a pierdut, în mare parte, din păcate acest spirit: atunci când te manifeşti polemic în idei demersul este privit ca un act de duşmănie, deci caută să i se perturbe sensul firesc acela de a cultiva o altă părere şi de a o susţine ca atare. Dacă vremurile vor permite voi scoate şi o astfel de revistă, dar nu va fi tocmai uşor pentru mulţi, estetic vorbind.

-Cum vedeţi grupările literare din judeţ?

- La noi nu sunt grupări literare în înţelesul strict al cuvântului. Şi dă-mi voie să mă explic. Când spun la noi pot să lărgesc uşor aria, la toată ţara. Să luăm un exemplu, destul de edificator, şi apoi să tragem concluziile. În peisajul revuistic interbelic, la un moment dat se confruntă, de pe poziţii estetice, două curente de gândire, implicit de creaţie: modernismul, reprezentat de gruparea de pe lângă Revista Sburătorul, mentor fiind criticul Eugem Lovinescu şi gândirismul antrenat de Revista Gândirea care promova un tradiţionalism sui generis, condusă din 1922 de Nichifor Crainic. Criticile, de pe poziţii estetice, erau dintre cele mai virulente uneori şi, în ciuda acestui fapt, sau poate tocmai de aceea, ambele curente au dat valori literare incontestabile: Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, Anton Holban - moderniştii, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Aron Cotruş, Radu Gyr - gândiriştii. Să privim atent. Pentru a avea o grupare literară e nevoie de cel puţin patru elemente: o ideologie literar-estetică, un mentor de gândire, un grup care împărtăşeşte aceste valori şi se comportă în consecinţă în perimetrul creaţiei.şi desigur o tribună, o revistă să zicem, în care promovezi astfel de valori. Să privim în prezent. Exită la noi cel puţin două ideologii literar estetice distincte? Nu. Există cel puţin doi mentori care să susţină astfel de ideologii? Evident Nu, din moment ce nu există ideologiile. Există cel puţin două grupări, unite polemic, în jurul unor reviste, în opoziţie ideologică? Răspunsul este Nu. Prin urmare, într-o logică evidentă, nu avem nici la noi, nici aiurea, grupări literare. Există însă altceva. Un lucru foarte rău, niste grupuscule de interese, folosite ca mase de manevră în interesul minor al unor nonvalori, grupuscule de obicei foarte vocale, tocmai pentru a-şi ascunde mediocritatea. Acestea nici măcar nu înţeleg că nici lor nu le foloseşte o astfel de stare, întrucât nu-i ajută să se ridice estetic, deci rămân fatalmente la periferia literaturii. Încet- încet, însă, lucrurile se vor limpezi, întrucât, vorba filosofului Thales „timpul e cel mai înţelept căci el descoperă toate”. Viitorul va descoperii astfel de grupări literare şi atunci se va schimba şi clima literaturii.

-Se mai citeşte de către omul de rând?

-Există un cult pentru carte, un cult care nu poate să fie stins. Se citeşte, eu zic, în cunoştinţă de cauză, destul de bine. Cartea va avea totdeauna enoriaşii ei care o vor cultiva indiferent de vremuri şi vorbesc de cartea în format clasic. Cartea electronică, într-o oarecare vogă acum, vine fericit să completeze statutul actual şi viitor al cărţii. Cartea clasică va coexista paşnic cu cea electronică şi ambele se vor constitui în repere fundamentale necesare formării depline a unei persoane. Deviza cea mai sănătoasă este: Vrei să ştii ceva, te uiţi într-o carte!

-Dacă aţi fi in Ministerul Culturii care ar fi primul lucru pe care l-aţi schimba?

