40 de teze ortodoxe despre Dumnezeu şi mântuirea omului

Ce este iertarea

Teza 29.

Iertarea reală a păcatului este o faptă pe care doar Dumnezeu o poate face. Omul poate să ierte şi el, înseamnă că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, El ne ia pe noi de exemplu când iertăm şi ne iartă pe noi odată ce şi noi am iertat la rândul nostru. Amândoi îi mulţumim lui Dumnezeu, eu pentru că El mă iartă pentru că şi eu am iertat, iar cel iertat de mine, se simte iertat de mine de însuşi Dumnezeu. Iar eu ca să pot ierta, l-am rugat pe Creator să-mi dea forţă să iert, am păcătuit lui Dumnezeu mult mai mult decât a făcut-o cel iertat de mine faţă de mine. Când un om iartă, el iese din planul rigid al dreptăţii intrând în planul libertăţii. Iertarea noastră nu este deplină dacă am ierta pentru că suntem obligaţi să iertăm, trebuie să iertăm din smerenie şi iubire şi abia atunci iertarea noastră este deplină. Acesta este planul unei dreptăţi superioare, bine plăcută lui Dumnezeu.
Prin iertare intrăm în planul libertăţii adevărate, izvorul adevăratei puteri care eliberează, Dumnezeu făcându-ne părtaşi la libertatea Sa. Prin iertare sufletul se linişteşte, se înnoieşte şi intră în comuniune cu Divinitatea care este iubire. Iertarea este mai puternică când cel care iartă nu aşteaptă răspuns. Iubirea este iertare, să iertăm din iubire, iar această iubire este cedare, cedare de sine. Cel mai mare chin al omului vine atunci când omul acesta nu poate ierta. Ura nu energizează, ea totdeauna distruge. Iisus Hristos ne-a iertat pe toţi prin marea Sa Jertfă. A făcut-o din iubire pentru noi, iar mulţi dintre noi, după un asemenea exemplu, atunci când totuşi mai iertăm, parcă negociem această iertare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5