- Nu vreau să dau un sentiment de heirupism ieftin, cu atât mai mult cu cât eu am lucrat în administraţie, am fost subprefect şi consilier ministerial, deci ştiu matricea organizaţională şi pârghiile de decizie. Dar sunt câteva lucruri care trebuie făcute din respect pentru valorile culturale româneşti. Aş schimba maniera de lucru a ministerului. Nu oricum, ci având în faşă un program clar: promovarea culturii româneşti în interior şi în exterior. Pentru interior aş înfiinţa o editură de stat în subordinea ministerului care să editeze cărţile fundamentale ale culturii româneşti, cu un aparat critic serios, la un preţ acceptabil: carte literară, de artă, istorie, geografie etc aşa încât să fie la îndemâna tuturor. Aici nu e vorba de populism, ci de dorinţa reală de a facilita accesul la cultura naţională a tuturor. Trebuie să existe o alternativă calitativă pe piaţa cărţii căci altfel ne vom trezi, că în goana nebună numai după profit, vom avea în loc de cărţi fel de fel de rezumate jenante ale acestora. Apoi nu cred că trebuie să dăm voie, formal şi din punct de vedere estetic vorbind, nu din perpectiva legii care protejează, firesc, diversitatea, unor amatori să se ocupe de carte. Fel de fel de neaveniţi, care au descoperit târziu literatura se trezesc propunându-i neamului marile cărţi romăneşti. Ei, săracii, ni le propun cu mare pompă, fără a ţine cont de faptul că o carte nu se scoate oricum, nepricepând că între a fabrica ciorapi şi a edita o carte e o diferenţă sensibilă. Aş iniţia, apoi, un program similar celui intitulat „Săli de sport”, un program de construcţie a unei biblioteci moderne în fiecare judeţ care nu are aşa ceva. Şi sunt multe. Şi asta tocmai acum în perioadă de criză dând de lucru pe orizontală. Acesta ar fi un Departament al cărţii. Un alt departament pe care l-aş înfiinţa imediat ar fi unul care să coordoneze absorţia fondurilor europene destinate culturii. Dar nu unul formal, ci unul care se implică activ, până în comuna x care doreşte să rezolve o nevoie culturală anume, etc.. Apoi o serie de departamente care să vizeze patrimoniu, muzeele, monumentele, etc.. care deşi există parcă mereu le scapă câte ceva. Oricine vrea în ţara asta, că are habar, că n-are habar, poate să ridice, de exemplu, monumente. Ne trezim peste noapte cu fel de fel de de indivizi care în spatele iubirii de patrie - de parcă alţii nu şi-ar iubi -o – înalţă fel de fel de kitsch-uri. Acest lucru trebuie să înceteze imediat.

Pentru exterior, similar departamentului cărţii, aş înfiinţa un departament al traducerilor româneşti în limbile de circulaţie. Aş face echipe cu misiunea clară de a traduce marile cărţi româneşti în engleză, în spaniolă, în franceză, în germană, în italiană, în chineză, în japoneză etc. Nu ar exista mare capitală care să nu ia act de astfel de traduceri. Şi fiecare capitală ar avea câte o revistă scrisă de scriitori români cu misiunea clară de a promova cultura română. Întreb retoric Are fiecare capitală din lume într-o bibliotecă publică o Istorie a poporului român? Răspunsul, din păcate, este Nu. Are fiecare capitală din lume într-o bibliotecă publică Iistora literaturii române de la origini până în prezent de George Călinescu?. Răspunsul, din păcate, este Nu. Trebuie aşa ceva să existe?. Răspunsul este, fireşte, Da. Cum să ne cunoască cineva trecutul, valorile dacă noi nu ducem o politică publicitară culturală inteligentă. S-a spus de atâtea ori „Adevărul nu te apără, el trebuie apărat”. Cum apărăm noi adevărul istoric, cum promovăm noi valorile noastre culturale, cum ne iubim, în definitiv, ţara. Dacă unii cred că prin declaraţii pompoase la televizor se înşeală amarnic. Iubirea de patrie se manifestă tăcut, dar prin fapte concrete. Cartea este o forţă teribilă pe care nu o folosim suficient de bine. Aproape nimic concret nu s-a făcut în două decenii. Nu avem terminată Biblioteca Naţională, nu avem în faţă nici un mare proiect care să ne unească întru viitor, ne mişcăm în ceva mlăştinos. Şi s-ar putea face atâtea şi nu cu foarte mulţi bani.

-La inceput a fost cuvântul... ce ar fi viaţa fără cuvânt? ce ar fi viaţa fără literatură?

-Fără cuvânt viaţa ar fi, cu siguranţă, mult mai săracă. Fără literatură, la fel. Universul este potenţat de această forţă imaginativă pe care o fac posibilă deopotrivă cuvântul şi literatura. Fiinţe mărginite, într-o anumită accepţiune filosofică, putem prin forţa cuvântului să trăim un număr enorm de mare de experienţe, altfel inaccesibile. Aproape toţi am fost exploratori alături de Columb, trăitori insulari ca Robinson Crusoe, am gustat natura alături de Sadoveanu sau Hogaş, poate am avut şi noi o Stea fără nume ca Mihail Sebastian, suntem îngrijoraţi de un viitor descris în Fahrenheit 451 de Ray Bradbury, am văzut că Universul are o Melodie secretă, că există o fascinantă lume a numerelor explorată de unii ca în Unchiul Petros şi conjectura lui Goldbach, am trăit drama Ultimului mohican şi am putea contiuna la nesfârşit. Aici, lângă noi, permanent, asistăm la o extensie spre infinitul mare a unui Univers ficţional, fascinant, la fel de fascinant ca Universul fizic.”La început a fost cuvântul” este o sintagmă rezumatoare a ceea ce înseamnă forţa teribilă a cuvântului.